Prima pagină » Magazin » Decizie controversată a Mercedes. Nemții negociază cu Moscova în ciuda embargoului UE

Decizie controversată a Mercedes. Nemții negociază cu Moscova în ciuda embargoului UE

Decizie controversată a Mercedes. Nemții negociază cu Moscova în ciuda embargoului UE
Daimler ia în considerare construirea primei sale uzine din Rusia, pentru a produce la Moscova automobile Mercedes-Benz, a anuntat un purtător de cuvânt al producatorului auto german, transmite Reuters.

„Suntem în negocieri cu  executivul rus pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerintele economice pentru producția locală de automobile”,  a declarat purtătorul de cuvânt al Daimler. Acesta nu a dorit să precizeze când ar urma să fie luată o decizie sau câte  automobile ar urma să fie construiască  fabrica din Rusia și nici care ar fi valoarea exactă  investitiei făcute de gigantul auto german, informează știrileprotv.ro

Publicația germană Handelsblatt anunță însă că Daimler va cheltui aproximativ 200 milioane de euro la noua fabrica unde vor fi asamblate anual 30.000 vehicole, în special  SUV-uri.

Săptămâna trecută  Association of European Businesses a anunțat că vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare au scăzut în Rusia în luna  mai cu 14,5%, la 107,665 unitati, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și al deprecierii rublei, după ce în aprilie livrările auto pe piașa rusă atinseseră cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.

 Co toate acestea vânzările Mercedes înregistrează creșteri semnificative și firma are nevoie de noi capacități de producție pentru a face față cererii. Mercedes-Benz, divizia de lux a Daimler și-a menținut ăn luna mai poziția de cel mai vândut brand de lux din lume după ce rivalele de la BMW și Audi au anunțat scăderea vânzărilor pe piața chineză.

Obiectivul celor de la Mercedes este să revină în poziția de lider mondial al autoturismeleor de lux, pe care a pierdut-o în fața BMW în 2005, iar în 2011 a ajuns pe locul al treilea după Audi.

În 2013, Daimler a inaugurat la Sebeș, în România, o fabrică petru montajul cutiilor de viteză automate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial