Prima pagină » Magazin » Jojo și-a înfrânt alergia la cai pentru filmul „S-a furat mireasa”, care are premiera de gală vineri. TRAILER

Jojo și-a înfrânt alergia la cai pentru filmul „S-a furat mireasa”, care are premiera de gală vineri. TRAILER

Cătălina Grama (Jojo) și-a înfrânt alergia la cai pentru a juca alături de poneiul Amadeus, în filmul "S-a furat mireasa", regizat de Jesus del Cerro și produs de Alma Sârbu

Cătălina Grama (Jojo) și-a înfrânt alergia la cai pentru a juca alături de poneiul Amadeus, în filmul „S-a furat mireasa”, regizat de Jesus del Cerro și produs de Alma Sârbu, care are premiera de gală vineri seara, la Cinema Pro din București.

Jojo a spus că știa că este alergică la cai și a jucat totuși alături de simpaticul ponei Amadeus, cu ajutorul tratamentelor antihistaminice pe care i le-au administrat medicii de pe platou. „Uitasem, la începutul scenei, că am o problemă cu el, mi-am dat seama că au început să apară simptomele”, a declarat actrița pentru MEDIAFAX.

Despre personajul ei din filmul „S-a furat mireasa”, Nina, Jojo a spus că „nu pornește de acasă cu ideea că vrea să facă ceva rău. Ea pleacă cu ideea că vrea să ajungă o doamnă. Nu vrea să facă rău cu adevărat”. „Cred că, din cauza situațiilor limită, este obligată să ia niște decizii în 30 de secunde, un pic mai neobișnuite. Ea, când pleacă la acest drum, pleacă cu ideea că merge să cânte la o nuntă și asta o transformă. În situații limită, are reacții neașteptate”, a spus Jojo.

Aceasta a mai spus că personajul pe care îl joacă în filmul lui Sergiu Nicolaescu „Ultimul corupt din România” – lansat în februarie – este complet diferit de cel din „S-a furat mireasa”. „Accentele sunt diferite, situațiile sunt diferite. Dacă personajul din «Poker» (care apare și în „Ultimul corupt din România”, n.r.) e uns cu toate alifiile și știe să își joace cărțile, Nina este o fată din Bârlad, care se plictisește foarte mult, fiind șomeră, este tipologia aceea de Miss, fata cea mai iubită a liceului care vrea să redevină asta”.

Deși scenaristul filmului „S-a furat mireasa”, Toni Grecu, a spus că Jojo a fost persoana la care s-a gândit când a scris scenariul, actrița a declarat că a trebuit să treacă printr-un casting. De asemenea, pe parcursul filmărilor, ea s-a sfătuit cu Toni Grecu.

Deși a început filmările la două luni după ce l-a născut pe fiul său, Achim, pentru Jojo, munca pe platou nu a fost un lucru foarte greu. Pentru că a avut susținerea bunicilor fiului ei, ea a putut să aibă mai multe proiecte.

„Pentru că sunt o iubitoare a sportului, pentru mine nu a fost ceva greu”, a spus Jojo despre scenele de acțiune din „S-a furat mireasa”. La patru zile după ce a terminat filmările pentru acest lungmetraj, Jojo a început să lucreze la „Ultimul corupt din România”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Producătoarea filmului „S-a furat mireasa”, Alma Sârbu, a declarat pentru MEDIAFAX că poneiul Amadeus, „mascota filmului”, a trebuit să urce zilnic, timp de patru zile, câte patru etaje, pentru filmările dintr-un apartament din zona Cișmigiu. Totodată, aceasta a spus că una dintre cele mai grele scene a fost cea a nunții în intersecție.

„Fiecare film are greutățile lui (…) Nunta a fost greu de realizat, pentru că am avut foarte puține zile de filmare”, a spus producătoarea, care a mărturisit că filmările la cimitirul Bellu au fost departe de a fi înspăimântătoare. „Bellu e un loc care mi-a dat un sentiment foarte plăcut. Acolo te simți ca la muzeu”, a explicat aceasta. În schimb, scena din groapă a fost filmată la studiourile din Buftea și nu în cimitirul bucureștean.

Producătoarea a vorbit și despre decizia de a o include pe cântăreața Corina în distribuția filmului. „Cred foarte mult în Corina ca și artist și am zis că e un rol mic, aș vrea să îl încercăm, să facem o chestie mică și de acolo să creștem”, a spus Alma Sârbu, care și-a amintit că artista a fost foarte implicată în proiect.

Toni Grecu a spus că scenariul filmului este inspirat dintr-o știre pe care a văzut-o în urmă cu doi ani la Pro TV. „Am plecat de la o știre de acum doi ani la Pro TV la Târgu Jiu. Era o nuntă făcută de interlopi la cort, pe domeniu public. Nuntașii veneau cu trei elicoptere. Era atât de hazliu, atât de balcanic și mi-a rămas în minte”, a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

Scenaristul a mărturisit că încă nu a văzut filmul, pentru că vrea să îl vizioneze odată cu restul publicului. Toni Grecu a descris acest lungmetraj ca având un scenariu „dinamic, comic și realist”.

Actorul Răzvan Vasilescu a declarat pentru MEDIAFAX că filmul „S-a furat mireasa” îi amintește de lungmetrajul lui Emir Kusturica „Promise me this”. „E o chestie simpatică. Eu sunt cucerit de film, pentru că este o comedioară nebună, care nu s-a mai făcut în ultimul timp, de care lumea are nevoie de când în când. Îmi aduce aminte de filmul lui Kusturica «Promise me this». Și acolo se practica terapia prin râs. Eu din simpatie pentru Toni Grecu am acceptat rolul pe care el l-a scris”, a spus actorul.

Regizorul Jesus del Cerro a aflat despre tradiția românească a furtului miresei la nunta unui prieten. „E ceva foarte simpatic”, a spus el, mărturisind că nu a fost speriat de liniștitul cimitir Bellu în cele trei zile de filmare acolo.

Actorul Sergiu Costache, însă, a fost puțin speriat de filmările la Bellu. „Pentru mine, a fost înfricoșător în cimitir. Acolo erau morminte. Am vrut să merg mai departe să văd cum e. N-am reușit, era întuneric.”, a spus el. Acesta își descrie personajul, mirele nedorit de mireasa furată, ca fiind un „băiat de bani gata”, care „nu prea are ce să caute în această familie”. „Habar nu are ce ar trebui să fie el. Habar n-are că trebuie să ducă numele tatălui său. El face numai gafe, este oaia neagră a acestei familii”, a spus Sergiu Costache, adăugând că, inițial, a crezut că va juca un mafiot în toată regula.

Pe de altă parte, Costi Diță joacă rolul băiatului bun, „prost de bun, care are tot ce îi trebuie în viață”. „El e liniștit, dar toată lumea din jurul lui nu e liniștită”, a spus actorul, care a mărturisit, râzând, că nu ar fi făcut niciodată alegerile pe care le-a făcut personajul său.

O producție MediaPro Pictures, comedia „S-a furat mireasa” o prezintă în prim plan pe Nina (Cătălina Grama – Jojo), fostă Miss Bârlad în tinerețe, care acum este căsătorită cu un simplu polițist și vrea neapărat să se îmbogățească.

Fanii comediei românești vor putea urmări întreaga premieră de gală în direct pe site-urile procinema.ro și cinemapro.ro, vineri, cu începere de la ora 19.30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!