Prima pagină » Știri politice » Ce spune premierul Ponta despre suspendarea președintelui Băsescu

Ce spune premierul Ponta despre suspendarea președintelui Băsescu

Ce spune premierul Ponta despre suspendarea președintelui Băsescu

Primul-ministru, Victor Ponta, a declarat duminică seara că USL trebuie să se gândească foarte bine când înainte să ia o decizie în privința suspendării președintelui Băsescu, deoarece are și responsabilitatea plății salariilor și pensiilor.

„Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu (poate, n.red.) să se implice cât mai mult în treburile PDL. Ce mă interesează este ca președintele să nu intervină în treburile Guvernului. Am avut grijă să nu intervină. Relații politice nu am cum să am cu președintele Băsescu, s-a pus relația președinte-premier, lucrurile s-au respectat de ambele părți”, a spus Ponta, întrebat de modul în care funcționează pactul de coabitare cu președintele Băsescu.

El a comentat și declarațiile făcute de ministrul de Interne, Radu Stroe, care a vorbit despre suspendarea președintelui Băsescu.

„Ministrul Radu Stroe nu a vorbit în calitate de ministru de Interne când a vorbit despre suspendarea președintelui. Radu este un tip admirabil, care spune ce gândește. Noi trebuie să gândim foarte bine, trebuie să punem în balanță ce înseamnă suspendarea. Ați văzut declarația domnului Antonescu, trebuie să ne gândim foarte bine și nu trebuie să ne grăbim când luăm o decizie”, a spus la Antena3 Ponta.

Premierul a adăugat că o astfel de decizie trebuie luată în concordanță cu responsabilitatea pe care o are USL.

„Oamenii așteapt să le plătim , salariile, să avem locuri de muncă, dar în USL se discută tot timpul despre suspendarea lui Traian Băsescu”, a precizat Victor Ponta.

El a adăugat că președintele nu are în fișa postului participarea la diferite manifestări politice, dar că Congresul PDL a ieșit „cum nu se putea mai bine” pentru USL.

„Că e PDL-ul domnului Blaga sau Udrea tot aia e. S-a lămurit toată lumea cum a fost cu PDL, care s-a luptat pentru statul de drept sau pentru Traian Băsescu, a fost un pedelion de zece ori mai comic decât toate vanghelioanele”, a caracterizat Ponta Congresul PDL.

El a spus că participarea președintelui la aceste acțiuni politice a fost o anomalie care nu a fost sancționată de Curtea Constituțională și va trebui reglementată în viitoarea Constituție.

LOTO 6/49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5/40 și SUPER NOROC: Numerele câștigătoare la LOTO de duminică 24 martie
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!