ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 a ajuns la finalul preselecțiilor. Cine sunt ultimii concurenți care au obținut șansa de a continua competiția

Publicat: 05/04/2014, 08:48
Actualizat: 22/03/2019, 18:05

ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 a ajuns vineri, 4 aprilie, la finalul preselecțiilor. După ce au urmărit prestațiile concurenților de pe scenă, Andra, Mihai Petre și Andi Moisescu au decis cine merită să meargă mai departe în competiția ROMÂNII AU TALENT. Așadar, cei cărora șansa le-a surâs vor reveni în fața celor trei jurați în următoarea etapă a show-ului ROMÂNII AU TALET, SEZONUL 4.

gândul vă prezintă cele mai importante momente ale serii:

Calian Lorand Dumitru a fost cel care a spart gheața. Concurentul în vârstă de 42 de ani a surprins deopotrivă publicul și pe cei trei jurați de la ROMÂNII AU TALENT când a început să danseze.

„ E seara ta, ai dovedit publicul!”, a exclamat Andi Moisescu la final, impresionat mai ales de faptul că experiența lui Lorand în dans nu depășește un an. Trei „DA” a primit concurentul în cele din urmă.

Coco Fachirul a venit la preselecțiile ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 pentru a demonstra că „există fachiri care fac artă și care nu-și pătează onoarea”. „Nu cred că ați mai vazut așa ceva”, a spus el înainte de a-și începe numărul. După ce a mers pe cuie, pe cioburi și pe becuri încinse, bărbatul în vârstă de 42 de ani a câștigat aprecierea juraților. „Trebuie să recunosc că am fost puțin încordat la numărul acesta”, a spus Mihai Petre. „Să sară cineva de pe o scară direct pe cioburi, asta n-am mai văzut”, a adăugat Andi.

Așadar, fachirul a primit voturile necesare pentru a merge mai departe în concurs.

Votat în unanimitate pentru a trece de preselecții a fost și Alexandru Satîru. Revenit pentru a doua oară pe scena de la ROMÂNII AU TALENT, tânărul în vârstă de 19 ani i-a lăsat fără suflare pe Andra, Mihai Petre și Andi Moisescu făcând un truc prin care și-a schimbat culoarea ochilor. „El este un personaj”, a spus Mihai Petre înainte de a-i oferi candidatului votul său pozitiv. Tot „DA” au spus și ceilalți doi jurați.

Printre concurenții din ultima ediție de preselecții ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 s-a aflat și un constănțean care mai degrabă să se amuze pe seama celor trei jurați. Bahoi a venit pe scenă însoțit de un curcan care ar fi trebuit să „facă vrăji” juraților. Bărbatul a cântat apoi o piesă hip-hop ale cărei versuri îi ironiza pe Andra, Andi Moisescu și Mihai Petre. „Sunteți trei cucuieți!”, a spus el în cele din urmă, supărat că momentul i-a fost întrerupt și că nu a reușit să câștige atenția celor trei sau a spectatorilor.

Băieții de la „Hungry Tigers” au făcut spectacol cu numărul lor la ROMÂNII AU TALENT și au obținut trei „DA”. La fel s-a întâmplat și cu Ansamblul Fericire, micii dansatori de care Mihai Petre s-a declarat cucerit pe deplin. „A fost foarte bine!”, a spus juratul

Samir și Max au reușit să obțină „biletul verde” care îi trimite direct în semifinale grație momentului inedit. Ceea ce părea a fi la început un simplu număr, s-a transformat într-o surpriză pentru cei trei jurați de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 când cei doi concurenți au început să cânte piesa „Stayin” alive”, a celebrei formații Bee Gees.

„Curajoasă alegere! O piesă mare, o trupă mare, e destul de riscant să alegi așa ceva, dar v-a ieșit foarte bine!”, a spus Andi Moisescu. „Acesta este numărul perfect pentru ROMÂNII AU TALENT!„, a adăugat Mihai Petre.

„Îți prevăd un viitor foarte frumos!”, i-a spus Andi Moisescu lui Cojocaru Sabin Daniel. Adolescentul în vârstă de 14 a ridicat spectatorii în picioare imediat ce a început să danseze. „Abia aștept să te văd în etapa următoare!”, a continuat Andi.

„Nu a fost ceva liniar, întotdeauna ne-ai surprins cu alt gen de mișcare, iar asta este foarte important la un dansator. Îți asumi foarte bine mișcările pe care le faci, iar asta spune un singur lucru despre tine: că ai talent!”, a apreciat Mihai Petre. Băiețelul merge în etapa următoare cu trei „DA”.

În etapa următoare merge și Doru Popovici, grație abilității sale neobișnuite de a număra în câteva secunde literele dintr-o frază întreagă.

Băieții de la Musical Art au prezentat pe scena de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 un număr de beatbox și dans, acompaniat de un saxofon: „ Bravo, cam așa ar trebui să arate arta de stradă, să fie crudă!”, a apreciat Andi Moisescu. „Sunteți combinația perfectă”, a continuat Mihai Petre, astfel că în cele din urmă trupa a obținut voturile pozitive.

Gemenele care împreună formează „Duo Criss” au prezentat un număr de gimnastică inedit, care l-a impresionat pe Andi Moisescu. „A fost un moment bun, asta e important, bravo!”, a spus el. Fetele merg mai departe în competiția ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4.

După numărul de magie adus pe scena de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4 de Cătălin Pintea Mihai Petre s-a declarat de-a dreptul impresionat: „Ne-ai făcut pe toți ca pe niște copii! Pentru prima dată mă recunosc făcut praf de un moment de magie!”, a recunoscut el.

„Poate data viitoare o să ne prindem de truc”, a comentat Andi înainte de a-i oferi un „DA” concurentului. La fel au procedat și ceilalți doi membri ai juriului.

O premieră la ROMÂNII AU TALENT a fost participarea la preselecții a lui Traian Răducanu. Concurentul a precizat încă de la început că este „prieten cu extratereștrii”: „Marțienii s-au îndrăgostit de români încă de pe vremea lui Eminescu. Au reușit să îi citească opera!”, a explicat el. Totuși, bărbatul nu a reușit să-i convingă pe Andra, Andi și Mihai.

Edward Sabo a învățat să danseze singur, urmărind clipuri pe Internet. „Mie mi-a plăcut foarte mult cum ai dansat, bravo!”, a spus Mihai Petre. „Ești foarte bun”, a adăugat Andi, îndemnându-l pe tânărul concurent să învețe să scrie curând pentru a putea oferi autografe. Cu trei „DA”, băiețelul continuă lupta pentru premiul cel mare de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4.

Trupa de circ Bellucci a închis preselecțiile cu un moment amuzant, care a primit trei „DA”.

La final, jurații de la ROMÂNII AU TALENT au revăzut cele mai importante momente din timpul preselecțiilor și au contactat câțiva dintre concurenți pentru a le da vestea cea mare: că s-au calificat în semifinale.

În aceeași etapă merg și Bogdan Leon, Cvintetul vocal Anatoly, Samir și Max, Stoica Octavian și ArtGroup Brio Sonores grație „biletului verde” pe care l-au primit încă din timpul preselecțiilor ROMÂNII AU TALENT.

Vinerea viitoare, la ProTV încep semifinalele ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 4.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului