Prima pagină » Opinii » Deținuții ruși, ofertați de ”Armata privată a lui Putin”

Deținuții ruși, ofertați de ”Armata privată a lui Putin”

Deținuții ruși, ofertați de ”Armata privată a lui Putin”

În timp ce oficiali ucraineni anunță că peste 7.000 de militari sunt considerați ”dispăruți în misiune”, presupunând că majoritatea sunt prizonieri în Rusia lui Putin, Moscova pare din ce în ce mai pregătită să își completeze forțele decimate pe frontul din Ucraina. Numai că mobilizarea generală nu a fost, încă, declarată.

”Carnea de tun”, însă, este reprezentată de deținuți care dețin cunoștințe minime militare, iar cei care contractează astfel de servicii sunt reprezentanții ”Armatei private a lui Putin”, celebrul deja – și nu în sensul bun al cuvântului – Grup Wagner.

Această organizație paramilitară rusă (o companie militară privată, așa cum susțin adepții săi) – cunoscută și sub numele de PMC Wagner, ChVK, Wagner sau CHVK Vagner – este, în ultimă instanță, o companie de mercenari, oficial fiind un grup-fantomă despre care nu apar foarte multe informații, fiind totuși identificată cu un fel de ”mână înarmată” a lui Vladimir Putin.

Grupul Wagner – fondat de Dmitry Valeryevich Utkin, fost locotenent colonel și comandant de brigadă al unei unități de forțe speciale (Spetsnaz GRU), fotografiat în 2016 alături de Putin, în timpul unei recepții organizate la Kremlin cu ocazia Zilei Eroilor Patriei – și-a câștigat ”celebritatea” în timpul războiului din Donbas (în timpul anexării Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă), Ucraina, acolo unde a ajutat forțele separatiste ale autodeclaratelor republici populare Donețk și Lugansk din 2014 până în 2015.

Potrivit informațiilor apărute, totuși, de-a lungul timpului, mercenarii Wagner au participat la diferite conflicte din întreaga lume, inclusiv cele civile, fiind menționate, explicit, războaiele din Siria, Libia, Republica Centrafricană (RCA) și Mali. Wagner luptă, în general, de partea forțelor care simpatizează cu guvernul rus, iar acuzațiile de ”crime de război” nu au lipsit.

După invadarea Ucrainei de către armata Federației Ruse, pe data de 24 februarie 2022, mercenarii Wagner și-au făcut simțită prezența pe front, numai că ”operațiunea militară specială” ordonată de Putin nu s-a desfășurat conform scenariului creionat la Kremlin, iar angajații Wagner au dat piept cu o altfel de realitate. De altfel, unii dintre aceștia au și cerut Moscovei să trimită mai mulți militari în Ucraina, reversul medaliei fiind o înfrângere umilitoare. După ce s-a vehiculat că Vladimir Putin – cu ocazia Zilei de 9 mai – va declara mobilizare generală pe teritoriul Federației Ruse, Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a infirmat astfel de informații, ceea ce i-a determinat pe mercenarii Wagner să transmită un mesaj îngrijorător pe canalul de Telegram Reverse Side of the Medal, administrat chiar de angajați ai acestei ”companii militare private”: ”Va fi mobilizare sau vom pierde războiul. Pentru a învinge Ucraina este nevoie de 600-800 de mii de oameni”.

Mobilizare nu a fost în Rusia, în cele din urmă – sau cel puțin deocamdată -, Ucraina rezistă încă, iar Wagner… face recrutări în pușcării. Informația a fost făcută publică pe un site independent de investigații, pușcăriași din Sankt Petersburg şi Nijni Novgorod, al cincilea oraş ca mărime din Rusia, fiind ”ofertați”. În schimbul eventualelor servicii, aceștia ar urma să primească salarii foarte mari și, ulterior, amnistie, dar asta după 6 luni de contract pe frontul ucrainean. Totodată, în cazul în care ar fi uciși, familiile celor care acceptă să părăsească celula și să se înroleze prin (sau alături de) Wagner ar urma să primească, drept compensație financiară, 90.500 de dolari.

Aceeași sursă a dezvăluit – stând de vorbă cu membri ai familiilor unor deținuți ruși – că ”selecția” în Sankt Petersburg, spre exemplu, ar fi ”acoperit” peste 200 de pușcăriași, numai că doar 40 dintre ei ar fi acceptat să se înroleze.

Campanii de recrutare au fost semnalate, de altfel, şi la două şantiere navale ale companiei de stat United Shipbuilding Corporation, plus  minele deţinute de Metalloinvest, una dintre companiile oligarhului Alişer Usmanov, unul dintre apropiații lui Putin, vizat de sancţiunile SUA, ale UE și ale Marii Britanii.

Firește, oficialii de la Moscova nu confirmă o astfel de informație, ceea ce oricum nu miră pe nimeni, cu atât mai mult pe cei care urmăresc cu atenție ceea ce se întâmplă, de peste două decenii, în Rusia lui Putin. Păstrând ”sfânta tradiție” a luării unui mare NU în brațe, Kremlinul neagă tot, cu vehemență, declarând doar că totul se rezumă la un ”fake marca Occident”. Dar este foarte adevărat că nici fum fără foc nu iese, iar contractele de (cel puțin) 6 luni duc și la concluzia îngrijorătoare că Vladimir Putin este pregătit, acum, pentru o confruntare mult mai îndelungată decât s-a dorit inițial.

De altfel, încă din luna martie – la doar câteva zile după invadarea Ucrainei –. organizația paramilitară despre care se spune că este deținută și finanțată de cel supranumit ”Bucătarul lui Putin”, respectiv Evgheni Prighozin, Grupul Wagner era acuzat că recruta mercenari pentru asasinarea lui Volodimir Zelenski, numai că un astfel de ”scenariu” nu a putut fi pus în practică, în ciuda notorietății de care se bucură grupul.

Cert este, în ultimă instanță, că ”operațiunea militară specială” a lui Vladimir Putin este foarte ramificată, iar acțiunea se desfășoară pe multe planuri. Amenințările cu rachetele care pot transporta focoase nucleare sunt doar partea vizibilă a acestui tablou, iar mușchii încordați ai Rusiei după ce regiunea Kaliningrad a fost blocată de Letonia arată că situația este departe de a fi liniștită. Mutările NATO din ultima perioadă i-au arătat ”Țarului” că există un ”front comun” în fața agresiunii armatei ruse, iar dacă Putin a dorit, prin invadarea Ucrainei, să testeze și ”rezistența la stres” a Alianței Nord-Atlantice, a avut parte de o surpriză neplăcută.

Pe de altă parte, strategii militari ruși nu stau aplecați deasupra hărților de stat major doar pentru a da bine în fața liderului de la Kremlin. Vor trage concluzii și, pe de altă parte, vor face totul pentru a învinge, înainte de toate, rezistența ucrainenilor. Până atunci, chiar și o astfel de campanie de recrutare a unor deținuți ruși pentru a fi trimiși, ca ”sânge proaspăt”, în Ucraina, nu poate fi considerată doar o utopie, ci doar o (altă) rotiță din angrenajul malefic care nu este ruginit decât la suprafață.


Citește și: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată