Prima pagină » Magazin » Topul celor mai bine plătiți muzicieni din 2014

Topul celor mai bine plătiți muzicieni din 2014

Topul celor mai bine plătiți muzicieni din 2014
Producătorul muzical și cântărețul Dr. Dre a fost numit cel mai bine plătit muzician din anul 2014, cu venituri estimate la 620 de milioane de dolari, potrivit unui top întocmit de revista Forbes.

Potrivit editorilor revistei americane, veniturile lui Dr. Dre provin din muzică și din compania de electronice Beats, al cărei cofondator este – aceasta fiind înființată în 2008 – și pe care producătorul muzical a vândut-o către Apple în luna mai a acestui an, pentru trei miliarde de dolari. Beats produce o gamă de căști audio.

Câștigurile din 2014 înregistrate de Dr. Dre sunt cele mai mari pe care le-a obținut un muzician vreodată, potrivit Forbes.

Pe locul al doilea în topul Forbes s-a situat cântăreața Beyonce, cu venituri de aproape șase ori mai mici decât titularul primului loc. Beyonce a avut, în 2014, venituri estimate la 115 milioane de dolari, câștigurile fiind generate de lansarea surpriză, în decembrie 2013, a unui album cu mare succes la public, de turneul solo și de o serie de concerte susținute alături de soțul său, Jay-Z, care s-a clasat pe locul al 12-lea, cu 60 de milioane de dolari. De asemenea, Beyonce a mai obținut venituri din contracte publicitare cu Pepsi și H&M.

Trupa The Eagles ocupă locul al treilea, cu venituri estimate la 100 de milioane de dolari, cea mai mare parte a acestora fiind generată de turneul „History Of The Eagles”.

Locul al patrulea revine cântărețului Jon Bon Jovi, cu venituri de 82 de milioane de dolari, iar pe locul al cincilea se situează Bruce Springsteen, cu 81 de milioane de dolari.

Tânărul cântăreț Justin Bieber, cu câștiguri de 80 de milioane de dolari, ocupă poziția a șasea a topului.

Trupa britanică One Direction este clasată pe poziția a șaptea, cu venituri de 75 de milioane de dolari, iar Paul McCartney ocupă locul al optulea, cu 71 de milioane de dolari.

Locul al nouălea revine DJ-ului scoțian Calvin Harris, cu venituri estimate la 66 de milioane de dolari, urmat, pe poziția a zecea a topului, de cântărețul de muzică country Toby Keith, cu câștiguri de 65 de milioane.

În 2013, locul întâi al topului Forbes al celor mai bine plătiți muzicieni, la nivel mondial, a revenit cântăreței Madonna, care a avut, anul trecut, venituri de 125 de milioane de dolari, dar anul acesta nu a intrat nici măcar în top 30.

Printre alte nume cunoscute al muzicii care au fost incluse în lista Forbes din 2014 se află Taylor Swift, pe locul al 11-lea, cu 64 de milioane de dolari, Pink, pe locul al 16-lea cu 52 de milioane de dolari și trupa The Rolling Stones, pe locul al 19-lea, cu 47 de milioane de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!