Prima pagină » Știri politice » Când va fi eliberată prima tranșă de 60 milioane euro pentru Republica Moldova

Când va fi eliberată prima tranșă de 60 milioane euro pentru Republica Moldova

Când va fi eliberată prima tranșă de 60 milioane euro pentru Republica Moldova
Guvernul a aprobat, miercuri, eliberarea în data de 24 august a primei tranșe, în valoare de 60 de milioane de euro, din acordul de asistență financiară rambursabilă pentru Republica Moldova în sumă totală de maximum 150 de milioane de euro, potrivit Mediafax.

”Guvernul a aprobat eliberarea primei tranșe în valoare de 60 de milioane de euro în data de 24 august 2016 din Asistența financiară rambursabilă pentru Republica Moldova. Acordul privind asistența financiară rambursabilă dintre România și Republica Moldova, în sumă de până la 150 de milioane de euro, a fost ratificat prin legea 91/2016, așa cum a fost completat în schimbul de scrisori între prim-miniștrii României și Republicii Moldova în data de 30 ianuarie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.

În acest context, Iolu a precizat că prima tranșă a fost eliberată după ce autoritățile de la Chișinău au respectat o serie de obligații asumate la nivel de premier.

”Prin schimbul de scrisori cele două părți au convenit și o serie de obligații din partea Republicii Moldova pentru eliberarea primei tranșe, cum ar fi stabilirea unei foi de parcurs pentru ajungerea la un acord cu FMI, inițierea unui pachet legislativ pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităților din sistemul bancar și fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestor. De asemenea, prin schimbul de scrisori s-a mai cerut prezentarea unui plan de actualizare și aplicare a Strateguiei de reformare a sectorului justiției și a strategiei naționale anticorupție din Republica Moldova. Stadiul progreselor în îndeplinirea măsurilor și condiționalităților menționate a fost urmărit de Guvern”, a explicat Iolu.

La sfârșitul lui august – începutul lui septembrie, șeful Guvernului, Dacian Cioloș, va merge la Chișinău, în condițiile în care pe 24 august va fi transferată primă tranșă din Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, declaraseră anterior surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Cioloș s-a întâlnit cu omologul moldovean la București în luna ianuarie și cu președintele Moldovei Nicolae Timofti în luna februarie, când acesta a făcut o vizită oficială în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!