Prima pagină » Magazin » Soarele are o „soră” geamănă, aflată la o distanță de 2.500 de ani-lumină de Terra

Soarele are o „soră” geamănă, aflată la o distanță de 2.500 de ani-lumină de Terra

Soarele are o
O stea considerată "sora geamănă" a Soarelui, aflată la o distanță de 2.500 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de curând de oamenii de știință, informează dailymail.co.uk.

O stea considerată „sora geamănă” a Soarelui, aflată la o distanță de 2.500 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de curând de oamenii de știință, informează dailymail.co.uk.

Deși astronomii au descoperit peste 1.000 de exoplanete în ultimii ani, descoperirea recentă a trei planete extrem de fierbinți într-un roi stelar aflat la 2.500 de ani-lumină depărtare de Terra, i-a entuziasmat pe cercetători.

Una dintre cele trei exoplanete orbitează în jurul unei stele care este aproape identică cu Soarele nostru în ceea ce privește aproape toate caracteristicile sale.

Astronomii au folosit sistemul de telescoape HARPS din Chile, administrat de European Southern Observatory (ESO), alături de alte telescoape din lumea întreagă, pentru a descoperi cele trei planete care orbitează în jurul unor stele din roiul Messier 67 din constelația Racului.

Aceasta este prima stea „geamănă” a Soarelui descoperită într-un roi stelar și care are în jurul ei o planetă.

Astronomii știau deja că cele mai multe stele se formează din norii gazoși uriași din acele roiuri stelare. Însă până acum ei nu descoperiseră prea multe planete care orbitează în jurul stelelor aflate în roiuri stelare.

Exoplaneta descoperită recent are aproximativ o treime din masa lui Jupiter și efectuează o rotație completă în jurul stelei sale în 6,9 zile. La suprafața ei se înregistrează temperaturi mai mari decât cele dintr-un furnal.

Explaneta, alături de alte două, orbitează în jurul unor stele din roiul stelar M67, despre care oamenii de știință spun că s-a format în urmă cu 1 miliard de ani – aproximativ aceeași vârstă cu cea a Soarelui și a Terrei.

Doar câteva planete au fost descoperite orbitând în jurul unor stele similare Soarelui – precum HD 187123 și HD 86226 -, însă niciuna nu se află într-un nor stelar.

Studiul arată că stele care seamănă cu Soarele pot să dea naștere unor planete și acestea pot să apară chiar și într-un nor stelar, un spațiu considerat destul de aglomerat.

Studiul, realizat pe o perioadă de șase ani, a fost coordonat de Anna Brucalassi de la Institutul Max Planck de fizică extraterestră din localitatea germană Garching.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi