Lionel Messi, pe lista de vedete, firme și ministere care au cumpărat „Like”-uri false pe Facebook și followers fictivi pe Twitter

Lionel Messi, pe lista de vedete, firme și ministere care au cumpărat Like-uri false pe Facebook și followers fictivi pe Twitter
Publicat: 06/01/2014, 18:52
Actualizat: 28/09/2018, 00:00

Vedete, companii și chiar Departamentul de Stat american au cumpărat „Like”-uri false pe Facebook, followers fictivi pe Twitter și vizualizări falsificate pe YouTube de la o serie de „ferme de click-uri” aflate în afara apelor teritoriale americane, informează dailymail.co.uk.

Angajații de la aceste „ferme de click-uri” sunt plătiți pentru a apăsa de multe ori pe zi butonul „Like” de pe Facebook, pentru a viziona videoclipuri pe YouTube și pentru a redistribui anumite comentarii publicate pe Twitter cu scopul de „a umfla” cifrele care descriu traficul de pe rețelele de socializare.

De când platforma Facebook a fost lansată în urmă cu 10 ani, utilizatorii acesteia au folosit-o pentru a-și spori câștigurile financiare, pentru a-și face mai mulți prieteni, pentru a se lăuda cu drepturile obținute sau cu victoriile lor pe plan profesional. În tot acest timp, companiile de „social media” au citat fără încetare nivelurile de angajare ale utilizatorilor pe aceste platforme pentru a-și lăuda valoarea.

Însă o analiză realizată de Associated Press a descoperit existența unei piețe globale a click-urilor false, aflată în creștere, pe care autoritățile din domeniul online încearcă să o îngrădească. Casele de discuri online și companiile organizatoare de show-uri TV s-au folosit de posibilitatea de a face multe milioane de dolari prin „umflarea” cifrelor afiliate activităților lor de pe rețelele de socializare.

Pentru doar o jumătate de cent pentru fiecare click, anumite site-uri monitorizează toate activitățile online – de la conexiunile pe LinkedIn care îi fac pe membrii acestei rețele să pară mai potriviți pentru angajare și până la rularea unor piese pe platforma Soundcloud pentru a trezi interesul anumitor case de discuri.

„De fiecare dată când există o valoare financiară adăugată click-urilor, vor exista oameni care vor trece de partea întunecată”, a spus Mitul Gandhi, CEO al companiei seoClarity, o companie de marketing online din orașul american Des Plaines, care analizează angajamentele false de pe platformele de socializare.

Bloggerii italieni Andrea Stroppa și Carla De Micheli, care sunt și experți în securitatea online, au declarat în 2013 că vânzările de followers falși pe Twitter au potențialul de a genera încasări cuprinse între 40 de milioane de dolari și 360 milioane de dolari, în timp ce activitățile fictive de pe Facebook au generat venituri de 200 milioane de dolari în ultimul an.

Ca rezultat, multe firme, a căror valoare de piață se bazează pe credibilitate, au angajat echipe întregi de specialiști care îi urmăresc cu încăpățânare pe cumpărătorii și pe mediatorii de click-uri false. Însă de fiecare dată când reușesc să prindă un astfel de falsificator, apare în curând o nouă strategie, mai creativă decât precedenta.

Atunci când inginerii în software creează programe computerizate care generează click-uri false profitabile, giganții internetului reacționează lansând un alt software care afișează click-urile „generate de roboți” și încep să monitorizeze adresele de e-mail ale utilizatorilor.

Platforma YouTube a monitorizat câteva miliarde de videoclipuri muzicale în decembrie 2013 după ce o comisie de audit a descoperit faptul că anumite videoclipuri aveau un număr exagerat de mare de vizualizări. Compania sa mamă, Google, luptă la rândul ei în mod constant cu persoanele care generează click-uri false prin anunțurile lor de publicitate.

La rândul ei, compania Facebook, al cărei recent raport trimestrial a evidențiat faptul că 14,1 milioane dintre cei 1,18 miliarde de utilizatori activi ai săi au conturi frauduloase, operează în mod frecvent operațiuni de „curățenie” a bazei sale de conturi. Acest fapt este deosebit de important pentru o companie ce a fost creată având la bază principiul potrivit căruia toți utilizatorii săi sunt persoane reale.

Jim Prosser, purtător de cuvânt al Twitter, spune că aceste practici nu sunt avantajoase pe termen lung: „În final, conturile lor sunt suspendate, rămân fără bani și își pierd utilizatorii”.

Doug Madey, purtător de cuvânt al platformei LinkedIn, consideră că achiziționarea de astfel de conexiuni frauduloase „diluează experiența membrilor”, încalcă statutul de utilizator și poate atrage închiderea conturilor.

„Google și YouTube acționează împotriva actorilor răufăcători care încearcă să facă speculații cu sistemele noastre”, a spus Andrea Faville, purtătoare de cuvânt a acestor companii.

Dhaka, capitala statului Bangladesh, un oraș cu 7 milioane de locuitori din Asia de Sud, este un centru internațional pentru „fermele de click-uri”.

CEO-ul companiei Unique IT World, o firmă din Dhaka, înființată pentru a promova anumite activități pe rețelele de socializare, spune că își plătește angajații pentru a face click pe paginile clienților săi. Din acest motiv, este mult mai greu pentru Facebook, Google și alte grupuri online să îi prindă și să îi pună sub acuzare. „Acele conturi nu sunt false, sunt reale”, spune Shaiful Islam.

O analiză recentă pe Facebook a arătat că Dhaka este orașul preferat al multor persoane, inclusiv al celebrului fotbalist Leo Messi, care are 51 milioane de „Like”-uri. Pagina de securitate a rețelei Facebook are ea însăși 7,7 milioane de „Like”-uri, iar pagina de Facebook a grupului Google are 15,2 milioane de „Like”-uri.

În 2013, Departamentul de Stat american, care are peste 400.000 de „Like”-uri și, recent, a avut cea mai populară pagină de Facebook din Cairo, spune că a încetat să mai cumpere fani pe această platformă după ce inspectorul său general a criticat politica departamentului prin care acesta cheltuia 630.000 de dolari pe an pentru a-și crește numărul de prieteni de pe rețea.

Într-un alt caz, numărul fanilor unei pagini de pe Facebook a crescut de la 10.000 la peste 2,5 milioane.

Uneori există însă explicații plauzibile pentru creșterile acestor click-uri.

Astfel, cel mai popular oraș de pe pagina Burger King a fost, pentru câteva săptămâni, Karachi, din Pakistan, după ce grupul american a deschis câteva restaurante în acel oraș.

Deși Comisia Federală pentru Comerț din Statele Unite și mai mulți procurori generali americani au adoptat o atitudine mai severă față de falsele susțineri sau recenzii online, ei nu au luat încă nicio măsură împotriva click-urilor. Între timp, sute de companii online vând celor interesați click-uri și adresele unor conturi de pe rețelele de socializare din lumea întreagă.

BuyPlusFollowers vinde calupuri cu 250 de adrese pe Google+ cu 12,95 dolari. InstagramEngine vinde seturi cu 1.000 de adrese pe Twitter cu 12 dolari. AuthenticHits vinde liste cu 1.000 de adrese de utilizatori pe SoundCloud cu 9 dolari.

„Este o industrie profitabilă”, spune președintele și CEO-ul site-ului WeSellLikes.com.

„Firmele cumpără «Like»-uri pe Facebook pentru că se tem că atunci când oamenii intră pe pagina lor de Facebook și văd că aceasta are doar 12-15 «Like»-uri riscă să îi piardă pe clienții lor potențiali”, a adăugat el. Directorul site-ului, care a vorbit sub condiția anonimatului, mai spune că și-a mutat de curând compania în afara Statelor Unite, pentru a evita procesele și ordinele judecătorești de încetare a activității.

În Indonezia, o țară „obsedată” de rețelele de socializare și una dintre țările cu cel mai mare număr de pagini pe Facebook și cel mai mare număr de utilizatori pe Twitter, „fermele de click-uri” proliferează.

Ali Hanafiah, în vârstă de 40 de ani, oferă pachete de 1.000 de adrese pe Twitter pentru 10 dolari și pachete de 1 milion de adrese pe Twitter pentru 600 de dolari. El deține un server și plătește 1 dolar pe lună pentru Internet Protocol Address, un serviciu online pe care îl folosește pentru a genera mii de conturi pe rețelele de socializare.

„Acele conturi ne ajută să creăm mulți followers falși”, spune el.

Tony Harris, care desfășoară campanii de marketing pe rețelele de socializare pentru studiourile majore de la Hollywood, spune că și-ar dori să ofere clienților săi numere mari de followers pe Twitter și de fani pe Facebook, însă cumpărarea acestor adrese de la persoane necunoscute nu reprezintă o strategie foarte eficientă și nici etică.

„Iluzia unui număr uriaș de followers este adeseori doar atât – o iluzie”, spune el.

Piața click-urilor false a generat la rândul ei o altă industrie: aceea a auditorilor.

Robert Waller, fondatorul companiei Status People, care are sediul la Londra, își ajută clienții să blocheze conturile false de pe rețelele de socializare. „Am avut mulți clienți care au cumpărat conturi false, au înțeles că era o idee stupidă și apoi au căutat o soluție pentru a scăpa de ele”.

David Burch, director la TubeMogul, o companie de marketing pe piața video cu sediul în orașul californian Emeryville, spune că achiziționarea de click-uri pentru promovarea unor clienți reprezintă o eroare gravă. „Este o afacere proastă. Dacă un advertiser descoperă vreodată că ai făcut așa ceva, nu va mai face niciodată afaceri cu tine”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25...
Cele mai aspectuoase aperitive pentru masa de Paști. Se prepară în 20 de minute
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Oameni buni, grijă mare la suflet, grijă mare la oameni". Sfârșit tragic pentru Teodor Popescu....
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii