Prima pagină » Magazin » Sfârșit tragic: Doi cunoscuți muzicieni britanici și copilul lor au murit într-un acccident aviatic

Sfârșit tragic: Doi cunoscuți muzicieni britanici și copilul lor au murit într-un acccident aviatic

Doi muzicieni britanici și copilul acestora au murit duminică într-un accident aviatic după ce aeronava în care se aflau s-a prăbușit în Munții Alpi din Elveția, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al familiei, potrivit Reuters.

Cuplul, format din Jonathan Goldstein and Hannah Marcinowicz, au postat imagini din călătoria în care se aflau pe Facebook. Ultima fotografie a fost postată sâmbătă după-amiază, în care el apare pilotând avionul, iar ea își ținea în brațe fetița.

accident aviatic

Aceștia au decolat duminică dimineață de pe aeroportul La Blecherette din Lausanne.

Poliția din cantonul elvețian Valais nu a făcut publice numele celor trei, dar a anunțat că o aeronavă Piper care se îndrepta către Italia s-a prăbușit duminică dimineață în trecătoarea Simplon din Munții Alpi, iar în accident au murit trei persoane, inclusiv un copil.

„Cu toții suntem devastați de vestea morții lui Jonathan, Hannah și Saskia. Îi iubim foarte mult. Erau atât de fericiți împreună și ne va fi extrem de dor de ei. Cerem mass-mediei să respecte intimitatea familiei în acest moment extrem de dificil”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt al familiei.

Goldstein a lucrat în mai multe filme, inclusiv „Cape Fear” și a fost un compozitor prolific de muzică pentru reclame de televiziune și cinema. Marcinowicz, absolventă a Academiei Regale de Muzică, a cântat alături de multe dintre cele mai importante orchestre britanice, potrivit site-ului său personal.

Goldstein a condus și Goldstein Music Group, o companie de producție care compunea muzică pentru publicitate, branding, marketing, televiziune și film.

Foto: Jonathan Goldstein/ Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi