Prima pagină » Magazin » Mii de credincioși au venit și la Mogoșoaia să se închine la moaștele lui Constantin Brâncoveanu

Mii de credincioși au venit și la Mogoșoaia să se închine la moaștele lui Constantin Brâncoveanu

Mii de credincioși au venit și la Mogoșoaia să se închine la moaștele lui Constantin Brâncoveanu
Mii de credincioși s-au închinat și duminică moaștelor Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu, odată cu sfințirea bisericii Sfântul Gheorghe din ansamblului istoric de la Mogoșoaia, spunând cu emoție că acest domnitor trebuie cinstit zilnic, fiind un model de credință și de domnie.

Sute de credincioși erau, duminică dimineață, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București pentru a intra în altarul deschis cu o zi în urmă odată cu sfințirea locașului. De acolo au fost luate moaștele lui Constantin Brâncoveanu și duse în procesiune la biserica Sfântul Gheorghe din incinta ansamblului istoric brâncovenesc de la Mogoșoaia, unde, duminică, a avut loc sfințirea picturii restaurate începând cu anul 2010.

„Acestă biserică a fost ridicată de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu în 20 septembrie 1688. Domnitorul și-a ales acestă ctitorie de reculegere, care este și paraclis voievodal. Aici venea voievodul Constantin Brâncoveanu și se ruga, venea să se reculeagă”, a explicat părintele paroh Ioan Vrăjitorul.

Pictura a fost realizată la acea vreme de vestitul Constantionos și a fost terminată în 1705. „Pictorul, împreună cu ucenicii lui, au pus pe pereți Sfânta Scriptură în imagini”, a mai spus parohul.

Pe un podium special amenajat între biserică și palatul brâncovenesc, duminică, membri ai Sfântului Sinod, ierarhi români și ierarhi delegați ai Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Patriarhiei Alexandriei, Patriarhiei Antiohiei, Patriarhiei Ierusalimului și Patriarhiei Georgiei, preoți și diaconi slujeau Sfânta Liturghie.

Mii de oameni au venit, cu precădere din Ilfov, dar și din alte zone ale țării, să „își plece capul cu respect în fața unui mare domnitor, unui conducător fără egal, un model de credință și de domnie”, după cum a spus unul dintre credincioși.

„Priviți la conducătorii care vin la manifestări religioase. Stau picior peste picor, vorbesc la telefon sau între ei. Nici nu aud slujba. Vor numai o baie de mulțime. Fug să se închine la racla cu moaște, după care declară pentru televizoare că trebuie să urmăm modelul acestui mare om. Cine trebuie? Noi, norodul!”, a continuat el indignat.

Pe pajiștea verde din fața palatului s-au așezat mai multe familii cu copii mici.

Întrebat dacă știe cine a fost Constantin Brâncoveanu, un băiat cam de zece ani purtând o ie frumos bordată și având în mână o panglică tricoloră răspunde: „A fost cel mai mare domnitor al nostru, cel mai mare. El a fost omorât la Constantinopol de turci, împreună cu cei patru băieți ai lui, pentru că nu a vrut să renunțe la credința ortodoxă. Noi mergem la biserică, eu cu frații mei. Mi-e milă că l-au omorât pe el și pe copii”, a continaut elevul de clasa a IV-a.

Ușor, ușor coada la racla cu sfintele moaște crește, dar oamenii avansează destul de bine.

Două femei vorbesc între ele antrenând mai mulți oameni în jur. „Sfinții martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu, Matei – și sfetnicul Ianache, pe toți i-au omorât. Am auzit eu ieri, când a spus patriarhul. Dacă nu era se vorbea despre ei așa mult, noi mare lucru nu știam”, spune o femeie trecută de a doua tinerețe.

„Da, dragă, cică era îngropat în Biserica Sf. Gheorghe Nou, dar cine ține mine cine este îngropat în biserică. Sunt mulți domnitori îngopați în biserici și mănăstiri. Dar un așa om trebuia cinstit mereu, nu la 300 de ani de la moarte”, spune cealaltă.

Un bărbat cărunt se bagă și el în vorbă: „Eu am auzit câte ceva, dar nu am înțeles de ce l-au ținut ascuns în biserică și nu l-au scos mai devreme afară. Au așteptat să se facă 300 de ani”.

La orele 11.30, a sosit și Patriarhul Daniel și împreună cu câțiva ierarhi și au sfințit pictura restaurată a bisericii Sfântul Gheorghe de la Mogoșoaia.

Pe zidul de vest, pictura îi înfățișează pe ctitorii bisericii, Constantin Brâncoveanu alături de cei patru băieți și Marica doamna însoțită de cele șapte fiice.

După sfințire, PF Daniel a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor în care a vorbit despre locașul de cult de la Mogoșoaia, numit în vechime Biserica Sfântul Gheorghe din Pajiște.

„Această biserică are valoare de simbol, domnnitorul vrând s-o dea fiului său Ștefan, om cultivat care vorbea greacă și latină foarte bine. În biserică este o dominantă – tema muceniciei”, a spus Patriarhul Daniel, precizând că Brâncoveanu a arătat fidelitate față de tradiția orotdoxă răsăriteană și deschidere față de ce era nou din occident.

Preafericitul a mai anunțat că această biserică va purta de-acum și hramul martirilor Brâncoveni, ce va fi prăznuit pe 16 august.

Apoi patriarhul a oferit destincții parohului biserici, dar și prefectului de Ilfov, primarului orașului Mogoșoaia și tuturor celor care s-au implicat în restaurarea picturii bisericii.

După acest moment, a fost deschis altarul pentru pelerini, atât bărbații, cât și femeile putându-se închina în acest loc.

Racla cu moaștele lui Constantin Brâncoveanu a fosr readusă la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, unde acestea sunt ținute de când au fost aduse în țară de la Constantinopol, de soția domnitorului, Maria, în 1720.

Patriarhul Daniel a anunțat, sâmbătă, după slujba de la Sf. Gheorghe cel Nou, că racla cu moaștele lui Constantin Brâncoveanu va fi dusă, începând din această toamnă, la mai multe lăcașuri de cult din țară, începând cu Mănăstirea Hurezi din Horezu, prima mare ctitorie a domnitorului și locul unde acesta și-ar fi dorit să fie înmormântat.

Tricentenarul martiriului lui Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai săi și al vistierului Văcărescu a fost comemorat sâmbătă și duminică în mai multe biserici din toată țara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi