Germania- legenda neagră? Deutschland – die schwarze Legende?

Germania- legenda neagră? Deutschland - die schwarze Legende?
Publicat: 19/04/2022, 12:17
Actualizat: 19/04/2022, 17:03

În anul 1914, la Madrid, istoricul și jurnalistul spaniol  Julián Juderías y Loyot publica o lucrare memorabilă: ”La leyenda negra y la verdad histórica: contribución al estudio del concepto de España en Europa, de las causas de este concepto y de la tolerancia religiosa y política en los países civilizados” (Legenda neagră și adevărul istoric: contribuție la studiul concepției privitoare la locul Spania în Europa, cauzele acestei concepții și legătura cu toleranța religioasă și politică în țările civilizate). Pe scurt, ”Legenda neagră”, publicată în numerele din ianuarie și februarie ale revistei madrilene ”La Ilustración Española y Americana”.

Juderias a fost precedat de romanciera Emilia Pardo Bazán, autoarea unei conferințe ținute la Paris în 1899 pe această temă și de promotorul republicanismului spaniol, Vicente Blasco Ibáñez, autor al unei conferințe pe o temă similară ținută la Buenos Aires în anul 1909.

Juderias definește conceptul Legendei Negre privitoare la Spania ca fiind construcția unui profil de națiune barbară, înapoiată, crudă, habotnică și incultă, construcție inițiată și consolidată în lumea protestantă europeană în timpul revoltei olandeze, reprimată în 1567 de către Fernando Álvarez de Toledo, al treilea duce de  Alba și în timpul războiului dus de regina engleză Elisabeta contra Invincibilei Armada a lui Filip al II-lea (1585-1604). Legenda Neagră portretiza, pe nedrept, în lumea protestantă – mai ales în cea de limbă germană sau engleză – o Spanie plină de barbarie, în care Inchiziția și monarhia catolică erau vinovate de uciderea cu cruzime a unor mari mase de oameni, atât în statele europene rivale cât și în coloniile americane ale Imperiului Spaniol. Legenda Neagră a reapărut, la fel de mincinoasă și nemeritată, în timpul încercării de secesiune a rebelilor catalani din octombrie 2017, atunci când presa de limbă engleză a tratat Spania într-o manieră similară cu relatările propagandistice din secolele XVI-XVII.

Ei bine, astăzi retrăim o legendare similară, de această dată referitoare la Germania. De la invadarea Ucrainei în 24 februarie 2022 și până astăzi, presa din anumite state europene și parțial presa internațională de limbă engleză au portretizat Germania ca fiind vinovatul din spatele Rusiei lui Putin. Germania ar fi, în viziunea acestora, cel puțin complice cu Rusia, pentru că – prin comerțul desfășurat cu statul condus de către Vladimir Putin – puternica economie germană ar fi finanțat mașinăria de război a Moscovei. Încetîncet s-a creat o atmosferă strident anti-germană, care a culminat cu refuzul președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky de a îl primi, la Kiev pe președintele neamț, Frank-Walter Steinmeier, fost vice-cancelar și ministru de externe al Republicii Federale în două guverne de coaliție conduse de către Angela Merkel (2005-2009 și 2013-2016). Steinmeier este considerat un fel de diabolic artizan al cordialei relații economice dintre germani și ruși și a fost astfel pedepsit de către Kiev, în uralele presei internaționale și ale influencer-ilor din întreaga lume, inclusiv de la București.

Unele dintre cele mai vocale acuzații la adresa Germaniei s-au auzit de la Varșovia și de la aliații baltici ai polonezilor, în egală măsură cu acuzațiile venite de la Kiev. Dar, precum legenda neagră privitoare la Spania, noua legendă neagră (cea privitoare la Germania) este la fel de lipsită de substanță reală.

I se reproșează Germaniei că a privilegiat comerțul cu Federația Rusă, finanțând astfel efortul militar al regimului Putin. Dar iată ce arată datele statistice oficiale privind comerțul german: Rusia este o piață de export modestă pentru puternica economie germană, cu doar 1,97% din exporturile totale ale nemților. Departe de principalii parteneri comerciali ai Berlinului: SUA ( 8,71% din exporturile germane), China (8% din exporturile germane), Franța (7,61% din exporturile germane) și Olanda (6,39% din exporturile germane).

De altfel, Polonia cea critică beneficiază de exporturi germane (5,12%) de două ori și jumătate mai mari decât cele către Rusia.

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/deu#:~:text=Overview%20In%20October%202021%20Germany,92.9B%20to%20%E2%82%AC109B

Cât privește cota de importuri din Rusia în totalul importurilor germane, aceasta este chiar ridicolă (1,28%), mai mică și decât cota importurilor din România (1,43%). Principalele origini ale importurilor germane rămân China (10,1%), Olanda (9,52%) și… Polonia cea anti-germană (6,6%). Parcă, dacă ne uităm mai cu atenție, Germania îi finanțează mai degrabă pe polonezi, pe cehi și pe unguri decât pe ruși.

Sursa:

https://oec.world/en/profile/country/deu#:~:text=Overview%20In%20October%202021%20Germany,92.9B%20to%20%E2%82%AC109B

Și dacă tot am ajuns aici, ia să vedem cam cum arată comerțul desfășurat de criticii de la Varșovia: 28% din exporturile poloneze merg în Germania, 5,8% în marea Britanie și tot 5,8% în Republica Cehă. Către ruși merg 2,92% dintre exporturile poloneze, o cota mai mare cu 50% decât cea a exporturilor germane!

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/pol#:~:text=In%202020%2C%20Poland%20exported%20a,to%20%24261B%20in%202020

Cât privește importurile din Rusia, polonezii aduc de acolo 3,22% din importurile lor, adică o cotă dublă decât nemții! Cel mai mult importă Polonia tot din Germania (peste 25%), din China (11,8%) și din Italia (5,36%).

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/pol#:~:text=In%202020%2C%20Poland%20exported%20a,to%20%24261B%20in%202020

Și, dacă ne-am lămurit cam cum stă treaba cu comparația dintre comerțul cu Rusia al acuzatorilor polonezi și cel desfășurat de acuzații germani, hai să aruncăm o privire și asupra comerțului internațional al ucrainenilor înșiși. Iată structura exporturilor acestora:

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/ukr#:~:text=In%202020%20Ukraine%20imported%20%2456.1,to%20%2456.1B%20in%202020

După cum poate vedea oricine, Rusia este a treia piață pentru mărfurile ucrainene, cu 5,64% din total. Iar Polonia este a doua, cu 6,16% din total, după China (13,8% din total, mai mult decât Polonia și Rusia la un loc). O altă observație interesantă este aceea că peste 4% din exporturile țării lui Zelensky merg către mult-blamata Germanie.

Cât privește importurile, aici situația este și mai hilară: ucrainenii importă 11,3% din totalul mărfurilor chiar din… Rusia, a doua cea mai mare origine a mărfurilor străine care vin la ei, după China (13,3%).

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/ukr#:~:text=In%202020%20Ukraine%20imported%20%2456.1,to%20%2456.1B%20in%202020

Cifrele ne indică foarte clar că firmele ucrainene preferă bunurile din Rusia mai mult decât le preferă pe cele din Polonia (10% din totalul importurilor) sau din Germania (9,37% din totalul importurilor).

Să înțelegem de aici că Ucraina ar ”finanța” ea însăși mașina de război rusă? Evident că nu, dar iată ce periculos este să te joci cu cuvintele atunci când cifrele nu te ajută deloc. Mai ales că toată lumea ignoră, cu bună știință, natura importurilor din Rusia: gaze și petrol, motorul industriei chimice atât la germani cât și la polonezi.

Dar haide să vedem și cine sunt ”finanțatorii” armatei lui Putin, după logica acuzatorilor Germaniei. Adică hai să vedem care sunt cele mai mari piețe de export pentru ruși. Evident, China este principala piață de desfacere a mărfurilor rusești, cu aproape 15% din total. Dar a doua piață pentru ruși este  Marea Britanie. Da, da, iată cum se ițește ciuful nărăvaș al marelui inchizitor Boris Johnson de sub cifrele statisticii. Iar după Marea Britanie apare Olanda. Măcar politicienii de la Haga au tăcut cu înțelepciune în această privință.

Germania, deși este cea mai mare economie europeană, ocupă abia locul al patrulea printre piețele de export pentru țara lui Putin, cu 4,3% din total, cam cu trei sferturi mai puțin decât ponderea britanicilor. De altfel, un procentaj nu foarte îndepărtat (3,59% din total) din exporturile rușilor ajung chiar în Statele Unite! Dacă fac raportul dintre mărimile economiilor germană și poloneză (de patru ori mai mare este economia germană decât cea poloneză) și o compar cu raportul dintre ponderea exporturilor rusești pe cele două piețe (mai puțin de 2:1 în favoarea nemților), parcă nu prea mai e clar cine a ”finanțat” Armata Roșie. Sau, de fapt, e suficient de clar doar că nu corespunde propagandei negre împotriva nemților.

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/rus#:~:text=Overview%20In%20December%202021%20Russia,%2424.2B%20to%20%2429.4B

Pare mai degrabă adevărat că nemții au luat de la ruși mult mai mulți bani decât le-au dat, dacă observăm că aproape 12% din importurile rusești vin din Germania, pe locul al doilea după ponderea importurilor din China (23%). Respectând proporțiile dintre mărimile economiilor, polonezii (cu 3,46% din totalul importurilor rusești, de trei ori mai puțin decât cele din Germania) nu par defel să fie mai puțin prezenți pe piața dușmanului atât de puternic înfierat.

De remarcat cum arată un stat corect – România, care ignoră cu demnitate importurile din Rusia, nebeneficiind decât de 0,64% din totalul exporturilor rusești, de patru ori mai puțin decât vocalii polonezi! Glumesc desigur, aceste cifre nu arată decât slaba preocupare pentru comerțul nostru exterior, căci nici cu exporturile către ruși nu ne omorâm, având doar 0,52% din totalul importurilor rusești.

Sursa: https://oec.world/en/profile/country/rus#:~:text=Overview%20In%20December%202021%20Russia,%2424.2B%20to%20%2429.4B

Dar poate cel mai relevant ar fi să vedem ce loc ocupă importurile rusești în balanța importurilor din afara UE pentru fiecare din statele membre:

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Russia-EU_%E2%80%93_international_trade_in_goods_statistics#Recent_developments

Și iată diferențele dintre propagandă și adevăr: cea mai mare dependență de mărfurile rusești se pare că o au chiar cei mai vocali apărători ai Ucrainei. Finlanda aduce 38,8% dintre mărfurile non-UE din Rusia, un procentaj similar cu cele ale balticilor (Lituania-37,3%, Estonia- 37,8% și Letonia -35,8%). Cu 17,1% pondere a importurilor rusești printre mărfurile non-UE, se pare că nici polonezilor nu prea le-a păsat de faptul că banii lor hrăneau mașina de război a Kremlinului. Iar cu doar 6,6% din importurile din afara Uniunii aduse din Rusia, Germania pare o națiune de două ori mai responsabilă decât polonezii. Și mai atentă să nu dea bani prea mulți efortului de înarmare a noului țar al Moscovei.

Dacă ne uităm la ponderea exporturilor către Rusia din totalul exporturilor în afara Uniunii, vedem că marii beneficiari ai pieței ruse sunt letonii (30,4% din total), lituanienii (25,6% din total), estonienii (12,8% din total), finlandezii (12,4% din total) și polonezii (11,1% din total). Iar Germania, cu doar 4,2% din total, pare mult mai echilibrată și mai distantă de ruși.

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Russia-EU_%E2%80%93_international_trade_in_goods_statistics#Recent_developments

În concluzie, iată cât de mare este pericolul demagogiei politice și iată ce descoperă orice curios care vrea să găsească diferența uriașă dintre realitatea statisticilor și discursurile liderilor preocupați mai mult de propria imagine. Căci polonezii, altfel admirabili în multe privințe, au pierdut un bun prilej să tacă. Iar faptul că oficialii de la Varșovia nu s-au abținut de la a orchestra o mare operațiune de propagandă pentru a-i culpabiliza pe germani pentru ”finanțarea” Armatei Roșii nu face decât să mai lățească (la figurat, desigur) un pic albia Oder-ului care separă cele două mari state europene.

Surprinzător de înțelepți au fost politicienii români, care au evitat să spună enormități în timpul războiului din Ucraina și au menținut o atitudine ponderată, condamnând intolerabila invazie rusă, dar evitând să o asocieze cu comerțul exterior al marilor puteri europene.

Petrișor Peiu
Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) citeste mai mult