Prima pagină » Magazin » Dovada existenței monstrului din Loch Ness, descoperită cu ajutorul unui iPhone

Dovada existenței monstrului din Loch Ness, descoperită cu ajutorul unui iPhone

Peter Thain și Andy Dixon spun că monstrul din Loch Ness a fost surprins cu ajutorul sateliților, iar imaginile în care acesta apare le-au putut accesa cu ajutorul aplicației pentru hărți pe care au instalat-o pe dispozitivele Apple pe care le dețin.

Peter Thain și Andy Dixon spun că monstrul din Loch Ness a fost surprins cu ajutorul sateliților, iar imaginile în care acesta apare le-au putut accesa cu ajutorul aplicației pentru hărți pe care au instalat-o pe dispozitivele Apple pe care le dețin, scrie Mirror.

În acestea, creatura este surpirnsă înotând sub luciul apei faimosului lac din Scoția.

„Am găsit imaginea din pură întâmplare. Mă uitam prin transmisiunile prin satelit din diferite zone ale regiunii și m-am gândit să încerc și zona lacului Loch Ness”, a declarat Andy Dixon.

„Puteam să văd ceva mare sub apă și am salvat imaginea pe telefon. Primul meu gând a fost că era monstrul așa că l-am contactat pe Gary Campbell de la Clubul Oficial al Monstrului din Lock Ness”, a mai adăugat el.

FOTO: Mirror/Northpix

Imaginile pot fi văzute doar pe unele dintre iPad-uri și iPhone-uri. Monstrul din Lock Ness a fost observat de 1.036 de ori în ultimii 1.500 de ani.

Anul trecut, au fost înregistrate trei astfel de cazuri, dar toate s-au dovedit a fi false. În primul dintre ele, creatura s-a dovedit a fi un val, iar în cel de-al doilea o rață. Ultima imagini nici nu a fost surprinsă pe lacul din Scoția.

Sursă: YouTube

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur