REFERENDUM 2012. Băsescu rămâne la Cotroceni. Rezultate parțiale BEC: Prezență: 46,23 la sută, DA – 87,52 la sută

Publicat: 30/07/2012, 14:17
Actualizat: 06/07/2016, 06:58

REFERENDUM 2012 pentru DEMITEREA LUI TRAIAN BĂSESCU s-a încheiat, iar prezența la vot a fost de 46,23 la sută, conform BEC. Datele sunt valabile pentru ziua de luni, ora 13.30, după centralizarea datelor din 99,97% din secțiile de votare.

Participarea la referendum a fost de 46,23%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Potrivit datelor prezentate de președintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu, până la ora 13.30 au fost centralizate rezultatele din 18.544 de secții de votatre reprezentând 99,97 la sută din totalul de 18.548 de secții. Din cele 17.984.621 de persoane înscrise în listele electorale, au participat la referendum 8.455.336, reprezentând 46,23 la sută. Numărul voturilor valabil exprimate la întrebarea „DA” privind demiterea președintelui Traian Băsescu a fost de 7.400.508, reprezentând 87,52 la sută. Alți 943.031 de votanți au spus „NU”, reprezentând 11,15 la sută dintre cei care s-au prezentat dunminică la urne. Potrivit datelor prezentate de președintele BEC, 111.797 voturi au fost nule, reprezentând 1,32 la sută din totalul voturilor.

GÂNDUL VĂ ȚINE LA CURENT ÎN TIMP REAL CU REFERENDUM 2012. URMĂREȘTE MAI JOS LIVE TEXT:

UPDATE 14:04 Prezența la vot în urma centralizării a datelor din 99,97% dintre secțiile de votare a fost de 46,23%. Dintre cei care s-au prezentat la urne, 87,52% au răspuns DA, iar 11,15% au votat NU.

UPDATE 13.20 Blaga a declarat că din numărotarea paralelă a PDL rezultă că participarea la vot la referendum a românilor, inclusiv a celor din diaspora, este de 46,26%, din care 86,82% au votat „DA”, iar 11,2% au votat „NU”, iar 113.967 au fost voturi nule.

UPDATE 12.30 Vasile Blaga a declarat că USL a făcut o campanie fără precedent din punct de vedere al ilegalităților, acuzându-i și de faptul că social-liberalii au făcut campanie electorală chiar și în ziua votului.

UPDATE 11:35 Premierul Victor Ponta a declarat, după aflarea primelor rezultate, că nu se va organiza un nou referendum și s-a arătat mulțumit de rezultatul consultării populare care s-a desfășurat absolut corect.

UPDATE 10.20 Ponta a declarat că președintele suspendat Traian Băsescu nu mai reprezintă „mare lucru” deoarece „nu mai are legitimitate”. Loser-ul se duce la Cotroceni și câștigătorul ce să facă: să plece acasă?”, a subliniat premierul Ponta.

UPDATE 10:07. Prezența la vot după centralizarea datelor din peste 97% dintre secțiile de votare a fost de 46,13%. Astfel, 87,55% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat DA, în timp ce 11,12% au votat NU.

UPDATE 04:06 Biroul Electoral Central va prezenta primele rezultate parțiale la ora 10:00.

UPDATE 04:00 La sediul PDL, președintele partidului Vasile Blaga susține o audioconferință cu liderii din teritoriu care raportează rezultatele pe secții de votare.

UPDATE 03:14 Elena Băsescu a postat pe contul de twitter o fotografie de „motivare” a absenței la referendum.

UPDATE 03:00Traian Băsescu a plecat de la sediul PDL.

UPDATE 02:59 Liderii USL centralizează datele din teritoriu la sediul PSD din Kiseleff. Jurnaliștilor le este interzis accesul, centrul de presă fiind la sediul USL de la Arcul de Triumf.

UPDATE 02:35 Adriean Videanu prezintă jurnaliștilor gândul rezultate ale numărătorii paralele a PDL. După centralizarea datelor din jumătate din secțiile de votare, prezența la vot era de 23,8%.

UPDATE 02:10 Președintele Traian Băsescu a ajuns la sediul PDL din Modrogan 22, unde liderii PDL se pregătesc de audioconferința cu teritoriul.

UPDATE 02:00 Jurnaliștii Gândul Clarice Dinu și Claudiu Pândaru sunt în sediul PDL unde democrat-liberalii se pregătesc de încă o audioconferintă cu teritoriul. Cât privește numărătoarea paralelă,deocamdată sistemul folosit de democrat-liberali a picat.

Adriean Videanu le prezintă câteva materiale de campanie.

UPDATE 01.13 Mai mulți membri ai Organizației de Tineret a PDL Bihor care s-au adunat, duminică seară, la sediul partidului, alături de lideri ai filialei, au aprins, după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, torțe despre care au spus că sunt „flacăra democrației”.

UPDATE 01.10 Traian Băsescu a fost însoțit la declarația în care și-a asumat victoria de către președintele PDL, Vasile Blaga, președintele ICCD, Mihai Răzvan Ungureanu, europarlamentarul PDL Monica Macovei, liderul Noua Republică, Mihail Neamțu, și vicepreședintele Fundației Creștin-Democrate, Adrian Papahagi.

UPDATE 01.04 Președintele PDL Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat, duminică, după ce s-au anunțat exit-poll-urile, că s-a dovedit că poporul este mai rațional, mai echilibrat, mai deștept, mai informat decât și-au închipuit cei care „pretind că le știu pe toate”

UPDATE 00.57 Presa internațională a preluat primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu și declarațiile politicienilor români, titrând că rezultatul poate fi invalidat din cauza ratei participării la vot.

UPDATE 00.49 Dan Șova a precizat că, potrivit numărătorii paralele, USL ar avea 48,5%. În plus, nu s-au luat în considerare listele suplimentare, urnele mobile, secțiile unde nu s-a încheiat votul și nici voturile din străinătate.

UPDATE 00.34 Mai multe persoane dintre cele care au participat în iarnă la mitingurile din fața Prefecturii din Bistrița au protestat, duminică noapte, în fața sediului PDL, scandând „Hoții”, la un moment dat intervenind jandarmii pentru a nu izbucni un conflict între acestea și cei aflați la sediul partidului.

UPDATE 00.30 PREZENȚA LA REFERENDUM LA ORA 23, CONFORM BEC: 45,92%. ÎN BUCUREȘTI – 40,04%.

UPDATE 00.25 Un consilier local PNL din Alba Iulia, Rareș Buglea, a fost audiat, duminică seară, la Poliție, din cauza unor suspiciuni de propagandă electorală, în urma unei sesizări a PDL că acesta ar face propagandă în fața unei secții de vot.

UPDATE 00.15 Aproximativ 200 de persoane s-au adunat, duminică seară, la un miting anti-Băsescu în Piața Universității din Capitală, unde au îndemnat mai întâi populația să iasă la vot, iar după închiderea urnelor au început să cânte și să scandeze mesaje ale unei victorii contra președintelui suspendat.

UPDATE 00.15 Președintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declară că secuii nu au mers la vot pentru că nu au fost de acord cu „ilegalitățile și manipulările nedemocratice ale USL„, astfel că „forțele comuniste” ar trebui să plece acasă și să accepte rezultatele referendumului.

UPDATE 00.10 Șapte localități din Hunedoara au rămas fără curent electric, duminică seară, din cauza vântului puternic, cu jumătate de oră înaintea închiderii urnelor, astfel că președinții secțiilor au decis să nu întrerupă procesul de vot și au aprins lumânări sau lămpașe până când au fost aduse generatoare.

UPDATE 00.10 Senatorul UDMR Frunda Gyorgy afirmă că este „nedrept” și îl deranjează faptul că „se încearcă să fie scoși vinovați ungurii” în legătură cu participarea slabă la referendum, afirmând că în Transilvania „există o simpatie mai mare pentru Băsescu”, iar mesajul UDMR a fost „neconvingător”.

UPDATE 00.02 Adriean Videanu precizează și el că prezența la vot a fost de 46,8%, conform sondajului de opinie comandat de PDL, la ora 23. Conform lui Videanu, 75% dintre cei intervievați au spus „DA”, 7% – „NU”, iar 18% nu au vrut să răspundă.

UPDATE 00.00 Vicepreședintele PNL Relu Fenechiu a cerut scuze, duminică seară, românilor care se află la cozi la secțiile de votare pentru că nu mai pot să voteze din cauza terminării programului alocat procesului electoral.

UPDATE 00.00 Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică seară, la plecarea de la sediul de campanie al lui Traian Băsescu, că prezența la referendum a fost 46,8% și că în străinătate nu vor fi mai mult de 50.000 de voturi.

UPDATE 00.00 Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică seară, că respinge orice speculație privind rolul comunității maghiare la acest vot și că nu poate accepta ca maghiarii să fie declarați vinovați pentru acest referendum, care nu are încă un rezultat final.

UPDATE 23.59 Biroul Electoral Central nu a luat o măsură cu caracter general privind prelungirea orei de votare, a precizat, duminică, președintele BEC, judecătorul Gabriela Elena Bogasiu.

UPDATE 23.51 Ponta: Un președinte care are opt milioane de voturi împotrivă trebuie să decidă dacă este legitim.

UPDATE 23.44 Monica Macovei salută publicul de la un balcon al sediului de campanie al lui Traian Băsescu.

Traian Radu Ungureanu a ieșit cu flacăra democrației și steagul României la același balcon.

UPDATE 23.39 Sute de persoane s-au strâns, duminică noapte, în fața unor secții de votare din Vama Veche și Costinești cu puțin timp înainte de închiderea urnelor pentru a-și exercita dreptul de vot, dar nu au mai reușit să intre pentru că la ora 23.00 s-a oprit procesul electoral.

UPDATE 23.37 Dan Șova (USL): „Am numărat până acum 9,2 milioane de voturi, iar numărătoarea va continua în următoarele ore. Au votat 52%, peste 87% dintre aceștia au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. L-am demis, acum totul e OK”.

UPDATE 23.31 Conform informațiilor gândul, președintele Traian Băsescu nu ar fi votat la referendum.

UPDATE 23.29 Procesul electoral continuă, după ora 23.00, în zeci de secții de votare din județul Prahova, unde oamenii au venit cu puțin timp înainte de ora respectivă pentru a-și exprima opțiunea în ceea ce privește întrebarea la referendum.

UPDATE 23.27 USL susține că referendumul este valid, iar președintele Traian Băsescu este demis, fiind numărate peste 9,2 milioane de voturi.

UPDATE 23.20 Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a primit, duminică, 24 de reclamații privind încălcarea legislației electorale, în urma acestora fiind întocmite 12 dosare penale, cele mai multe pentru încercarea de a împiedica exercitarea dreptului de vot

UPDATE 23.08 Crin Antonescu: Le mulțumesc tuturor celor astăzi care prin votul lor au scris o pagină mare din istorie. Ce am câștigat astăzi este indicutabil, vă mulțumesc tuturor, dragi compatrioți.

UPDATE 23.07 Traian Băsescu: Am convingerea că fractura din societate trebuie stopată și anihilată. România are nevoie de toată forta de a trece prin această perioadă dificilă.

UPDATE 23.03 SONDAJ OPERATIONS RESEARCH PENTRU ORA 21 – PREZENȚĂ: 44,01%. AU VOTAT: DA – 86,9%, NU – 13,1%

UPDATE 23.02 SONDAJ CCSB PENTRU ORA 21 – PREZENȚĂ: 44%. AU VOTAT: DA – 84%, NU – 16%

UPDATE 22.51 PDL Mureș a depus plângere penală la Parchet împotriva ofițerilor de serviciu de la dispeceratul de urgență 112, cerând tragerea la răspundere a acestora pentru neglijență în serviciu și abuz în serviciu pe motiv că nu au dat curs cererilor de oprire a unor „caravane electorale” USL.

UPDATE 22.41 Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a declarat că, în conformitate cu dispozițiile legale, votarea la referendumul de duminică se va încheia la 23.00, iar cei aflați la acea oră în secțiile de votare își vor exercita dreptul.

UPDATE 22.40 Ministrul Administației și Internelor, Ioan Rus, a declarat, duminică seara, că faptele înregistrate de polițiști sunt minore și nu sunt de natură să afecteze corectitudinea procesului de referendum pentru demiterea președintelui.

UPDATE 22.37 Filialele Prahova ale PSD și PNL solicită Biroului Electoral Județean (BEJ) și Biroului Electoral Central (BEC) prelungirea cu o oră a programului pentru referendum, invocând faptul că duminică a fost caniculă, situație care poate fi considerată, conform legii, excepțională.

UPDATE 22.37 Un grup de 15-20 de tineri care au traversat, duminică seară, centrul istoric al Bistriței fluturând drapele tricolore și ale UE în timp ce la un amplificator se auzea cântecul „Vreau o țară ca afară” au fost trimiși acasă de către jandarmi deoarece nu aveau autorizație.

UPDATE 22.18 Mihai Răzvan Unugreanu a ajuns la sediul de campanie al lui Traian Băsescu.

UPDATE 22.14 Adriean Videanu a atacat, în urmă cu puțin timp, USL-ul, sugerând că partidul aflat la Putere se pregătește să fure voturi. „A început operațiunea urna mobilă”, a spus Videanu.

UPDATE 22.10 Asociația Pro Democrația (APD) a hotărât să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) referitor la sms-urile cu conținut electoral semnalate organizației neguvernamentale de către cetățeni, care îndemnau oamenii să meargă la vot.

UPDATE 21.29 LA ORA 20, PREZENȚA LA REFERENDUM LA NIVEL NAȚIONAL ERA DE 37,67%, dintre 34,33% în mediul urban și 42,3% în mediul rural. În București, s-au prezentat 32,97%. Estimarea a fost făcută pe baza datelor din 2.889 de secții de votare, cu o marjă de eroare de +/- 3%.

UPDATE 21.26 Vicepreședintele PDL Cristian Boureanu a declarat, duminică, că PDL a depus zeci de plângeri penale la parchete locale și la parchetul general privind nereguli la vot, situația cea mai gravă fiind în Vrancea și Teleorman.

UPDATE 21.26 Reprezentanții PDL Cluj au depus o plângere penală la Parchet după ce mai multe persoane au sesizat că au fost contactate telefonic de oameni care pretindeau că sună din partea conducerii PDL, îndemnându-le să meargă la vot, democrat-liberalii spunând că „condamnă gesturile disperate ale USL”.

UPDATE 21.26 PDL Constanța a sesizat Biroul Electoral Județean și Inspectoratul Județean de Poliție, reclamând că primarul Radu Mazăre ar fi încălcat legea referendumului, obligându-le să voteze pe tinerele în costume de baie cu care s-a prezentat la o secție de votare din Mamaia.

UPDATE 21.25 Un număr de 909 deținuți din totalul celor 1.474 cu drept de vot de la Penitenciarul București – Jilava și-au exprimat opțiunile la referendumul de duminică, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unității de detenție, Marian Digă.

UPDATE 21.25 Un bărbat din județul Arad și-a rupt, duminică, buletinul de vot ștampilat, după ce a ieșit din cabina de vot, în fața membrilor secției de votare, astfel că au fost chemați polițiștii, care au constatat că bărbatul era beat.

UPDATE 21.12 Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a votat în urmă cu câteva momente. „Absenteismul de până la ora 20 este groaznic. Totuși, mă bucur că acest absenteism arată că este și un vot de blam dat actualei puteri, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Dar, atât ca jurnalist, cât și ca viitor politician, susțin că România ar trebui să aibă vot obligatoriu. Eu nu pot să fiu de acord nici cu Traian Băsescu, care m-a arestat, nici cu USL, care mi-a închis postul”, a declarat Dan Diaconescu.

UPDATE 20.55 Parchetele au primit, până la ora 18.00, un număr de 66 de plângeri privind încălcări ale Legii referendumului, înregistrate cu număr unic de procurori, a comunicat Ministerul Public.

UPDATE 20.49 PDL Cluj a sesizat, duminică, Biroul Electoral Județean (BEJ) în legătură cu faptul că, în Chinteni, apropiați ai primarului PSD au împărțit buletine de vot prin comună și i-au îndemnat pe alegători să se prezinte la secție pentru a le depune sau pentru a fi colectate cu urna mobilă.

AFLĂ AICI CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN PRIMA PARTE A ZILEI REFERENDUMULUI.

Gândul va transmite LIVE desfășurarea evenimentelor din ziua referendumului. De asemenea, puteți urmări edițiile speciale GÂNDUL LIVE/ȘTIRILE PRO TV. Editorialiștii gândul, Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, vor comenta în timp real rezultatele EXIT POLL la REFERENDUM 2012.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Cum mai arată Diana Gureșoaie, „Strâmba lui Dodel”. Fosta iubită a lui Cristi Tănase...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Șoferii care circulă prea încet, „vânați” cu drona - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Surpriză pentru posesorii de iPhone-uri vechi. Ce funcție lansează Apple
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Viteză fără precedent! O universitate a creat Internetul de 4,5 milioane de ori mai rapid