Prima pagină » Magazin » Sancțiune usturătoare pentru Antena 1, după ce Mircea Badea l-a jignit pe Traian Băsescu. Nu au scăpat nici „Răzvan și Dani”

Sancțiune usturătoare pentru Antena 1, după ce Mircea Badea l-a jignit pe Traian Băsescu. Nu au scăpat nici „Răzvan și Dani”

CNA a amendat Antena 1 cu 10.000 de lei, pentru emisiunea "În gura presei", reluată de la Antena 3, în care Mircea Badea a făcut afirmații injurioase la adresa lui Traian Băsescu, și pentru matinalul "Neatza cu Răzvan și Dani" în care s-a folosit un limbaj vulgar și mai multe femei au dansat lasciv.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, două ediții ale emisiunii „În gura presei”, care au fost difuzate pe 16 și 24 februarie, la Antena 3, respectiv pe 17 și 25 februarie, în reluare, la Antena 1. CNA a primit trei reclamații cu privire la aceste emisiuni, potrivit cărora Mircea Badea ar fi folosit un limbaj injurios referitor la fostul președinte Traian Băsescu.

Membrii CNA au constatat că în respectivele emisiuni Mircea Badea a folosit cuvinte precum „senil”, „ticălos”, „stupid”, „penibil”, „formă de viață abjectă” și „imbecil” la adresa lui Traian Băsescu.

Totodată, CNA a analizat, marți, ediția din 1 mai a emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”. În urma difuzării acestei emisiuni, CNA a primit două reclamații, potrivit cărora în acest program au fost prezentate femei aproape dezbrăcate, care au dansat lasciv, inclusiv pe melodia „Sunt un cocalar” a trupei Noaptea Târziu.

Potrivit CNA, în respectiva emisiune a fost parodiat comportamentul unor persoane care merg pe litoral de 1 mai. Pe parcursul emisiunii au fost folosite unele expresii injurioase și cu conotație sexuală, iar două dintre animatoare au fost unse pe corp cu ciocolată topită.

Radu Călin Cristea, cel care a condus ședința de marți a CNA, a propus aplicarea unei somații publice televiziunii Antena 1, pentru „accesele de obscenitate” din emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” și pentru „violența de limbaj” a lui Mircea Badea, din reluările emisiunii „În gura presei”.

La rândul său, membrul CNA Radu Herjeu a propus amendarea Antena 1 cu 12.000 de lei. „«Imbecil», «senil», «ticălos», «stupid», «penibil», mie mi se par formulări injurioase. Dorința mea ar fi să înțeleagă foarte bine și domnul Badea că problema este la exprimare, cel puțin din punctul meu de vedere. Exprimarea este amendabilă din punctul de vedere al Legii audiovizualului”, a spus Radu Herjeu. El a precizat că, dacă lui Mircea Badea i se pare nedreaptă Legea audiovizualului, poate să facă o campanie pentru a o modifica.

Radu Herjeu a mai spus că mai ales în reluările emisiunii „În gura presei”, care sunt difuzate la Antena 1 dimineața, la o oră accesibilă minorilor, ar putea fi editate pasajele care încalcă legislația audiovizualului.

În schimb, Radu Călin Cristea a spus că afirmațiile lui Mircea Badea „sunt niște vorbe grele, formulări destul de brutale”. „Uneori sunt însă niște semne de întrebare. Putem să interpretăm că el nu subscrie, ci doar își pune o problemă și atunci e opinia lui”, a mai spus Cristea.

Niciuna dintre aceste două propuneri – somație publică și amendă de 12.000 de lei – nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată de CNA.

Astfel, membrul CNA Monica Gubernat a propus amendarea Antena 1 cu 10.000 de lei. Propunerea sa a fost aplicată cu șapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu) și unul „împotrivă” (Radu Călin Cristea).

Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”, și a articolului 40, alineatul 3 din Codul audiovizualului, conform căruia „Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”.

Pe de altă parte, CNA nu a aplicat nicio sancțiune televiziunii Antena 3, care a difuzat în direct cele două ediții ale emisiunii „În gura presei”, pe 16 și 24 februarie.

În acest caz au fost propuse două sancțiuni – somație publică (Radu Călin Cristea) și 7.000 de lei (Radu Herjeu) -, însă niciuna dintre acestea nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a fi aplicată. În acest caz nu a mai fost făcută nicio altă propunere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?