Prima pagină » Magazin » Premieră unică în istoria McDonald’s

Premieră unică în istoria McDonald’s

Premieră unică în istoria McDonald's
McDonald's, cel mai mare lanț de restaurante din lume în funcție de venituri, va lansa în Germania primul său hamburger cu carne de vită 100% organică, în încercarea de a se adapta cerințelor în creștere din partea consumatorilor privind mâncarea naturală și mai puțin procesată, potrivit Reuters.

Acest hamburger cu carne de vită organică, intitulat „McB”, va fi disponibil în rețeaua de restaurante McDonald’s din Germania pentru o perioadă limitată, respectiv între 1 octombrie și 18 noiembrie.

Hamburgerul „McB” va fi preparat din carne de vită provenită de la ferme din Germania și Austria, care sunt certificate pentru produsele organice pe care le furnizează.

Lansarea acestui hamburger face parte din strategia noului director executiv al celui mai mare lanț de restaurante din lume în funcție de venituri, Steve Easterbrook, de a transforma McDonald’s într-o companie „modernă și progresivă” în privința produselor pe care le oferă clienților săi.

Pe de altă parte, germanii, cunoscuți pentru pasiunea lor istorică de a consuma cârnați, au început în ultimul timp să mănânce mai puțină carne și mai multe preparate vegetariene, acordând o mai mare atenție sănătății lor, bunăstării animalelor și costurilor privind creșterea acestora.

În Germania, carnea de vită certificată ca fiind organică trebuie să provină de la vite care sunt hrănite cu hrană ecologică și care pasc pe pășuni pe care nu au fost folosite îngrășăminte chimice și pesticide.

„Am depus un efort mare pentru a ne asigura că avem suficiente cantități de carne pentru a satisface cerințele consumatorilor care doresc să consume alimente organice și standardele noastre în privința calității produselor”, a declarat Holger Beeck, directorul executiv al McDonald’s Germania.

McDonald’s și-a îmbunătățit în ultima perioadă meniurile din restaurantele sale din Germania, una dintre cele mai importante piețe europene pe care este prezentă această companie americană. Astfel, vânzările trimestriale ale companiei în resturantele sale din Germania au crescut pentru prima dată de la mijlocul anului 2012.

Un purtător de cuvânt al McDonald’s SUA a refuzat să precizeze dacă acest hamburger cu carne de vită 100% organică va fi lansat și pe alte piețe din lume pe care lanțul de restaurante este prezent.

Vânzările companiei McDonald’s au scăzut pe fondul competiției cu noi lanțuri de restaurante ,care de ani de zile oferă carne provenită de la animale crescute fără hormoni și antibiotice.

Astfel, reprezentanții McDonald’s SUA au anunțat în luna martie că în următorii doi ani nu vor mai cumpăra carne de pui provenită de la păsări pentru a căror creștere sunt folosite antibiotice vitale pentru sănătatea umană.

Totodată, la începutul acestei luni, reprezentanții companiei au spus că până în 2025 în cele 16.000 de restaurante ale sale din SUA și Canada vor fi folosite pentru prepararea produselor ouă provenite de la găini care nu sunt crescute în baterii, ci în libertate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Român arestat în Germania pentru TERORISM DE EXTREMĂ DREAPTĂ. Acuzat de planuri pentru „război al terorii”
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?