Prima pagină » Știri politice » Bătălie în PNL pentru scaunul lui Iohannis. Lista scurtă pentru șefia liberalilor

Bătălie în PNL pentru scaunul lui Iohannis. Lista scurtă pentru șefia liberalilor

Bătălie în PNL pentru scaunul lui Iohannis. Lista scurtă pentru șefia liberalilor
Marian Petrache, secretar general al PNL, a avut o discuție telefonică cu Crin Antonescu despre viitorul partidului, în bătălia pentru funcția de președinte intrând și prim-vicepreședintele Ludovic Orban.

Surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că marți seara secretarul general al PNL, Marian Petrache, a avut o discuție telefonică cu fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, despre rolul acestuia în viitoarea conducere. Cu doar câteva ore înaintea acestei discuții telefonice, la Palatul Parlamentului, avusese loc ședința conducerii PNL, iar Crin Antonescu acordase un interviu gândul în care precizase clar că nu este interesat să preia conducerea partidului. Antonescu a reconfirmat această poziție a sa în discuția telefonică, dar în schimb s-a arătat dispus să susțină o figură nouă pentru conducerea partidului. De altfel, în interviul acordat gândul, Crin Antonescu a subliniat că viitorul președinte al PNL poate fi o figură proaspătă. 

„Cred pe de altă parte că este nevoie de figuri mai proaspete, nu neapărat oameni fără nicio experiență politică, figuri mai proaspete, figuri care nu au intrat în conștiința publică în ultimii douăzeci de ani de politică”, declara Antonescu.

În tiparul figurilor noi intră vicepreședintele Dan Motreanu, în prezent deputat și fost secretar general al partidului. Motreanu a fost parte a echipei Iohannis după ce Crin Antonescu s-a retras din funcția de președinte al partidului. Surse din PNL susțin că se încearcă găsirea unui astfel de personaj, care să fie susținut de majoritatea vicepreședinților pentru a deveni președintele partidului. 

Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, își dorește și el funcția de președinte, mai ales că s-a aflat în echipa lui Klaus Iohannis, având un rol important în timpul campaniei electorale, fiind unul din principalii comunicatori. Orban are de partea sa avantajul că a fost un adversar al alianței cu PSD în timpul USL și este un politician iubit la baza partidului. El ar avea un avantaj într-o competiție deschisă în interiorul PNL, având șanse mai mici dacă va exista o înțelegere între vicepreședinții partidului pentru cine va prelua șefia partidului. Consiliera lui Ludovic Orban a fost practic lipită de Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidențiale, fiind principalul om din preajma acestuia, alături de Andrei Muraru. 

Un rol determinant în stabilirea viitorului președinte al PNL îl are, însă, câștigătorul alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis. Chiar dacă nu a fost niciodată un om de partid, reușind abia în timpul campaniei electorale să viziteze toate organizațiile, Iohannis se află în poziția învingătorului căruia nu îi poate fi refuzat nimic. Iohannis poate veni în ședința Delegației Permanente și să solicite un vot pentru un favorit al său. În acest moment, el are întâlniri cu mai mulți lideri PNL pentru a stabili cine va prelua frâiele partidului începând din luna ianuarie. 

Delegația Permanentă a partidului ar urma să stabilească în luna decembrie cine va prelua conducerea partidului. Potrivit Statutului noului PNL, va exista o conducere bicefală, un președinte fiind dat de fostul PNL, iar celălalt de PDL. Un Congres în care să fie ales un singur președinte al PNL, ar urma să aibă loc abia în 2017, după alegerile parlamentare. 

Dacă nu se va reuși să se ajungă la o variantă de compromis, liberalii discută și despre organizarea unui Congres liber, în care toate funcțiile să fie alese uninominal. Aceasta ar reflecta mai bine situația din partid și filialele care au avut rezultate bune la prezidențiale. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării barjelor care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
Eugen Tomac, despre criza guvernamentală: Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a extins