Prima pagină » Știri politice » Băsescu se va întâlni din nou miercuri cu delegația FMI, CE și BM

Băsescu se va întâlni din nou miercuri cu delegația FMI, CE și BM

Băsescu se va întâlni din nou miercuri cu delegația FMI, CE și BM
Președintele Traian Băsescu va avea, miercuri, o nouă întrevedere la Palatul Cotroceni cu delegația comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, la finalul vizitei efectuată de aceasta în România.

Președintele Traian Băsescu va avea, miercuri, o nouă întrevedere la Palatul Cotroceni cu delegația comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, la finalul vizitei efectuată de aceasta în România.

Întrevederea cu delegația organismelor internaționale va avea loc de la ora 11.00, potrivit programului oficial al șefului statului, comunicat marți de Președinție.

Șeful statului a mai avut și joi, 9 noiembrie, o întrevedere la Palatul Cotroceni cu delegația comună a FMI, CE și BM.

O echipă de experți ai FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, condusă de reprezentantul FMI Erik de Vrijer, se află în România în perioada 6-14 noiembrie pentru a discuta cu autoritățile române despre recentele evoluții economice, politica fiscală și monetară și evoluțiile făcute în reformele structurale.

Președintele Băsescu declara la întrevederea de săptămâna trecută că a discutat cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și s-a optat pentru încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.

„Cred că acesta este momentul potrivit să analizăm acordul existent și să privim și la câteva elemente ale viitorului acord. Așa cum am discutat cu premierul și cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi”, a declarat președintele Băsescu.

El a adăugat că în viitor este nevoie de asistența FMI pentru a oferi soluții specializate în vederea aplicării unei strategii pe termen mediu a României, care să asigure creșterea economică.

De asemenea, reprezentantul FMI, Erik de Vrijer, a apreciat că România va avea o creștere economică „modestă” și în 2013 chiar și pe fondul unei recolte agricole mai bune, ținând însă cont de dificultățile la absorbția fondurilor europene și amânarea reformelor structurale. El a adăugat că este lăudabil faptul că Guvernul a reușit să țină sub control deficitul bugetar, sub indicatorul de 3% pe ESA, această realizare creând cadrul pentru ca în 2013 să se facă „o normalizare a politicilor fiscale”.

Misiunea FMI de evaluare va reveni la București la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare și se vor negocia condițiile noii înțelegeri, care va fi aprobată, cel mai probabil, în luna februarie, a declarat vinery ministrul Finanțelor Publice, Florin Georgescu.

„Încheiem în ianuarie acordul actual și, probabil, în februarie vom avea un nou acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială. Acest nou acord va asigura responsabilizarea tuturor actorilor”, a spus Georgescu.

Ulterior, ministrul Finanțelor a precizat că misiunea FMI va reveni la București în jurul datei de 15 ianuarie, când va fi cert că este finalizat bugetul pentru anul viitor, indiferent de cine va forma noul guvern.

El a explicat că, în funcție de rezultatul negocierilor, misiunea din ianuarie va pleca la Washington și cu parametrii noului acord, care ar urma să fie aprobat în boardul FMI în a doua parte a lunii februarie.

Acordul încheiat în primăvara anului trecut cu FMI urma să fie finalizat în luna martie 2013, iar închiderea lui anticipată sugerează că vor fi preluate în următoarea înțelegere majoritatea condițiilor neîndeplinite de partea română, în principal privind reformele structurale, mai ales programul de privatizări și de introducere a managementului privat.

Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în 9 decembrie, cea de-a șaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI a fost amânată. Misiunea FMI, CE și BM din această perioadă reprezintă o vizită a unei echipe de experți, și nu este o misiune de evaluare în cadrul Acordului cu instituțiile financiare internaționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!