Prima pagină » Magazin » Simona Halep susține campania „Grijă pentru copii”

Simona Halep susține campania „Grijă pentru copii”

Simona Halep susține campania
Simona Halep susține campania "Grijă pentru copii"

În România, unul din zece copii se naște prematur și are nevoie de îngrijire medicală specială, prin această campanie iniținatorii, Dorna și Salvați Copii, reușind să modernizeze în 2013 și 2014 un număr de 30 de maternități, care au beneficat de investiții de 300.000 de euro.

Simona Halep s-a arătat încântată că poate să se alăture acestei campanii de ajutorare a copiilor născuți prematur. „Faptul că este vorba despre copii care luptă pentru viață m-a determinat să mă implic în această campanie. M-a impresionat foarte mult numărul mare de copii născuți prematur și am făcut tot posibilul să susțin această campanie. Sunt foarte încântată de acest parteneriat cu Dorna. Am o relație specială cu copiii, îi iubesc. Mă bucur că pot face parte din acest proiect. Trebuie să ajutăm acești copii să supraviețuiască. Mă văd mamă cu trei copii. Îmi doresc foarte mult copii, dar voi vedea ce-mi rezervă viitorul”, a declarat Simona Halep.

Referitor la partida demonstrativă pe care urmează să o dispute cu președintele Klaus Johannis, Halep a spus că speră să adune cât mai mulți copii pentru a se bucura de eveniment: „Nu va fi o competiție. Va fi un meci demonstrativ, jucat din plăcere. Sper să aducem cât mai mulți copii să ne bucurăm de eveniment”.

Cu ocazia conferinței de presă a fost proiectat în premieră și clipul video al campaniei, care o are drept protagonistă pe Simona Halep.

Alături de Salvați Copiii România, la campanie participă și îmbuteliatorul de ape minerale Dorna. Scopul campaniei, ajunsă la cea de a treia ediție, este dotarea cu echipamente medicale de specialitate a maternităților din țară.

În ultima săptămână, Simona Halep a postat pe contul său de Facebook mai multe filmulețe care anunțau campania, însoțite de mesaje precum „Știm noi oare ce înseamnă o luptă adevărată?”, „Lupta noastră nu e nimic pe lângă lupta lor” și „Luptele adevărate sunt pentru viață”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele