Prima pagină » Magazin » Compania SpaceX a reușit să lanseze capsula Dragon, dar nu a reușit să aterizeze cu lansatorul pe o barjă

Compania SpaceX a reușit să lanseze capsula Dragon, dar nu a reușit să aterizeze cu lansatorul pe o barjă

Compania SpaceX a reușit să lanseze capsula Dragon, dar nu a reușit să aterizeze cu lansatorul pe o barjă
"De această dată, nu vom fuma trabucuri pentru a sărbători, dar evoluția de azi este încurajatoare pentru viitor", a adăugat el.

„Racheta lansatoare a revenit pe platforma de pe mare, dar a coborât pe ea brutal pe ea și s-a dezintegrat”, a explicat Elon Musk, fondatorul și patronul SpaceX, într-un mesaj publicat pe Twitter, citat de AFP.

„De această dată, nu vom fuma trabucuri pentru a sărbători, dar evoluția de azi este încurajatoare pentru viitor”, a adăugat el.

De asemenea, magnatul american menționează că anumite dereglări ale echipamentelor de pe platforma marină construită de SpaceX lăsau deja să se înțeleagă faptul că amerizarea lentă a lansatorului avea doar 50% șanse de a fi realizată cu succes.

După separarea de corpul lansatorului, la trei minute după decolarea de la baza Cape Canaveral din Florida, la ora 09.47 GMT, primul etaj al rachetei și-a pornit motoarele cu retropropulsie, pentru a efectua o amerizare lentă, controlată, și pentru a coborî pe o barjă din Oceanul Atlantic.

Acel modul spațial trebuia să amerizeze cu o precizie de 10 metri pe o platformă ce avea o lungime de 91 de metri și o lățime de 170 de metri, care plutea în Oceanul Atlantic, la o distanță de 322 de kilometri de Cape Canaveral.

SpaceX subliniase anterior dificultatea acestei manevre.

Compania californiană lucrează de aproximativ doi ani la dezvoltarea unor tehnologii care vor permite recuperarea primului etaj al lansatorului ei spațial, cu scopul de a reduce astfel costurile de lansare. Acest fapt ar bulversa sectorul lansărilor spațiale, în care SpaceX întâmpină o concurență puternică din partea grupului european Arianespace.

În ciuda acestui semieșec, SpaceX a lansat cu succes capsula ei spațială Dragon, care s-a desprins de al doilea etaj al lansatorului la circa nouă minute după decolare.

Această decolare, inițial prevăzută pentru decembrie 2014, a fost amânată de două ori, din cauza unor anomalii tehnice. A doua amânare a avut loc marți dimineață, cu un singur minut înainte de pornirea motoarelor lansatorului spațial.

Lansarea operată de SpaceX a fost urmărită cu o atenție deosebită, după explozia din octombrie 2014, la puțin timp după lansare, a rachetei Antares a companiei Orbital Sciences în cadrul unei misiuni de reaprovizionare a ISS.

Odată lansată, capsula Dragon s-a plasat pe orbită și și-a desfăcut cu succes cele două antene solare, începându-și cursa de urmărire a ISS, cu care va trebui să se conecteze luni, în jurul orei 11.00 GMT.

Dragon transportă pe ISS o încărcătură de 2,2 tone, din care provizii pentru cei șase membri ai echipajului, diverse materiale și echipamente pentru laboratoarele științifice de la bordul stației, o cameră IMAX și mai multe piese de schimb.

De la retragerea din uz, în iulie 2011, a navetelor spațiale americane, NASA a apelat la două companii private, SpaceX și Orbital Science, pentru a transporta provizii și echipamente pe Stația Spațială Internațională (ISS). De asemenea, Agenția spațială nord-americană este obligată să apeleze la ajutorul Rusiei pentru a trimite pe ISS și a aduce înapoi pe Terra astronauții săi, plătind 70 de milioane de dolari pentru fiecare membru al echipajului transportat cu rachetele rusești Soyuz.

Aceasta este cea de-a cincea misiune de aprovizionare a ISS efectuată de SpaceX în numele agenției spațiale americane (NASA), dintre cele 12 prevăzute în cadrul unui contract de 1,6 miliarde de dolari.

NASA a încheiat un contract de reaprovizionare, în valoare de 1,9 miliarde de dolari, și cu Orbital Sciences Corporation, a cărei capsulă Cygnus a efectuat primul ei zbor de reaprovizionare a ISS pe 12 ianuarie 2014.

Spre deosebire de Dragon, Cygnus nu poate să revină pe Terra și se autodistruge la intrarea în atmosfera terestră.

Printre dispozitivele științifice transportate de capsula Dragon se află și un instrument care va măsura distribuția norilor din atmosfera terestră.

Orbital Sciences și SpaceX sunt singurele companii private cu care NASA a încheiat contracte de aprovizionare a avanpostului orbital.

Capsula Dragon a fost primul vehicul spațial privat care s-a conectat cu succes la ISS, în anul 2012. Este, de asemenea, singura capsulă capabilă să aducă pe Terra diverse materiale și rezultate ale unor experimente, după desprinderea ei de ISS.

Companiile SpaceX, Boeing și Sierra Nevada au fost selecționate de NASA pentru a dezvolta fiecare un vehicul spațial privat cu scopul de a transporta astronauți la bordul ISS și pe alte destinații orbitale. Aceste noi vehicule spațiale ar trebui să fie lansate în 2017.

În ceea ce privește misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo rusești Progress, europene (ATV) și japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată și se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

Aceste companii activează pe o piață a transportului spre ISS care va crește tot mai mult în perioada următoare, odată cu decizia anunțată pe 8 ianuarie 2014 de NASA de a prelungi cu încă patru ani, până în 2024, durata de funcționare a Stației Spațiale Internaționale. Inițial, durata de funcționare era prevăzută până în 2020.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!