Prima pagină » Magazin » Concertul The Animals&The Troggs din 26 februarie, reprogramat în show-uri distincte

Concertul The Animals&The Troggs din 26 februarie, reprogramat în show-uri distincte

Concertul pe care trupele The Animals și The Troggs urmau să-l susțină pe 26 februarie, în Hard Rock Cafe din București, a fost reprogramat sub forma a două spectacole distincte, pe 12 și 23 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Concertul pe care trupele The Animals și The Troggs urmau să-l susțină pe 26 februarie, în Hard Rock Cafe din București, a fost reprogramat sub forma a două spectacole distincte, pe 12 și 23 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Programul evenimentului a fost modificat întrucât unul dintre membrii trupei a anunțat în ultimul moment că nu mai poate ajunge pe 26 februarie la București, se mai spune în comunicat.

Rock Events și Rock Artist Management vor aduce legendarele trupe în Hard Rock Cafe, în cadrul a două concerte speciale. Astfel, The Troggs va susține un show în data de 12 mai, iar The Animals &Friends se întoarce pe scena din București pe 23 mai, în Hard Rock Cafe, alături de invitați speciali.

Biletele achiziționate pentru data de 26 februarie vor fi valabile pentru ambele concerte programate și vor beneficia de cele mai bune locuri.

Cei care doresc să returneze biletele cumpărate online sau de la Hard Rock Cafe pentru concertul din 26 februarie își pot recupera banii de la punctele de vânzare de unde au fost achiziționate, începând cu data de 4 martie.

Biletele pentru concertele din 12 și 23 mai vor fi disponibile la Hard Rock Cafe, începând cu data de 4 martie, la următoarele prețuri: 60 de lei (cu loc) – până în ziua concertului, 40 de lei (în picioare) – până în ziua concertului, 50 de lei în picioare și 80 lei cu loc – în ziua concertului.

The Troggs, una din cele mai mari trupe britanice ale anilor ’60, este celebră, printre altele, pentru hitul „Love is all around”, de la a cărui lansare s-au împlinit, anul acesta, 45 de ani. Printre celelalte hituri ale formației se numără „With A Girl Like You”, „I Can’t Control Myself”, „Anyway That You Want Me”, „Give It To Me”.

Supranumiți „pionieri ai punk rock-ului britanic”, membrii The Troggs au continuat să concerteze în stilul propriu, lipsit de compromisuri, un rock clasic de foarte bună calitate. The Troggs a fost catalogată întotdeauna ca fiind o trupă controversată, multe dintre albumele ei fiind considerate prea sugestive pentru mase și, prin urmare, interzise.

Printre albumele lansate de The Troggs se numără: „From Nowhere… The Troggs” (1966), „Wild Thing” (1966), „Trogglodynamite” (1966), „Cellophane” (1967), „Love is All Around” (1968), „Mixed Bag” (1968), „Contrasts” (1970), „Troggs” (1975), „Black Bottom” (1982), „AU” (1990), „Athens Andover” (1992).

Trupa The Troggs îi include în prezent pe Chris Britton (membru fondator) – chitară, Pete Lucas (membru fondator) – bas, Dave Maggs (membru fondator) – tobe, Chris Allen – vocal (Denny Laine Band, The Commitments și part time The Animals).

Înființată în anii 1960, formația The Animals s-a făcut remarcată de-a lungul timpului în industria rockului mondial prin melodii precum: „The House of The Rising Sun”, „We Gota Get Out of This Place” și „Don’t Let Me Be Misunderstood”, dar și prin influențele din muzica lor – blues-rock, british blues și psychedelic-rock.

În 1994, trupa a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Deși componența trupei a fost de mai multe ori modificată, din formula actuală mai fac parte doar doi membri originari: John Steel și Mickey Gallagher (cunoscut și pentru colaborarea cu The Blockheads, Paul McCartnez, The Clash, Eurythmics). Alături de ei, pe scenă vor mai urca John E. Williamson (Titanic) și Peter Barton (Boomtown Rats Roberts & Crowe – Wayne Fontana’s Mindbenders).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Aventura cu năbădăi dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!