Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan a ajuns la Galați, unde a vizitat victimele incidentului cu dronă. „Sunt niște oameni care au niște răni, dar nu sunt deloc grave”

Nicușor Dan a ajuns la Galați, unde a vizitat victimele incidentului cu dronă. „Sunt niște oameni care au niște răni, dar nu sunt deloc grave”

Ruxandra Radulescu

Președintele Nicușor Dan merge vineri la Galați, unde ar urma să viziteze victimele internate în spital, în urma impactului dronei rusești, precizează surse politice, potrivit Mediafax. Liderul de la Cotroceni ar urma să ajungă și la blocul afectat. De asemenea, Administrația Prezidențială a amânat o ceremonie la care urmă să participe Nadia Comăneci, transmite Mediafax.

UPDATE: Nicușor Dan a transmis că s-a întâlnit cu persoanele afectate, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați. 

„M-am întâlnit azi, la Galați, cu persoanele afectate de explozia dronei, cărora le-am transmis compasiune și solidaritate în urma celor întâmplate.

Am mulțumit autorităților locale și centrale implicate pentru reacția promptă. Mi-au comunicat măsurile următoare pentru persoanele afectate.

Evenimentul de la Galați este mai mult decât un incident de securitate. Federația Rusă a comis un act grav, care a pus în pericol viețile cetățenilor români pe pământ românesc.

Este o escaladare care nu poate fi acceptată, nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns. Este consecința iresponsabilității cu care Rusia folosește diverse tactici, în total dispreț față de viața civililor. Toate fac parte din arsenalul Moscovei pentru a induce frică, pentru a submina încrederea, pentru a face rău.

De aceea, vreau ca mesajul meu să fie înțeles foarte clar: indiferent cât de mult încearcă să ne dezbine, indiferent de opiniile noastre diferite pe diverse teme, Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România. Sunt valori pe care societatea noastră și le-a asumat în momente istorice și în jurul cărora suntem uniți”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.

UPDATE: Nicușor Dan a spus că mama și copilul răniți în urma incidentului cu dronă din Galați sunt „bine” și au o stare mentală „foarte bună” . Președintele i-a vizitat pe amândoi în spital și a stat câteva minute de vorbă cu ambii.

„E un gest de empatie, e un eveniment extraordinar. Sunt foarte bine amândoi. Sunt niște oameni care au niște răni, dar nu sunt deloc grave, o să stea o săptămână, două”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat în ce stare mentală se află cei doi, președintele a spus: „Foarte bună. După șocul pe care l-au suferit, bineînțeles. Mama este adult, copilul este sub 18 ani, sunt în spitale diferite, vorbesc unul cu celălalt la telefon și sunt optimiști. ”

Președintele Nicușor Dan a mai declarat că după ce se vor externa, având în vedere că apartamentul lor a fost complet distrus, cei doi vor locui într-o casă, care deja a fost identificată de primărie pentru a fi pusă la dispoziția lor, potrivit antena3.ro.

Președintele le-a recomandat cetățenilor să ia în serios anunțurile RO Alert și instrucțiunile oferite de comitetele pentru situații de urgență.

Starea ambelor victime este stabilă. Imediat după producerea incidentului, persoanele rănite au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Victimele au ajuns la spitale diferite. Adolescentul a fost transportat Spitalul de Urgență pentru Copii din Galați, în timp ce mama lui a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din oraș.

Femeia are 53 de ani și în urma impactului a fost rănită la picioare. Ea are arsuri de gradele 1 și 2. Femeia se află în secția de Chirurgie Plastică și Arși a celui mai mare spital din Galați. Adolescentul are răni superficiale și primește îngrijiri medicale de la specialiștii Spitalului de Copii, potrivit Mediafax.

UPDATE: Elicopterul care l-a transportat pe președintele României a ajuns la Galați în jurul orei 16.50. Președintele a fost preluat de o mașină care îl va duce la Spitalul de Copii. Ulterior, Nicușor Dan și însoțitorii săi ar putea merge la blocul din centrul orașului Galați lovit de o dronă rusească.

știre inițială:

Potrivit ultimelor informații, starea ambelor victime este stabilă. Imediat după producerea incidentului, persoanele rănite au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Victimele au ajuns la spitale diferite. Adolescentul a fost transportat Spitalul de Urgență pentru Copii din Galați, în timp ce mama lui a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din oraș.

Femeia rănită în incidentul cu dronă se află la Spitalul de Arși din Galați

Femeia are 53 de ani și în urma impactului a fost rănită la picioare. Ea are arsuri de gradele 1 și 2. Femeia se află în secția de Chirurgie Plastică și Arși a celui mai mare spital din Galați. Adolescentul are răni superficiale și primește îngrijiri medicale de la specialiștii Spitalului de Copii.

De asemenea, președintele Nicușor Dan este așteptat la blocul lovit de dronă. Aceasta a lovit acoperișul blocului și a provocat o gaură de mari dimensiuni în tavanul apartamentului de la ultimul etaj. În momentul impactului, în interior se aflau două persoană, mamă și fiu.

Victimele au supraviețuit deoarece impactul s-a produs în holul apartamentului. Dacă ar fi lovit dormitorul, urmările ar fi fost mult mai grave, estimează specialiștii.


FOTO: Mediafax/ISU

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„RĂSPUNSUL, în istoria americană!” Un lider rus sugerează că americanii ar trebui să-l ELIMINE pe Zelenski
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Un tablou pictat de Nicolae Grigorescu, evaluat la 3 lei și 50 de bani la Ploiești! Cum a fost POSIBIL
Click
Ce apare scris în referatul de arestare al fiului lui Tudorel Toader: „Era un preț de plătit”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră