MASTERCHEF, lider de audiență. Mimi, Alex D”Artagnan, Petru și Bogdan se luptă pentru titlul de MasterChef și 50.000 de euro

Publicat: 06/06/2012, 16:03
Actualizat: 07/06/2012, 14:07

Prima parte a finalei „MasterChef”, difuzată de Pro Tv marți, 5 iunie, de la ora 20.30, a fost lider de audiență. Ediția de aseară a adunat în fața micilor ecrane, în minutul de maximă audiență, 22.10, aproape 3 milioane de telespectatori la nivelul întregii țări.

La nivelul publicului comercial, Pro Tv a înregistrat la 22.09 un vârf de audiență de 20,4 puncte de rating și 43,8 % cotă de piață, adică de șapte ori mai mult decât Antena 1, principalul competitor, care avea tot atunci doar 2,9 puncte de rating și 6,3 % cotă de piață.

Ediția de marți seara a fost lider absolut de audiență pe toate categoriile de public, în intervalul 20.31-22.30. Astfel, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Pro Tv a înregistrat o medie de 14,8 puncte de rating și 34,9 % cotă de piață, acesta fiind, totodată, și un record al emisiunii la nivelul cotei de piață. Pe același public comercial, Antena 1 se clasa a doua cu o medie de numai 4,1 puncte de rating și 9,6 procente din cota de piață. Și la nivelul publicului din mediul urban Pro Tv a fost lider de audineță cu o audiență medie de 11,2 puncte de rating și 23,5 % cotă de piață, în vreme ce Antena 1 s-a clasat abia a treia, după Kanal D, cu o medie de doar 3,9 puncte de rating și 8,1 % cotă de piață. La nivelul întregii populații a țării, „MasterChef” a fost cel mai urmărit program cu o audiență medie de 10,8 puncte de rating și 23,6 % cotă de piață, în timp ce Antena 1 s-a clasat pe locul al treilea cu 4 puncte de rating și 8,7 % cotă de piață.

Casnica de la „MasterChef” a părăsit competiția

Seara s-a deschis cu 8 semifinaliști care au intrat la o proba de foc cu o miză extraordinar de mare: intrarea în finală. Aceștia au avut la dispozitie zeci de ingrediente pentru a compune dish-uri de excepție cu care să cucereasca juriul. Mulți au mizat pe carnea de căprioară, în vreme ce alții au ales peștele. Echipa albastră, condusă de Petru, cea care a pierdut proba în deplasare la cota 2.000 a avut de pregătit, în plus, și un desert. La finalul probei, Mehrzad și Gabi au părăsit competiția.

Cei șase finaliști rămași în cursă au primit cu încredere și speranță prima probă a finalei – proba fusion, la care s-au întâlnit cu trei personalități de excepție: George Butunoiu, Nicolai Tand și Florin Busuioc. Toți cei șase finaliști au încercat să fusioneze bucătării din colțuri diferite ale lumii pentru a obține un rezultat impresionant care să îi țină departe de eliminare.

Nu toți au fost însă norocoși, astfel că proba s-a încheiat în lacrimi pentru Andreea Moldovan, cea mai controversată apariție din „MasterChef”. Aceasta nu a impresioant juriul și nici pe invitații acestuia cu salata sa de caracatiță, astfel că a primit vestea că pleacă din competiție. Cu lacrimi în ochi, a recunsocut că îi pare rău că se oprește aici, însă o alină gândul că se va întoarce acasă la fetița sa. Mai mult decât atât, Andreea a ținut să precizeze că cei rămași în cursă nu sunt, după părerea sa, cei mai buni concurenți de la „MasterChef”.

Și Simona Pâslaru, simpatica taximetristă stabilită în Belgia, a părăsit marți seara competiția și a recunoscut că este dezamăgită că pleacă, însă consideră că această experiență e cea mai frumoasă din viața sa. „Sunt mândră în același timp, eu cu mine am câștigat”, a spus aceasta. „Să continui să gătești”, a încurajat-o Sorin Bontea, „sper să ne inviți într-o zi în restaurantul tău. Preparatul tău din preselecții este printre puținele pe care le țin minte. Și asta e mare lucru”, a mai adăugat juratul.

Finaliștii au gătit pentru propriile lor familii

Astfel, cei patru concurenți rămași să se înfrunte pentru titlul cel mare sunt Mimi Nicolae, Alex Petricean, Petru Buiuca și Bogdan Alexandrescu. Aceștia au avut parte marți seara de o supriză de proporții, la care nici nu visau: familiile lor au pășit în platoul „MasterChef” și astfel au putut să își îmbrățiseze și să își sărute cele mai dragi persoane din viețile lor. Mimi a rămas fără glas când și-a văzut șoțul și fiul, Alex și-a îmbrățișat emoționat părinții, la fel și Bogdan, în vreme ce Petru nu își mai putea stăpâni bucuria când și-a văzut mama, fratele mai mic și iubita. Surpriza juraților a fost și o probă specială la care cei patru au gătit pentru cei dragi „ca la mama acasă”.

Bucuria a fost fără margini pentru cei patru, mai ales că fiecare dintre ei știa cel mai bine cu ce trebuie să-i răsfețe pe cei dragi. Petru a ales să facă o rețetă a mamei sale, după care el se declară înnebunit, pui la sticlă, numai că în loc de pui a folosit un coquelet. „Dacă ating nivelul mamei, știu că voi câștiga proba”, spunea Petru înainte să se apuce de gătit.

Și Mimi s-a declarat încântată de proba și, deși le gătește celor dragi de 19 ani, spune că acum a avut mari emoții. Pentru că părinții săi sunt amatori de fructe de mare, Bogdan a ales să pregătească creveți și muschi de viță. „Bogdan nu gătește, el creează. Tot ce face, face cu sufletul”, a spus tatăl lui Bogdan.

Iar D”Artagnan a ales un preparat din somon, cu morcovi glasați și sparanghel, în timp ce Mimi a mizat pe mușchi de vită cu garnitură de ciuperci și pere în foietaj în sos de ciocolată. „Am mare încredere în ea, e foarte ambițioasă și când își pune ceva în cap nu se lasă”, a spus soțul lui Mimi.

Seara s-a încheiat cu o mare bucurie pentru finaliști: nici unul dintre ei nu a fost eliminat la proba cu familiile, însă cei trei jurați i-au avertizat că în partea a doua a finalei, care va fi difuzata miercuri seara, îi așteaptă și mai multă presiune, probe grele și eliminări.

Diseară de la 20.30, la Pro Tv se va da lupta finală între cei patru rămași în joc. Seara se anunță a fi una plină de emoție, suspans și adrenalină pură. Horia Brenciu, Andi Moisescu, Alex Velea și Smiley vor gusta din preparatele gătite de cei patru finaliști cu care își vor da întâlnire în platoul „MasterChef”. La finalul serii telespectatorii Pro Tv vor afla cine este marele câștigător al primului sezon „MasterChef” și al premiului de 50.000 de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!