Prima pagină » Magazin » Proiectul NASA care ar revoluționa lumea: orașul plutitor din norii planetei Venus

Proiectul NASA care ar revoluționa lumea: orașul plutitor din norii planetei Venus

Proiectul NASA care ar revoluționa lumea: orașul plutitor din norii planetei Venus
Oamenii de știință de la NASA vor să contruiască un oraș plutitor în norii planetei Venus.

În ultimii ani, cercetătorii au făcut eforturi pentru a afla dacă o eventuală colonizare a Planetei Roșii de către oameni ar fi posibilă. Recent, însă, oamenii de știință și-au îndreptat atenția și către Venus, scrie CNET.

Aceasta se află la o distanță mai mică de Pământ, în comparație cu Marte, are un diametru similar celui al Terrei, dar are puncte comune și când vine vorba de densitate și compoziție chimică.

Pe de altă parte, însă, presiunea atmosferică este de 92 de ori mai mare decât cea înregistrată e planeta noastră, iar temperaturile ajung chiar și până la 462 de grade Celsius. Activitatea vulcanică este și ea foarte intensă, iar atmosfera este formată, în mare parte, din dioxid de carbon, azot și are un strat de nori formați din acid sulfuric.

Și totuși, chiar dacă niciun om nu ar rezista la suprafața planetei Venus, specialiștii de la NASA propun o soluție inedită. Este vorba despre un „oraș plutitor”, aflat la o altitudine de circa 50 de kilometri. Deși temperaturile pot ajunge chiar și acolo la aproape 75 de grade Celsius, acest lucru poate fi „rezolvat” și create, în schimb condiții de viață similare celor de pe Pământ.

Pentru asta, cercetătorii plănuie să trimită mai întâi o misiune robotică, menită să facă mai multe investigații și verificări. Ulterior, după colectarea datelor, o echipă NASA va petrece 30 de zile în „orașul plutitor”, iar mai departe, câte doi astronauți vor sta în respectivul loc timp de un an. Scopul final va fi acela ca orașul plutitor să devină locuit în permanență, mai scrie sursa citată.

Cu toate că totul a fost gândit având în vedere tehnologiile deja existente, implementarea acestui proiect ar mai putea dura încă două decenii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană