Prima pagină » Opinii » Grevă generală

Grevă generală

Grevă generală

Când eram mică și se anunța grevă generală, mă bucuram că pot rămâne acasă mai multe zile, cu mama, cu tata, că pot pleca în deplasări cu ei, că am timp să mă uit la televizor până mai târziu, seara, că nu mă leagă nimic de neplăcutele treziri de dimineață, că am telefon fix să pot vorbi oricât cu prietenele  la telefon, chiar dacă nu suntem zi de zi la ore, că materia pierdută se recuperează pe nesimțite și că, una peste alta, greva aduce o binemeritată vacanță școlarilor de orice vârstă. Pe măsură ce am început să cresc, grevele au încetat să-mi mai placă. Voiam să mă bucur de anii de liceu, să nu ratez nicio secundă, să fiu la fiecare oră și să răspund prezent oricărei provocări. Dar tot am avut parte de proteste…

E 2023 și profesorii din România intră iarăși în grevă. Pe rețelele de socializare se întrec oamenii în păreri despre salariile dascălilor și competențele lor, despre cât de multe știu ei sau nu despre materia pe care ar trebui să o dea mai departe.

  • Unii spun că există profesori care merită bani puțini, ba mai mult, care ar merita să fie dați afară din învățământ, dacă nu sunt în stare să dovedească, fără echivoc, că știu destule cât să ocupe scaunul de la catedră.
  • Alții, mai îngăduitori, îi plâng pe aceia care sunt zilnic batjocoriți de elevi prost-crescuți, care au de dus, în fiecare dimineață, o luptă cu propria demnitate pentru a se prezenta în sala de clasă.

Toate părerile care au o fărâmă de argument merită ascultate.

Între timp, greva merge înainte. Guvernanții nu par să se ocupe de acest aspect atât de fragil al societății noastre, numit simplu: educație.

Adolescenții care dau bacalaureatul peste vreo lună sunt bucuroși că stau câteva zile acasă, că se pot odihni, că mai pot recapitula materia, dar se întreabă dacă li se va încheia situația la timp cât să poată intra în examen. Părinții lor?! Numai părinte de adolescent să nu te trezești că ești acum, într-un 2023 care trebuia să fie al progresului, dar care arată fix ca anii de când eram noi copii – sau mai rău. Nici în străinătate lucrurile nu stau perfect.

Admirăm Vestul, îl idolatrizăm, ne mutăm acolo, cu cățel și purcel, dar în multe țări depărtate de România profesorii fac des grevă, ies în stradă, în număr chiar mare, se luptă pentru niște drepturi pe care, se pare, clasa politică de peste tot le-a uitat.

România e în grevă generală. Ne trezim, vreodată? Punem banii pentru educație și sănătate înainte să ne declare duși cei care au stiloul în mână și pot semna orice verdict? Luptăm și noi, așa cum au luptat părinții și bunicii noștri, pentru copiii care mâine vor avea drept de vot? Îi învățăm ceva pe acești copii? Îi învățăm altceva pe aceia care au ajuns în funcții ca să își bată joc de noi și de viitorul acestei țări mari cu speranțe mici?

Trezirea! E dimineață!


Citește și:

Micul 1 mai

Oameni care mor de două ori

Dezordinea din viața celor ordonați

De ce mor oamenii tineri?

Inimi care pot fi frânte

”Învierea nu e pentru noi”

Paște pe datorie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Starship, din nou în SPAȚIU! Reușita companiei lui Elon Musk
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele GPS
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...