Prima pagină » Magazin » Mariah Carey a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Mariah Carey a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Mariah Carey a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood
Cântăreața americană Mariah Carey a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la Los Angeles, informează billboard.com.

Steaua dedicată artistei americane, cea de 2.556-a de pe Aleea Celebrităților din Hollywood, se află la intersecția dintre Hollywood Boulevard și Argyle Avenue, pe trotuarul din fața W Hotel. Pe fațada Teatrului Pantages, aflat vizavi, a fost afișat următorul mesaj: „O stea pentru o stea! Felicitări, Mariah Carey!”.

Numeroși fani au fost prezenți la ceremonia de miercuri. La eveniment a participat și L.A. Reid, CEO-ul casei de discuri Epic Records, care a spus că discursul său introductiv va fi „o scrisoare de dragoste” către artistul lui preferat. Cineastul Lee Daniels, care a colaborat cu Mariah Carey la filmul „Precious: După romanul «Push» de Sapphire”, s-a referit la artistă cu apelative precum „buna mea prietenă” și „Regina”, confirmând apoi o afirmație făcută și de L.A. Reid, potrivit căruia celebra cântăreață „nu spune niciodată ceva rău despre oameni”. Apoi, regizorul american a lăsat să se înțeleagă că Mariah Carey va juca în următorul sezon al serialului TV pe care îl regizează, „Empire”.

Stephen Hill, directorul de programe al televiziunii BET, a adus la rândul său un tribut artistei americane, după care a urmat la microfon regizorul Brett Ratner, care a regizat nouă dintre videoclipurile vedetei. „E o artistă unică, care a emoționat oamenii din lumea întreagă. Zilele noastre de naștere sunt despărțite doar de o zi. O consider ca pe o soră – așadar, tabloidelor, lăsați-ne în pace. Știrile voastre nu sunt adevărate”, a spus Ratner.

Apoi, Mariah Carey, purtând o rochie neagră, lungă și fără mâneci, a captat întreaga atenție și a susținut un scurt discurs de mulțumire, la care au asistat și copiii ei, gemenii Monroe și Moroccan. Vedeta a mulțumit, de asemenea, fanilor și invitaților prezenți la eveniment. „Dumnezeule, e atât de copleșitor și de emoționant. Mă faceți să plâng. Această stea reprezintă o mare onoare și un vis devenit realitate”, a spus vedeta americană.

Ceremonia, care a durat aproximativ 40 de minute, a fost urmată de un dineu de gală, organizat la Hollywood Roosevelt Hotel.

Mariah Carey – care deține 18 piese ce au ajuns pe primul loc în topul american, mai mult decât oricare alt artist solo – susține în această perioadă un turneu în rezidență la Las Vegas și a spus că această serie de show-uri au împiedicat-o să lucreze la cel de-al 15-lea album de studio din carieră.

De asemenea, Mariah Carey a spus că este foarte posibil să se îndrepte din nou către cinematografie după încheierea turneului din Las Vegas. Ea s-a remarcat deja în filme precum „Strălucire/ Glitter” (2011) și „Precious: După romanul «Push» de Sapphire” (2009).

Mariah Carey și-a lansat cariera în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, care i-a fost și soț timp de patru ani, fiind recunoscută pentru vocea sa care atinge cinci octave. A lansat 14 albume de studio și a jucat în mai multe filme.

Mariah Carey, câștigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreață în Statele Unite ale Americii în anii ’90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.

Artista, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, a revenit pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul „The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei „E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite și i-a oferit artistei americane șansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei „Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley și a urcat pe a doua poziție în clasamentul artiștilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decenii. Prima poziție a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.

Anul trecut, Mariah Carey a susținut un nou turneu mondial, prin care artista americană și-a promovat cel mai recent album de studio, „Me. I Am Mariah…The Elusive Chanteuse”, lansat pe piață în mai 2014.

Recomandarea video

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate oficiale alegeri București 2025. Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu conduc la numărul de voturi
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe