Prima pagină » Magazin » Răsturnare de situație pentru Kevin Spacey. Un tânăr care a susținut că a fost agresat sexual de actor nu mai depune mărturie

Răsturnare de situație pentru Kevin Spacey. Un tânăr care a susținut că a fost agresat sexual de actor nu mai depune mărturie

Răsturnare de situație pentru Kevin Spacey. Un tânăr care a susținut că a fost agresat sexual de actor nu mai depune mărturie
Actorul american Kevin Spacey a scăpat de procesul în care era judecat pentru agresarea sexuală a unui tânăr, după ce presupusa victimă a decis să nu mai depună mărturie, de teamă că s-ar putea incrimina, potrivit The Guardian.

În ianuarie, Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală, în 2016, a unui tânăr care la momentul respectiv avea 18 ani. Actorul în vârstă de 59 de ani – acuzat de indecență, molestare și lovire, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare și înregistrarea ca agresor sexual – a pledat nevinovat.

Presupusa victimă, William Little, este fiul unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta a fost prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzații de abuzuri sexuale săvârșite asupra unor bărbați, începând cu toamna anului 2017.

Miercuri, procuratura din Nantucket, Massachusetts, a anunțat că renunță la acuzațiile formulate în cazul lui Spacey, „pentru că reclamantul este indisponibil”.

Un element crucial în acest dosar a fost telefonul mobil al presupusei victime, care ar fi fost folosit pentru filmarea abuzului, dar și pentru trimiterea unor sms-uri despre acest subiect către iubita din epocă a tânărului și mai mulți prieteni. Însă telefonul ar fi dispărut, au confirmat, la o audiere care a avut loc în urmă cu o săptămână, tânărul și părinții săi, chemați să depună mărturie. Un polițist susține că l-a înapoiat familiei după ce a extras toate datele relevante pentru caz, dar a recunoscut că nu a completat un formular în acest sens, iar familia tânărului spune că nu a primit dispozitivul înapoi.

Intervievat în ceea ce privește telefonul și sms-urile, tânărul a dat asigurări că nu a șters informațiile. După ce i s-a spus că orice manipulare a telefonului ar putea să îl incrimineze, tânărul a invocat un articol din Constituția americană care permite unui martor să păstreze tăcerea pentru a nu risca să fie la rândul său cercetat.

Mama tânărului a recunoscut în fața judecătorului că a șters din telefon anumite imagini potențial jenante înainte de a oferi dispozitivul anchetatorilor. Însă susține că nu a șters înregistrarea presupusei agresiuni.

La rândul său, avocatul lui Kevin Spacey, Alan Jackson, a sugerat că mesajele au fost șterse pentru că ar fi lăsat să se înțeleagă că ar fi existat un consimțământ din partea presupusei victime.

Avocatul lui Spacey a declarat după acea audiere că va cere stoparea acestui proces, pentru că dosarul este compromis.

În urmă cu două săptămâni, tânărul care l-a acuzat pe Spacey de agresiune sexuală a renunțat și la procesul civil pe care i-l intentase cu doar câteva zile înainte. Procesul civil a fost inițiat pe 29 iunie, iar reclamantul cerea despăgubiri a căror valoare nu a fost făcută publică, „pentru provocarea unor tulburări emoționale și mintale severe permanente”. Avocatul tânărului nu a precizat motivele pentru care acesta a decis să renunțe la procesul civil.

Tot în urmă cu două săptămâni, publicația Variety a scris că Spacey a fost audiat și de poliția britanică, după ce mai mulți bărbați l-au reclamat pentru agresiuni similare. Actorul a participat voluntar la audieri, care au avut loc în SUA, în luna mai. Starul nu a fost arestat, iar ancheta polițiștilor de la Scotland Yard este în desfășurare.

Șase reclamații pentru abuzuri sexuale au fost formulate pe numele lui Spacey în Marea Britanie, pentru fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 1996 – 2013. Prima reclamație în Marea Britanie a fost făcută la sfârșitul anului 2017, iar cea mai recentă datează din primăvara anului trecut.

Spacey a locuit la Londra mai mulți ani, fiind director artistic al celebrului Teatru Old Vic în perioada 2003 – 2015.

Considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, Kevin Spacey a dispărut din viața publică după un val de acuzații de abuz sexual care i s-au adus la sfârșitul anului 2017. Kevin Spacey a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” și „Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood din „House of Cards”, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câștigat un Glob de Aur și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi