Prima pagină » Magazin » Katie Holmes spune că relația ei cu Tom Cruise era încheiată de peste șase luni

Katie Holmes spune că relația ei cu Tom Cruise era încheiată de peste șase luni

Katie Holmes spune că relația ei cu Tom Cruise era încheiată de peste șase luni
Actrița americană Katie Holmes susține că relația cu soțul ei, Tom Cruise, era încheiată "irevocabil" de peste șase luni

Actrița americană Katie Holmes susține că relația cu soțul ei, Tom Cruise, era încheiată „irevocabil” de peste șase luni, informează contactmusic.com.

Actrița a depus, la sfârșitul săptămânii trecute, la o instanță din New York, actele oficiale prin care a cerut divorțul de Tom Cruise, punând astfel capăt unui mariaj care a durat cinci ani și jumătate. Potrivit acestor documente, relația celor doi actori s-a încheiat în urmă cu mai multe luni.

Surse din anturajul lui Tom Cruise spun însă că versiunea prezentată de Katie Holmes asupra faptelor este falsă. Ei au declarat pentru site-ul TMZ.com că Tom Cruise „nu avea nicio idee” despre faptul că soția lui intenționează să depună actele de divorț.

Potrivit site-ului Accesshollywood.com, actrița americană s-a mutat deja din reședința newyorkeză a cuplului, într-o altă locuință, tot la New York. Noul apartament se află mai aproape de o sală de gimnastică frecventată de Suri, fiica celor doi actori, și de alte locuri preferate de ea, afirmă revista People.

Katie Holmes, care a solicitat custodia unică asupra fiicei sale în vârstă de șase ani, susține în aceleași documente oficiale că a locuit alături de Tom Cruise la New York „de cel puțin doi ani”, deși reședința principală a familiei se află în cartierul Beverly Hills din Los Angeles.

Prin această declarație, actrița americană în vârstă de 33 de ani încearcă să îi convingă pe judecători că, în ultimii doi ani, a avut reședința la New York, pentru ca procesul să fie judecat în jurisdicția statului New York, a cărui legislație are tendința de a acorda mamelor custodia principală a copiilor lor, evitând custodia comună.

Potrivit unor surse, Tom Cruise, în vârstă de 50 de ani, intenționează să combată în justiție afirmațiile lui Katie Holmes, pentru a face ca procesul să se desfășoare în California, unde autoritățile sunt mult mai dispuse să acorde custodie comună asupra copiilor.

După apariția în presa internațională a informației despre iminentul divorț al cuplului, Tom Cruise s-a declarat „profund întristat” și, potrivit unor surse, intenționează să depună propriile acte de divorț în California.

Tom Cruise se află în această perioadă în Islanda, unde filmează pentru lungmetrajul SF „Oblivion”, în care joacă alături de Morgan Freeman, Melissa Leo și Nikolaj Coster-Waldau.

Katie Holmes a semnat un contract prenupțial prin care, în urma divorțului, va primi o compensație financiară de 3 milioane de dolari pentru fiecare an de căsătorie, având și drept asupra locuinței de 35 de milioane de dolari pe care cuplul o deține în Beverly Hills, Los Angeles. Dacă Holmes ar fi rămas căsătorită cu starul cel puțin 11 ani, ea ar fi avut dreptul să ceară jumătate din averea de aproximativ 250 de milioane de dolari a lui Cruise. Nu se știe deocamdată cât va primi actrița ca alocație pentru copil.

Tom Cruise mai are doi copii, adoptați – Isabella, în vârstă de 19 ani, și Connor, în vârstă de 17 ani – din căsătoria cu actrița australiană Nicole Kidman. El a fost căsătorit și cu actrița Mimi Rogers în perioada 1987 – 1990.

Relația celor doi, botezați de presă TomKat, care au avut o luxoasă nuntă organizată la un castel italian, în noiembrie 2006, a fost urmărită îndeaproape de media încă de la începuturi, din 2005.

Pe atunci, Holmes era o actriță în ascensiune la Hollywood, fiind cunoscută pentru rolul din serialul TV „Dawson’s Creek”.

Cruise, cu 16 ani mai în vârstă ca ea, era unul dintre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood, care avea la activ numeroase superproducții cu succes de casă, de la „Top Gun” (1986) până la filmele din seria „Misiune: Imposibilă”, care a debutat în 1996.

A cerut-o în căsătorie în vârful turnului Eiffel din Paris și apoi a avut loc faimoasa scenă din emisiunea lui Oprah Winfrey, când Tom Cruise a început să sară pe canapea și să-și strige dragostea pentru Holmes în fața a milioane de telespectatori. În schimb, nimic din comportamentul lor recent nu prevestea acest divorț.

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuți actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din seria „Misiune: Imposibilă”, Cruise are în palmares și filme îndreptate spre cinematograful de artă: „Magnolia” (1999), „Cu ochii larg închiși/ Eyes Wide Shut”, ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), și „Deschide ochii/ Vanilla Sky” (2001).

În afară de cariera sa cinematografică, Tom Cruise este celebru pentru că este un membru marcant al cultului scientologic, considerat o sectă în multe țări europene. Acesta a fost fondat în Statele Unite, în 1954, de scriitorul de literatură SF Lafayette Ron Hubbard (1911 – 1986), care a pretins că oamenii poartă în ei urme ale unei vechi civilizații extraterestre. Cultul are statut de întreprindere comercială și milioane de adepți pe care preferă să-i recruteze din cercurile sociale influente. Adepții trebuie să doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.

Holmes, care a mai jucat în lungmetrajul „Batman – Începuturi/ Batman Begins” din 2005, a filmat anul trecut o miniserie TV inspirată din viața lui Jacqueline Kennedy.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!