Prima pagină » Magazin » Consumul de alcool îmbunătățește memoria. Cum este posibil

Consumul de alcool îmbunătățește memoria. Cum este posibil

Consumul de alcool îmbunătățește memoria. Cum este posibil
Mulți dintre noi ne-am trezit a doua zi de după o beție cu o mulțime de amintiri legate de comportamentul pe care l-am avut după ce am servit mai multe pahare de alcool. De ce se întâmplă așa? Cercetătorii au descoperit un efect special și necunoscut al alcoolului.

Deși pare surprinzător, alcoolul îmbunătățește memoria, potrivit unui studiu recent al cercetătorilor Universității din Exeter. Aceștia din urmă susțin că persoanele care beau alcool înainte de a se apuca de învățat ceva se descurcă mai bine când vine vorba despre a-și aminti ceea ce tocmai au studiat. 

Cercetătorii au rugat 88 de oameni să completeze un test de cunoștințe lexicale. Participanții au fost apoi împărțiți în două grupuri. Cei dintr-un grup fiind lăsați să bea cât alcool doreau, media fiind de patru pahare. Ceilalți nu au fost lăsați să bea niciun strop de alcool. 

În ziua următoare, participanții au repetat testul. În cazul celor care au consumat alcool s-a observat o creștere a performanței, amintindu-și mai multe cuvinte dintre cele învățate. 

Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că efectele negative ale alcoolului nu trebuie uitate, incluzând aici și consecințele nefaste asupra sănătății psihice. 

Studiul celor de la Exeter este primul de acest fel, incluzând 31 de bărbați și 57 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte? (P)