Prima pagină » Magazin » IKEA, nevoită să plătească despăgubiri, după ce un băiețel a avut un accident pe scara rulantă dintr-un magazin

IKEA, nevoită să plătească despăgubiri, după ce un băiețel a avut un accident pe scara rulantă dintr-un magazin

Amendă neobișnuită

IKEA a plătit o amendă neobișnuită din cauza unui accident petrecut pe scara rulantă într-unul din magazinele sale din Marea Britanie.

Tatăl unui băiețel de trei ani a povestit cum fiul său și-a pierdut două degete în magazinul Ikea din cauza unei scări rulante și a avut câștig de cauză după ce a dovedit că distanța dintre trepte nu era cea prevăzută în normele legale.

Părintele își ținea băiețulul de mână în timp ce se aflau pe scara rulantă din magazinul Ikea din Milton Keynes. Băiețelul s-a aplecat și și-a prins degetele, care au fost retezate. Accidentul a avut loc în martie 2007, potrivit Dailymail. Părintele susține că distanța între trepte era mai mare de patru milimetri, distanța legală. La tribunal, tatăl a spus că imediat a chemat salvarea.

Judecătorii au amendat IKEA cu 75.000 de lire și au stabilit că aceasta trebuie să plătească costuri de judecată de 90.000 de lire. Suma finală care urmează să fie acordată drept compensație copilului, depinde de evoluția viitoare a acestuia. Avocații celor de la IKEA au susținut că scara rulantă fusese verificată cu două zile înainte de incident și că distanța între scări era regulamentară. Ei au adăugat că 25% din vină le aparține, iar 75% firmei care se ocupa de mentenanța scării rulante.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ