În ce orașe din lume este ilegal să mori

Sellia este o așezare medievală din sudul Italiei în care locuiesc 537 de oameni. În 1960, numărul de locuitori era de trei ori mai mare, iar astăzi majoritatea rezidenților au peste 65 de ani. În consecință, și legile din Sellia au căpătat o formulare pe alocuri medievală. Luna trecută, ca reacție la criza demografică pe care o traversează localitatea, primarul Davide Zicchinella a semnat o ordonanță, care menționează expres că „este interzis să te îmbolnăvești între limitele orașului” și reiterează că „este interzis să mori”. Persoanele care refuză să se conformeze tuturor controalelor medicale necesare pentru a se supune acestei legi se pot aștepta la o amendă de 10 euro pe an, scrie The Guardian.

„Nu pot interzice moartea direct prin lege. Nu poți reglementa prin lege ceva imposibil. Dar intenția mea este să lupt împotriva morții”, justifică măsura primarul din Sellia. După cum a declarat și la semnarea documentului oficial, ordonanța care-i poartă semnătura trebuie privită ca un semnal de alarmă: „Am instituit această măsură, nu ca o glumă, ci ca un demers extrem de serios, pentru că Sellia, la fel ca multe alte orașe din sudul Italiei, este supus depopulării. Locuitorii care nu au grijă de ei așa cum trebuie sau care adoptă obiceiuri împotrivă sănătății lor vor fi pedepsiți prin obligarea la plata mai multor taxe”.

REACȚIE Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, le răspunde celor de la PNL: „Ajunge cu ipocrizia și cu dublul standard”

20:34

NEWS ALERT Incendiu puternic la acoperișul unui bloc din Suceava. Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere

20:26

Sellia nu este primul oraș din lume care scoate moartea în afara legii. În ultimii ani, măsuri similare au fost adoptate în Cugnaux (2007) și  Sarpourenx (2008) în Franța, Biritiba Mirim în Brazilia (2005), Lanjaron în Spania (1999) și Falciano del Massico (2012), tot în Italia. În toate aceste cazuri, mobilul a fost situația cimitirului local care își atinsese capacitatea maximă, determinând autoritățile să ia măsuri drastice.

„Am avut o problemă foarte gravă”, își amintește Philippe Guérin, primar al orașului Cugnaux, din apropiere de Toulouse, care a decretat că e ilegal să mori. Guérin a vrut să construiască un cimitir nou pe un teren viran care să fie trecut în administrarea localității pe care o conducea, dar nu a reușit să obțină permisiunea din partea prefecturii: „Am vorbit cu mulți oameni. Am încercat să obțin o audiență la prefect. Am trimis o scrisoare și la Ministerul de Interne. Fără succes. Am fost puțin frustrați, așa că ne-am spus: «Pentru că este absolut stupid să autorizezi construirea unui supermarket, dar nu și a unui cimitir, trebuie să-I împiedicăm pe oameni să mai moară»”.

Moartea – interzisă la „cererea” zeilor sau din cauza temperaturilor extreme

Pare o soluție ridicolă, dar, de-a lungul timpului, a fost luată cât se poate de în serios. Sinuciderea, de asemenea, a fost ilegală în Marea Britanie până în 1961, iar în multe alte locuri este chiar și acum. Sigur că o astfel de lege nu mai are nicio semnificație pentru cei care au murit, dar oamenii care încearcă să se sinucidă și sunt salvați încă mai primesc, uneori, pedepse. De exemplu, Codul Penal din Malaezia stipulează că:” Oricine încearcă să se sinucidă și comite orice fel de faptă în direcția înfăpturii unui asemenea delict va fi pedepsit cu închisoarea pe o perioadă care se poate prelungi până la un an, cu amendă sau prin ambele măsuri”.

Chiar și acolo unde autoritățile acceptă că oamenii, uneori, mai și mor, au fost făcute demersuri pentru a stopa această „practică”. În secolul V înainte de Hristos, Tucidide a înregistrat drept interzisă moartea (de asemenea, și nașterea) în zona insulor din Delos, cu scopul de a satisface presupusele solicitări ale zeilor epocii. „Toate osemintele celor care au decedat au fost deshumate”, a scris Tucidide, „și s-a proclamat ca, în viitor, niciun deces și nicio naștere nu vor mai fi premise pe insulă; aceia care sunt pe cale să moară sau să dea naștere vor fi transportați spre insula Rhea”.

O viziune similară a fost etalată și de locuitorii insulei japoneze Itsukushima, considerată sacră în șintoism, un loc în care moartea și nașterea au fost interzise până în 1868 și în care nici în prezent nu există nici spitale, nici cimitire.

Și în Longyearbyen, o așezare de pe insula norvegiană Spitsbergen, actul atât de natural de a muri a fost interzis prin lege începând cu 1950, atunci când s-a descoperit că trupurile îngropate necropola din localitate nu puteau intra în procesul de descompunere din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Într-adevăr, mostre active ale virusului care a provocat epidemia de gripă spaniolă din 1918 au fost recent prelevate de pe unele din cadavrele îngropate în cimitir. Astăzi, locuitorii din Longyearbyen care se apropie de moarte sunt transportați pe continent pentru a-și petrece acolo ultimele zile.

Interzicerea decesului – lobby pentru probleme reale

De ce continuă orașele mici să interzică moartea? Răspunsul nu e chiar ușor de intuit și nici cel la care ne-am putea gândi imediat. După ce Guérin și cabinetul său au terminat de redactat proiectul de lege, primul lucru pe care l-au făcut a fost să trimită o copie și spre canalele media. „Toate posibilitățile erau deschise. Au venit la noi jurnaliști din Franța, Elveția, Spania, Italia, Belgia. Am dat un interviu și pentru televiziunea japoneză… Apoi, după trei luni, am primit o scrisoare de la prefect. Autorizase construirea cimitirului”.

Vechea manevră a „interzicerii morții” este, de fapt, o pârghie foarte utilă prin care autoritățile locale reușesc să atragă atenția asupra cauzelor pe care le susțin. În Sellia, 100 de oameni s-au înscris pentru a realiza controalele periodice de sănătate, în rafalele de publicitate care au urmat interzicerii actului de a muri și, cine știe, poate câteva persoane chiar și-au salvat viața datorită acestor măsuri.