Prima pagină » Magazin » Spectacolul „Violetta Live” are loc miercuri în Piața Constituției. Mercedes Lambre: Țin mereu legătura cu fanii români pe Twitter

Spectacolul „Violetta Live” are loc miercuri în Piața Constituției. Mercedes Lambre: Țin mereu legătura cu fanii români pe Twitter

Spectacolul „Violetta Live
Mercedes Lambre, interpreta rolului Ludmila, spune că așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu românii și vorbește pentru Gândul despre relația pe care o are cu tinerii săi spectatori

Pentru Mercedes Lambre, cântăreață, actriță și dansatoare, „Violetta” a fost prima experiență într-un serial tv. Ducea o viață obișnuită în Argentina înainte de începerea filmărilor, iar succesul producției a luat-o prin surprindere, deși a sperat și visat să îl atingă. „Eram o adolescentă obișnuită și îmi petreceam timpul stând cu prietenii și studiind pentru școală. Violetta mi-a schimbat viața, este un vis devenit realitate”, spune ea. Are 23 de ani, își petrece mult timp pe rețelele de socializare și îi place să discute cu adolescenții care o urmăresc la televizor. „Sunt mare fan Twitter și așa interacționez cu fanii mei. Deseori vorbim prin mesaje private sau am interviuri pe Skype cu ei. Acest lucru îmi dă șansa să ofer sfaturi și ajutor adolescenților care încearcă să se găsească pe ei înșiși”. În viața reală, spune că îi place să se gândească la fiecare pas pe care îl face și să rămână cu picioarele pe pământ. Pe platorile de filmare este perfecționistă și, dacă greșește ceva, este dură cu ea însăși, susține actrița. Mercedes Lambre va cânta miercuri, alături de colegii săi de platou, în Piața Constituției din București. „Sunt în contact cu mulți fani români pe Twitter, încarcă mereu fotografii din România. Sunt grozavi, abia aștept să îi întâlnesc”, a spus ea.

În timpul concertului Violetta Live vor urca pe scena de la Bucuești vedetele din distribuția originală a serialului, printre care Martina Stoessel, care interpretează rolul Violettei. Alături de Martina, pe scenă vor fi Jorge Blanco (Leon), Diego Dominguez (Diego), Facundo Gambande (Maxi), Mercedes Lambre (Ludmila), Candelaria Molfese (Camila), Samuel Nascimento (Broduey) și Alba Rico Navarro (Naty).

Artiștii vor interpreta cele mai îndrăgite melodii din sezoanele 1 și 2, dar și „En Gira” din sezonul 3 al serialului „Violetta”. Noul concert va include, de asemenea, o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formație de cinci muzicieni, decoruri și lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante și costume uimitoare.

În timpul unui spectacol, artiștii schimbă peste 75 de costume – printre care 13 costume pentru Martina Stoessel (Violetta) și peste 50 pentru restul actorilor.

De asemenea, 10 camioane sunt utilizate pentru a călători cu turneul în Europa și durează aproximativ 14 ore pentru a pregăti spectacolul în fiecare spațiu de concert.

În cadrul turneului sunt programate peste 107 spectacole în 38 de orașe din 12 țări din Europa, în 2015.

Primul concert Violetta a fost pus în scenă la Teatro Gran Rex, în Buenos Aires, în martie 2013. Denumit „Violetta en Vivo”, concertul a avut 77 de reprezentații și a fost vizionat de peste 250.000 de persoane din Buenos Aires.

Acesta a fost urmat de primul turneu „Violetta in Concert”, care a debutat în Asunción, Paraguay, în septembrie 2013, după care s-a mutat în Europa, unde au fost susținute 62 de spectacole în 15 orașe din Spania, Italia și Franța.

În total, turneul a vândut aproape un milion de bilete pentru peste 200 de concerte, în 12 țări. Turneul a fost urmat de lansarea filmului special care a inclus un spectacol live în întregime și le-a oferit fanilor șansa de a vedea ce se întâmplă în culisele unui turneu de concerte live.

Serialul „Violetta” s-a bucurat rapid de succes în toate piețele unde a fost lansat. Considerat prima „telenovelă” pentru copii, serialul a atras telespectatorii cu povestea Violettei, o tânără talentată care revine în orașul natal, Buenos Aires, după ce a trăit câțiva ani în Europa, și reușește să facă față provocărilor și schimbărilor dramatice din viața de adolescentă, pe acorduri muzicale și în ritm de dans.

Dublat în 15 limbi străine, „Violetta” a fost urmărit de peste 45 de milioane de persoane în perioada octombrie-decembrie 2014.

„Violetta” a avut un succes imens și cu produsele personalizate, în diverse categorii, precum articole de modă, produse pentru casă, papetărie, accesorii, cosmetice, jucării, electronice, cărți și reviste, înregistrând vânzări de peste trei milioane de cărți și un milion de jurnale numai în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Artiștii din „Violetta” au obținut numeroase discuri de platină, cu vânzări de peste două milioane de unități în lumea întreagă.

„Violetta” are peste 350 de milioane de vizualizări pe YouTube, la nivel global, înregistrând mai multe căutări pe YouTube decât Justin Bieber în Italia, Spania și Franța.

The Walt Disney Company (TWDC), împreună cu companiile subsidiare și afiliate ale sale, este unul dintre cele mai mari grupuri internaționale în difuzarea de programe de divertisment și media pentru întreaga familie.

Recomandarea video

Mediafax
Becali aruncă bomba despre negocierile pentru Guvern
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Mario Iorgulescu, prima REACȚIE după ce și-a aflat pedeapsa. Ce mesaj i-a trimis lui Dan Capatos 😲
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Mark Rutte, nemulțumit de unele țări NATO care nu sprijină suficient Ucraina