Prima pagină » Magazin » Prințul Andrew al Marii Britanii, surprins în timp ce i se făcea un masaj la picioare, la reședința lui Jeffrey Epstein, miliardarul care s-a sinucis în închisoare

Prințul Andrew al Marii Britanii, surprins în timp ce i se făcea un masaj la picioare, la reședința lui Jeffrey Epstein, miliardarul care s-a sinucis în închisoare

Prințul Andrew al Marii Britanii, surprins în timp ce i se făcea un masaj la picioare, la reședința lui Jeffrey Epstein, miliardarul care s-a sinucis în închisoare
Prințul Andrew al Marii Britanii a fost surprins în timp ce "două tinere rusoaice elegante îi făceau masaj la picioare" în reședința din New York a miliardarului american Jeffrey Epstein, care, recent, s-a sinucis în închisoare, în timp ce era anchetat pentru trafic de minori, potrivit The Guardian.

Informația apare într-un e-mail trimis în 2013 de celebrul agent literar american John Brockman scriitorului Evgheni Morozov, mesajul fiind publicat joi de The New Republic.

În articolul din The New Republic, Morozov a explicat că este pe punctul de a întrerupe legăturile cu Brockman, pentru că agentul literar nu a făcut publice legăturile sale cu Epstein. În acest context a dat ca exemplu acest e-mail din 2013, în care Brockman îi povestea despre o vizită făcută de el la apartamentul newyorkez al lui Epstein, prilej cu care și-a dat seama că acolo se afla și prințul Andrew.

În acel mesaj, Brockman nota că fotografii ale prințului Andrew și Jeffrey Epstein apăreau la puțin timp după în publicația The Post, sub titlul „The Prince and the Perv” (Prințul și Perversul).

Mesajul a fost redactat la trei ani după ce prințul Andrew, care a negat vehement orice implicare a sa în infracțiunile de care era acuzat miliardarul, fusese fotografiat plimbându-se prin New York alături de Epstein.

Joi seară, reprezentanții familiei regale britanice au refuzat să comenteze mesajul lui Brockman și au subliniat încă o dată că „orice sugestie de comportament nepotrivit (al prințului Andrew, fiul mijlociu al reginei Elizabeth a II-a, n.r.) față de persoane minore este falsă”.

Duminică, reprezentanții familiei regale au dat publicității un alt comunicat, potrivit căruia prințul Andrew „a rămas perplex după ce a auzit de zvonurile despre presupusele infracțiuni comise de Jeffrey Epstein”. Prințul „deplânge exploatarea ființelor umane și sugestia că ar fi putut trece cu vederea, participa sau încuraja un astfel de comportament este odioasă”.

Prințul Andrew l-ar fi cunoscut pe Epstein la sfârșitul anilor 1990, prin intermediul iubitei din epocă a miliardarului, Ghislaine Maxwell, fiica unui mogul media, Robert Maxwell. În 2001, în locuința din Londra a lui Ghislaine Maxwell, prințul Andrew a fost fotografiat îmbrățișând-o pe Virginia Giuffre, pe atunci în vârstă de 17 ani. Potrivit unor documente din instanță, aceasta l-a acuzat ulterior pe Epstein că a obligat-o să întrețină relații sexuale cu prințul, în mai multe rânduri.

Pe 10 august, Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York. Miliardarul american, un fost apropiat al lui Bill Clinton și Donald Trump, era arestat pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul pledase nevinovat.

Cele mai recente acuzații care i se aduceau lui Epstein erau acelea că angajați ai săi și prieteni l-au pus în legătură cu minore, cele mai tinere având 14 ani, iar Epstein a întreținut relații sexuale cu acestea, deși știa că au sub 18 ani. Epstein ar fi plătit tinerele cu bani gheață, pentru „masaje”, dar ulterior le-a agresat sexual sau le-a abuzat. Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, unele victime au fost apoi oferite de Epstein altor persoane, pentru servicii sexuale.

În urmă cu 11 ani, Epstein a fost condamnat la 18 luni de închisoare, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida., sub pretextul „masajelor”. Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.

Sentința i-a fost apoi redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. Totodată, a fost înscris în registrul național al infractorilor sexuali. În închisoare, Epstein a trăit într-o celulă privată. El putea părăsi închisoarea 12 ore pe zi, pentru a merge la birou, o situație criticată de analiștii în domeniu. Anul trecut, cotidianul Miami Herald a publicat o anchetă potrivit căreia regimul de închisoare lejer a fost obținut în urma unei întâlniri între avocatul lui Epstein și actualul șef al Departamentului Muncii din SUA, Alexander Acosta, la momentul respectiv procuror șef în Miami. Înțelegerea ar fi fost ținută secretă față de victimele acestuia.

După ispășirea pedepsei, Epstein a continuat să fie prezent în viața socială, fiind apropiat al unor nume precum Katie Couric, George Stephanopoulos, Chelsea Handler, Woody Allen.

Înainte de condamnare, Epstein era apropiat al unor celebrități precum Donald Trump, Bill Clinton, Chris Tucker, Kevin Spacey, Larry Summers și Mort Zuckerman. Numărându-se printre donatorii Fundației Clinton Foundation, Epstein i-a asigurat de mai multe ori fostului președinte american transportul în străinătate cu avionul său privat. Iar Spacey și Tucker au folosit avionul Boeing 727 al lui Epstein pentru deplasări în interes caritabil în Africa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
Val de scuze din Bulgaria după declarațiile controversate ale lui Radev la adresa României: „Ne pare rău, frații noștri români”
Mediafax
„Ai voie să crezi” în magia Crăciunului! Târgul din Sibiu revine cu povești, lumini spectaculoase și surprize pentru vizitatori
Click
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Când vor primi pensionarii banii în noiembrie 2026? Pensia va veni cu o mică întârziere
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum să mâncăm sănătos fără reguli complicate. Sfaturile unui specialist de la Universitatea Stanford
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP