Prima pagină » Magazin » „Portretul lui Lotte”. Fiica unui regizor olandez „a crescut” în trei minute cât alții în 12 ani

„Portretul lui Lotte”. Fiica unui regizor olandez „a crescut” în trei minute cât alții în 12 ani

Silviu Bănilă
„Portretul lui Lotte
Fiica unui regizor olandez a reușit să crească în trei minute cât alții în 12 ani, ce-i drept cu ajutorul tehnicii de editare time-lapse, scrie amny.com. Mai exact, Frans Hofmeester, tatăl ei, a creat un clip video de trei minute, în care prezintă evoluția fetei de la naștere până la vârsta de 12 ani.

Hofmeester a filmat-o săptămânal pe fiica sa, timp de 12 ani, apoi a editat secvențele într-un film de două minute și jumătate, intitulat „Portretul lui Lotte”, scrie amny.com. În filmuleț, vedem cum Lotte își pierde dințișorii din față, îi crește părul și se maturizează, reușind să transmită indicii despre starea și caracterul său, pe parcursul trecerii anilor.

În doar două săptămâni de la lansare, filmulețul a adunat peste 4,7 milioane de vizualizări. Hofmeester a scris săptămâna trecută că nu se aștepta la o asemenea reacție pozitivă din partea oamenilor.

Regizorul a realizat un filmuleț similar cu fiul său, Vince, în care prezintă momente de la naștere până la vârsta de 9 ani și promite că nu se va opri aici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un exercițiu de 4 minute te ajută să scapi de ceața mintală
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!