Prima pagină » Magazin » Ea este „domnișoara Tarzan”. Povestea copilei de 14 ani care „vorbește” cu elefanții

Ea este „domnișoara Tarzan”. Povestea copilei de 14 ani care „vorbește” cu elefanții

O adolescentă în vârstă de 14 ani din India a uimit întreaga lume după a dovedit că are un „talent" special. Nirmala Toppo susține că poate vorbi cu elefanții în dialectul tribului din care ea face parte, Mundaari.

O adolescentă în vârstă de 14 ani din India a uimit întreaga lume după a dovedit că are o abilitate specială. Nirmala Toppo susține că poate vorbi cu elefanții în dialectul tribului din care ea face parte, Mundaari.

Acest lucru a fost chiar demonstrat în vara acestui an, când fata a fost singura care a reușit să scoată o turmă de elefanți sălbatici din orășelul Rourkela, relatează BBC News. În ciuda numeroaselor eforturi depuse de autorități pentru îndepărtarea animalelor, acestea pătrunseseră în cartierele rezidențiale, panicând localnicii.

„Când turma a intrat în oraș, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a-i alunga. Erau 11, printre care și doi pui”, a povestit PK Dhola, un reprezentant al autorităților locale. „Am reușit totuși să-i adunăm pe un stadion, însă mai departe nu știam cum să facem pentru a-i duce înapoi în pădure. Era o sarcină dificilă”, a adăugat acesta.

Foto: BBC News

Astfel, autoritățile au decis să-i ceară ajutorul tinerei Nirmala. „Auzisem de o fată dintr-un trib care locuia în Jharkhand și care vorbea cu elefanții. Ea ar fi putut să-i ducă înapoi. L-am sunat pe tatăl ei, iar ea a venit aici cu alți câțiva membri ai tribului din satul ei”, a adăugat PK Dhola, precizând că ideea a avut succes.

Nirmala Toppo a povestit ulterior că a învățat să comunice cu elefanții după ce mama ei a fost ucisă de aceste animale sălbatice. „La început mă rog, apoi vorbesc cu turma. Ei înțeleg ce le zic. Le spun ”, a explicat adolescenta.

Foto: BBC News

Chiar dacă mulți sunt sceptici în privința talentului special al fetei, autoritățile din satul natal al acesteia susțin că Nirmala le este de mare ajutor.

„În Jharkhand, o numim pe Nirmala . Niciodată când elefanții sălbatici intră în sat sau distrug culturile autoritățile nu pot face ceva. Atunci localnicii o cheamă pe Nirmala pentru a-i ajuta. Iar ea este capabilă să-i alunge înapoi în pădure doar vorbind cu ei”, a explicat Niel Justin Beck, un reprezentant al consiliului local.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme