Campionatul lui Hagi! Țara lui Hagi!

Ne-am amintit! Ne-am amintit! Aceasta e țara lui Hagi! Aceasta e țara în care Hagi câștigă! Am asistat aseară, din păcate doar de la televizor, la o sărbătoare a fotbalului, a performanței, cum n-am mai văzut de când eram copil. Parcă întreaga Românie câștigase trofeul mult dorit, parcă noi, cu toții, șut după șut, reușiserăm să marcăm golul câștigător.

Am crescut într-o familie în care dragostea pentru Universitatea Craiova nu era negociabilă. Așa că am învățat să iubesc echipa Craiovei și, indiferent de natura competiției, să țin cu oltenii. Și astăzi tot cu Craiova țin. Și mă uit, în jurul meu, la tresăriri către aceeași echipă a unor oameni despre care se poate spune orice, numai că n-au valoare, numai că n-au conștiință.

Am lângă mine, în familie, steliști, oameni care țin cu Steaua din copilărie. Și cunosc în clubul acesta persoane care cred în performanță și, care, din când în când, cred și în poezie. Așa că n-am cum să nu respect și această identitate din Liga 1 a fotbalului românesc.

Tot în casa mea, se cânta imnul Rapidului, scris de tata, din dragoste adevărată și fără niciun fel de interes, și pus pe muzică de atât de talentatul Victor Socaciu. Așa că, învățând glasul roților de tren pe de rost, n-am avut cum să nu țin, de fiecare dată când rațiunea mi-a dat voie, și cu Rapidul, cu echipa din Giulești care, iată, a renăscut frumos.

DAR ce face Hagi la Constanța trece de orice previziune, sparge orice apartenență. În al doilea an în care e prezent în prima linie, Farul stă pe primul lor majoritatea etapelor și, la meciul cu steliștii de ieri, întoarce rezultatul, de la 0-2 la 3-2.

Iar gânditorul, arhitectul Gheorghe Hagi, la pauză, când era condus de echipa din București, contrar obiceiului lui de a face față stresului uneori cu nervi, cu agitație, intră în vestiarul constănțenilor și e mai calm ca niciodată. Mai calm ca la orice meci, deși acesta era meciul. Ce psiholog! Ce tactică! Ce reușită!

Denis Alibec, un fotbalist de mare talent, care a fost aproape să renunțe la performanță pentru că nu și-a găsit locul în mizeriile fotbalului din țara noastră, câștigă, iată, încă un campionat și spune, la cald, că e fericit pentru domnul Hagi. Și că, dacă mai avea România vreo 10 alde Hagi, alta era situația azi pe hărțile lumii.

Copleșit de emoție, la finalul meciului, antrenorul Farului iese de pe stadionul inundat de fani și lasă jucătorii să ocupe rândul întâi în marele spectacol al finalei de campionat câștigate. Se întoarce la festivitatea de premiere, cu un zâmbet uriaș pe față și cu ochii parcă înlăcrimați, de mână cu soția sa, care i-a fost alături în toate luptele pe care le-a câștigat și, mai ales, în toate luptele pe care le-a pierdut.

Hagi e campion!

Acum scrie toată lumea despre el, acum exagerările lui de la începutul acestei noi etape numită Farul Constanța nu mai sunt exagerări. Sunt primele cărămizi ale unei construcții care face minuni. Acum toți avem mentalitatea lui de învingător, acum au și comentatorii neșcoliți răbdare să-l asculte și să-l lase să expună nu o părere a unuia, oarecare, despre mingea care aleargă dintr-un picior spre altul, ci planul de bătaie al aceluia care, după câte face și astăzi pentru sportul românesc, pentru țara lui, pentru Dobrogea din care a plecat, cred că poate fi considerat, în primul rând de aceia care l-au contestat nedrept, cel mai mare sportiv al nostru.

Asta e țara lui Hagi! Dar uităm, uităm repede. Va mai și greși, va face mâine-poimâine un egal în Cupele Europene și vor sări șacalii să spună: sunt doar niște copii, Hagi nu știe ce face, nu asta e performanța, n-au cum să crească într-un singur meci.

Se vor apuca să strige iarăși împotriva campionului nostru, vor uita că, într-o primăvară în care învățământul românesc intra în grevă generală, într-un anotimp în care clasa noastră politică se lupta pe fleacuri și nu făcea nimic concret pentru binele oamenilor, într-o lună din an în care medicii acceptau din nou să muncească în spitale mizerabile, un om, un singur om – desigur, sprijinit de toți ai lui – cucerea, pentru o seară, lumea.

Aseară m-am simțit de parcă, printr-un miracol, România câștigase marele meci. Asta e țara lui Hagi!

Citește și:

Liniște la Viscri

Micul 1 mai

Oameni care mor de două ori

Dezordinea din viața celor ordonați

De ce mor oamenii tineri?

Inimi care pot fi frânte