Prima pagină » Magazin » Respirația pe gură în timpul somnului periculoasă pentru dantură

Respirația pe gură în timpul somnului periculoasă pentru dantură

Respirația pe gură în timpul somnului periculoasă pentru dantură
Persoanele care respiră pe gură când dorm și cele care sforăie au un risc mai mare de a face carii decât cele care respiră pe nas,informează agenția de presă EFE care citează un studiu al Universității din Otago, Noua Zeelandă.

„Cercetarea noastră sprijină ideea că a respira pe gură poate fi un factor corelat bolilor dentare precum eroziunea smalțului sau cariile”, a declarat conducătoarea studiului, Joanne Choi.Studiul a analizat în special nivelurile  pH-ului oral la zece voluntari care au dormit cu nările blocate de un clește pentru a fi obligați să respire pe gură în timpul somnului.

Concluziile cercetării publicate în Journal of Oral Rehabilitation a relevat că pacienții obligați să doarmă cu gura deschisă aveau un pH cu o medie de aciditate de 6,6 comparativ cu un ph neutru de 7 înregistrat la cei care respirau pe nas în timpul somnului.

De multe ori, însă nivelul pH a coborât la 3,6. Aceasta reprezintă o scădere drastică de sub 5,5, nivle de la care începe demineralizarea smalțului dinților.

PH-ul, ale cărui valori normale oscilează între 5,6 și 7,6, ajută la protejarea integrității mucoasei, distrugerii resturilor alimentare și bacteriilor, neutralizării acizilor și remineralizării lerziunilor dentare, deoarce are proprietăți antibacteriene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri anticipate în România? „Parlamentul nu poate fi dizolvat legal”
Digi24
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 2026: Ce nu este bine să faci pe 24 iunie. Obiceiurile păstrate de români
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
„Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan
Mediafax
Schimbare MAJORĂ pentru șoferi. Limita de 130 km/h începe să dispară
Click
Ce scrie în biletul de adio lăsat de Mihaela, românca din Italia care și-a omorât fiica, apoi s-a sinucis. Detalii cutremurătoare despre relația cu fostul soț
Digi24
Măsurile anunțate de Grecia împotriva peștelui-iepure, după ce 148 de oameni au fost mușcați. Recomandări pentru turiști
Cancan.ro
Adi Sînă, prima reacție după ce s-a aflat că ar divorța de Anca Serea. Ce mesaj subliminal a transmis
Ce se întâmplă doctore
Soția lui Mădălin Ionescu, imagini incendiare! Cum arată acum acum Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Are voie Poliția să confiște motocultorul dacă e folosit pe drumurile publice? Ce stabilește noul Cod Rutier 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
O lampă din bronz în formă de picior încălțat, veche de 1.600 de ani, ascunde simboluri creștine