Prima pagină » Magazin » DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13. Ce stiluri de dans pregătesc concurenții pentru ediția de vineri, 30 noiembrie

DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13. Ce stiluri de dans pregătesc concurenții pentru ediția de vineri, 30 noiembrie

Ce dansuri spectaculoase pregătesc concurenții de la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13

Finalul celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, se apropie cu pași repezi. Vineri, 30 noiembrie, telespectatorii ProTv vor afla care sunt cele trei echipe finaliste de la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13.

Până în 7 noiembrie, însă, cele patru echipe care au rămas în emisiune se pregătesc intens, pentru a oferi telespectatorilor, vineri seară, un show veritabil, bazat pe improvizație, reggaeton și dans țigănesc.

La finalul ediției de mâine a concursului DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, echipa formată din Max și Diana sau cea formată din Roxana și George va părăsi competiția visurilor.

În așteptarea momentului decisiv, când vor fi dezvăluite voturile telespectatorilor, Max și Roxana își răsfață cât pot de mult partenerii. Max îi dăruiește coechipierei sale trandafiri, pentru că știe că sunt florile ei preferate, iar Roxana îl copleșește pe George cu dulciuri zilnic.

„Se sperie mereu cei de la benzinărie de mine, că plec cu brațul plin de ciocolată, napolitane și tot felul de bunătăți”, a dezvăluit Roxana Ionescu. Ea i-a mai dăruit, de asemenea, mai multe haine pe care George și le dorea.

Ilinca Vandici și Valentin Luca dansează pentru un caz umanitar

În ediția de vineri, 30 noiembrie, pe scena de la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, va urca și Ilinca Vandici, moderatoarea emisiunii Cancan Tv de la Acasă. Ea va dansa pentru un caz umanitar alături de Valentin Luca, barmanul care a jonglat cu sticlele la ROMÂNII AU TALENT. Acesta din urmă va demonstra, cu această ocazie, că are talent și la dans.

„Mi se pare un lucru extraordinar să poți să ajuți pe cineva, cu atât mai mult cu cât îmi place dansul foarte tare. Sunt onorată că voi dansa pentru un caz umanitar și sunt bucuroasă că, astfel, voi putea face o persoană mai fericită”, a mărturisit Ilinca.

Cei doi vor dansa pentru Ene Ionică, un bărbat care a dus de când se știe o viață chinuită. Părinții s-au despărtit pe când el avea doar 9 luni, iar Ionică și-a întâlnit tatăl abia în clasa a XII-a. Ionică a fost balerin în ansamblul „Doina armatei” timp de 13 ani, amintidu-și de această perioadă drept cea mai frumoasă din viața lui.

Când ansamblul s-a desființat, el a suferit enorm, dar a mers mai departe și, pentru a-și întreține soția și pe cei doi copii, s-a angajat ca gardian public. Acum doi ani, un accident i-a dat viața peste cap: a căzut de pe o scară și și-a fracturat un picior. Necazurile nu s-au oprit aici, pentru că medicul care l-a operat a făcut o greșeală, iar Ionică nu se mai poate deplasa normal.

Bărbatul își dorește să strângă bani pentru o nouă operație, care să-i ofere șansa de a munci, pentru a-și ține copiii la școală. Recent, au fost dați în judecată pentru că au datorii foarte mari la întreținere și riscă să fie aruncați în stradă.

Trupa de dans No Limit va dansa alături de protagoniștii din „Pariu cu viața”

Și trupa No Limit, care a demonstrat în pași de dans la ROMÂNII AU TALENT că talentul nu cunoaște limite, intră în ringul de la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, și dansează pentru Felician Stelian Gabriel, un bărbat care își crește singur băiețelul și se străduiește să nu îi lipsească nimic, deși are un salariu de numai 800 de lei.

În timp ce lucra la o firmă de taxi, patronul l-a convins să gireze pentru el, dar asta avea să-l coste foarte scump. Acum, bărbatul respectiv este închis, iar Felician, nevoit să plătească 200 de lei lunar.

Pentru că o vorbă spune că trebuie mai întâi să oferi pentru a primi, și trupa No Limit va fi răsplătită pentru modul exemplar în care arată că pentru a reuși în viață trebuie să vrei cu adevărat acest lucru.

Cristina și Vlad, protagoniști ai serialului „Pariu cu viața”, intră în scena de la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, și dansează pentru ei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?