Prima pagină » Magazin » Un milion de brazilieni s-au înscris pe un site destinat întâlnirilor extraconjugale

Un milion de brazilieni s-au înscris pe un site destinat întâlnirilor extraconjugale

Un milion de brazilieni s-au înscris pe un site destinat întâlnirilor extraconjugale
Site-ul destinat întâlnirilor extraconjugale Ashley Madison numără, la un an de la lansarea lui în Brazilia, peste un milion de utilizatori, aflați în căutarea unor aventuri sexuale, informează AFP.

Site-ul destinat întâlnirilor extraconjugale Ashley Madison numără, la un an de la lansarea lui în Brazilia, peste un milion de utilizatori, aflați în căutarea unor aventuri sexuale, informează AFP.

Creat în urmă cu zece ani în Canada și prezent în 24 de țări, site-ul Ashley Madison înregistrează cea mai mare creștere în Brazilia, uriașa țară sud-americană care venerează senzualitatea.

„Brazilienii au o mare înclinație pentru plăcere, sex și distracție”, afirmă Eduardo Borges, administratorul site-ului în această țară, care are o populație de 194 de milioane de locuitori.

„Toate aceste aspecte sunt însoțite de pasiunea lor pentru tehnologie, nevoia de a comunica și de a cunoaște oameni”, a adăgat Eduardo Borges, insistând asupra faptului că acest site nu promovează adulterul, ci oferă „alternative pentru a-l practica într-un mod corect”.

Tocmai pe acest „savoir faire” își bazează Ashley Madison publicitatea, prin campanii care fac referire la unii dintre cei mai cunoscuți soți din lume, precum Bill Clinton și prințul Charles al Marii Britanii.

„Am început în Brazilia la sfârșitul lunii august 2011. Mizam pe 500.000 de utilizatori într-un an, dar am ajuns la peste 800.000 și, la sfârșitul anului 2012 vom avea peste un milion. Aceasta este o creștere mult mai mare decât prevăzusem”, a precizat Eduardo Borges.

Cu 17 milioane de utilizatori pe plan mondial – din care 8 milioane în Statele Unite și 6 milioane în Canada -, site-ul Ashley Madison a înregistrat o cifră de afaceri de 120 de milioane de dolari în acest an, însă Eduardo Borges a refuzat să comunice cifra de afaceri obținută în Brazilia.

Brazilia, care are peste 80 de milioane de internauți, este cea de-a doua piață pentru Ashley Madison, prin prisma cifrei de afaceri, a precizat el.

Pentru a găsi sufletul-pereche sau pentru a avea parte de o aventură extraconjugală, există o mare varietate de site-uri în Brazilia, unde sunt prezenți și alți actori mondial din acest sector, precum site-urile eHarmony și Second Love.

Creatorii site-ului Ashley Madison s-au gândit la femei atunci când l-au creat. Ele nu plătesc nimic pentru a se înscrie pe site, nici pentru a intra în contact cu bărbații înscriși pe site. Ei sunt aceia care trebuie să plătească dacă vor să trimită mesaje, inimioare sau să folosească alte tehnici de „seducție virtuală”.

Cele 100 de credite – care permit contactarea, în medie, a 20 de femei – costă aproximativ 25 de dolari.

Fotografii care prezintă bărbați cu bustul gol, chipuri cu priviri curajoase, descrieri precum „sensibil și tandru, creativ și aventurier” sunt doar câteva dintre mijloacele utilizate de bărbații de pe site pentru a-și „rentabiliza” investiția.

„Îmi trimiți o fotografie?”, cere încă de la începutul conversației utilizatorul Guto, contactat de un jurnalist de la AFP. Guto este căsătorit de 21 de ani și s-a înscris pe acest site în luna martie. De atunci, el a cumpărat 4.000 de credite.

„Am cheltuit mai mult decât mi-aș fi dorit, dar am reușit să am câteva contacte și am avut două experiențe foarte bune”, a dezvăluit el.

După un an de prezență în Brazilia, Ashley Madison a lansat programul „amant garantat”, pentru ca fiecare persoană înscrisă să aibă certitudinea că va avea cel puțin o aventură. În caz contrar, ea va fi „despăgubită”.

„Până în prezent, nimeni nu a solicitat acest lucru”, a declarat Eduardo Borges.

David Benoliel, administratorul regional al site-ului, afirmă că succesul obținut de acesta în America Latină, cu 1,6 milioane de utilizatori, este „surprinzător” pentru o regiune în care „tabuurile sociale și religioase” sunt totuși numeroase.

Site-ul Ashley Madison este prezent și în Mexic, Columbia, Venezuela, Chile, Argentina și Puerto Rico.

Potrivit administratorilor site-ului, o aventură sexuală reprezintă soluția perfectă pentru a salva o căsnicie uzată, readucând bucurie în sufletul unui soț nesatisfăcut.

„Dacă lipsește ceva din căsnicia ta, dar nu vrei să divorțezi, aici vei găsi ceea ce cauți. Noi nu creăm trădarea, noi o îmbunătățim”, afirmă Eduardo Borges.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fritz, reacție după numirile de la ICR: O colaboratoare a lui Adrian Năstase și un colaborator al lui Călin Georgescu
Digi24
VIDEO. Un urs a rănit patru oameni: unul dintre atacuri a fost filmat de camerele de supraveghere ale unei fabrici
Cancan.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Mediafax
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Click
Moment emoționant în podcastul Gabrielei Cristea. Ce au spus fetele sale despre ea: „Mami e cam panicoasă așa, nu?”
Digi24
Miliardarii Rusiei se tem că își pot pierde imperiile: Vladimir Putin accelerează confiscările de active
Cancan.ro
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Descopera.ro
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Descopera.ro
Schimbările climatice ar putea accelera rezistența la antibiotice