Prima pagină » Știri politice » Avertismentul lui Pîslaru: Decizie extrem de periculoasă în Senat. Riscăm blocarea totală a PNRR și pierderea de miliarde de euro

Avertismentul lui Pîslaru: Decizie extrem de periculoasă în Senat. Riscăm blocarea totală a PNRR și pierderea de miliarde de euro

Gilda Popa
Avertismentul lui Pîslaru: Decizie extrem de periculoasă în Senat. Riscăm blocarea totală a PNRR și pierderea de miliarde de euro

Dragoș Pîslaru susține că votul din Senat asupra amendamentelor la legislația privind decarbonizarea creează un risc nou și mult mai grav decât cel discutat până acum în relația cu Comisia Europeană. Ministrul interimar al  Investițiilor și Proiectelor Europene afirmă că modificarea unor reforme deja validate prin PNRR ar putea bloca total fondurile europene.

Pîslaru explică de ce crede că votul din Senat ar atrage un risc major pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, deoarece modifică retroactiv legislația privind decarbonizarea, inclusă într-un jalon pe care Comisia Europeană îl considerase deja îndeplinit.

Comisia ar putea considera că România a renunțat la o reformă deja finanțată

În opinia fostului ministru, dacă amendamentele vor deveni lege, Comisia ar putea considera că România a renunțat la o reformă deja finanțată, ceea ce ar putea bloca viitoarele cereri de plată și pune în pericol miliarde de euro din fonduri europene.

„Atenție: Decizie extrem de periculoasă astăzi în Senat. Riscăm blocarea totală a PNRR și pierderea de miliarde de euro din fonduri europene,” a transmis Pîslaru, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ce riscuri atrag amendamentele votate în Senat

Ministrul interimar explică faptul că amendamentele adoptate marți, 04 august, vizează Legea privind strategia pentru conservarea biodiversităţii și că, în opinia sa, acestea au „consecințe dramatice pentru România” în cazul în care vor fi adoptate și în cele două Camere.

„Vreau să explic foarte clar și transparent tuturor ce este în joc, dincolo de discursul politic de conjunctură,” spune Pîslaru.

El susține discuția publică s-a concentrat până acum pe posibile penalități legate de Jalonul 119a din Cererea de Plată nr. 6, pentru care Guvernul purta deja discuții avansate cu Comisia Europeană. El a precizat că această poziție se baza pe un studiu realizat de Transelectrica și prezentat ACER (Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei), prin care se arăta că închiderea unor capacități suplimentare de producție a energiei ar genera riscuri majore.

De ce este „reversibilitatea” pe Jalonul 114 considerată un pericol major

„Nu este vorba doar de faptul că pe Jalonul 119a din Cererea de Plată nr. 6 am risca penalități financiare. Pentru acel jalon, Guvernul era deja în discuții avansate cu Comisia Europeană pentru a explica, în baza unui studiu pregătit de Transelectrica și prezentat ACER, că există riscuri majore dacă închidem capacități adiționale de producție a energiei. Aceasta era o poziție asumată de Guvern și negociată direct cu Bruxelles-ul pentru a diminua efectele unor eventuale penalități” a explicat Pîslaru.

Însă, potrivit ministrului demis, adevărata problemă este alta și mult mai gravă: amendamentele adoptate în Parlament ar genera ceea ce Regulamentul European numește „reversibilitate” pe Jalonul 114.Pîslaru a detaliat de ce acest concept juridic ar putea avea efecte grave pentru România. Jalonul 114 privește legislația decarbonizării și a fost deja considerat îndeplinit de către Comisia Europeană, în cadrul Cererii de Plată nr. 2, pe baza căreia România a primit deja miliarde de euro pentru investiții.

„Jalonul 114 include legislația privind decarbonizarea și a fost deja considerat îndeplinit de Comisie pe Cererea de Plată nr. 2, pe baza căreia România a primit deja miliarde de euro pentru investiții. Modificarea retroactivă a regulilor încalcă principiul ireversibilității reformelor din Regulamentul (UE) 2021/241 (MRR),” a subliniat el.

Riscul blocării totale a plăților europene

Pîslaru a mai precizat că, în cazul în care Comisia Europeană ar constata această reversibilitate, penalitățile financiare ar fi „exponențial mai mari” decât cele estimate pentru Jalonul 119a. Unul dintre cele mai grave efecte, potrivit lui Pîslaru, ar fi oprirea definitivă a posibilității de a mai depune noi cereri de plată către Comisia Europeană. Ministrul demis al Investițiilor Europene a atras atenția că această blocare ar afecta inclusiv Cererea de Plată nr. 5, pentru care, spune el, România avea deja toate condițiile îndeplinite și putea fi depusă imediat după publicarea noului CID (Decizia de Implementare a Consiliului).

„BLOCARE TOTALĂ: Reversibilitatea oprește definitiv depunerea de noi cereri de plată! Nu vom mai putea depune nici măcar Cererea de Plată nr. 5 – pentru care aveam deja totul îndeplinit și pe care o puteam depune imediat după publicarea noului CID. De asemenea, se blochează automat și Cererea finală de plată (nr. 6),” a avertizat Pîslaru.

Consecințe pentru economia și credibilitatea României

Potrivit lui Pîslaru, efectele unei astfel de decizii ar depăși sfera pur administrativă, afectând inclusiv percepția internațională asupra țării și, implicit, capacitatea de finanțare a unor servicii publice esențiale.

„Consecințele vor fi devastatoare: evaluări negative din partea agențiilor de rating, pierderea credibilității de țară și, cel mai grav, blocarea fondurilor pentru spitale, școli și infrastructură,” mai spune el.

Negocierea tehnică și schimbarea retroactivă a legii

Pîslaru a insistat asupra unei distincții pe care o consideră esențială: pe de o parte, negocierea tehnică cu Comisia Europeană pentru menținerea temporară a unor capacități energetice, iar pe de altă parte, adoptarea unor legi retroactive care anulează reforme deja plătite de Comisie.

„Este o diferență uriașă între a negocia tehnic cu Comisia menținerea temporară a unor capacități energetice și a adopta legi retroactive care anulează reforme deja plătite,” susține el. De asemenea, Dragoș Pîslaru face un apel către partidele parlamentare, în special către PSD, dar și către toți membrii Parlamentului, cerându-le să nu transforme aceste amendamente în lege.

„Fac un apel ferm la rațiune și responsabilitate către PSD și membrii parlamentului în general: astfel de amendamente nu trebuie să devină lege!,” a conchis fostul ministru.

În prezent, România se află sub presiunea termenelor legate de accesarea fondurilor din PNRR, iar orice decizie legislativă cu impact asupra jaloanelor asumate în fața Comisiei Europene poate influența direct ritmul și volumul finanțărilor europene primite de țară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Film de groază” pentru un turist care a închiriat un Airbnb. Descoperirea neașteptată
Digi24
A treia cea mai mică țară din lume și-a schimbat numele după mai bine de jumătate de secol
Cancan.ro
Alina Pușcău are 5 tumori. Olga Barcari a amuțit când a aflat diagnosticul: 'Are nevoie de iubire'
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
Specula de la pompă? România, campioana scumpirii motorinei, deși are petrol și rafinării. Marți, prețul a ajuns la 10,98 lei
Mediafax
România intră în „Inițiativa Carpaților”, noul proiect diplomatic anunțat de Zelenski
Click
Cele două zodii care scapă de griji începând cu 5 august. Acești nativi văd, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului
Digi24
De ce nu dorește Putin pacea. Analiza celor mai recente declarații ale Kremlinului arată unde a ajuns Rusia
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Eclipsa solară din 12 august afectează sistemele electronice ale mașinilor noi? Ce recomandă specialiștii
Descopera.ro
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Forța secretă a materiei întunecate: ce efecte produce în Univers?