Prima pagină » Știri politice » Ce va face Elena Udrea când deputații vor vota, a doua oară, arestarea preventivă

Ce va face Elena Udrea când deputații vor vota, a doua oară, arestarea preventivă

Ce va face Elena Udrea când deputații vor vota, a doua oară, arestarea preventivă
Ce va face Elena Udrea când Camera Deputaților va vota, a doua oară, arestarea preventivă

Avocatul Marius Striblea a declarat, miercuri, că Elena Udrea ar putea participa la ședința de plen de săptămâna viitoare a Camerei Deputaților, pe tema cererii DNA de arestare preventivă a sa, deoarece „probabil, până atunci” va primi permisiunea Parchetului.

În același timp, la ieșirea de la DNA, fosta șefă a PMP, Elena Udrea, a precizat că, deși nu va ajunge și ea la comisia juridică pentru a-și consulta dosarul, alături de avocatul ei, va participa totuși la ședința de plen a Camerei Deputaților.

Întrebată dacă va merge în Parlament, Udrea a spus că „azi nu, dar în plen da”, având în vedere că a primit aprobare de la procurori.

„Comisia este una, plenul este alta. Se pare că plenul va fi abia luni și până atunci probabil doamna Udrea va primi permisiunea din partea Parchetului să participe. În situația în care nu ajunge (la ședința comisiei – n.r.) până la ora 14.00, va fi reprezentată de mine”, a spus avocatul Elenei Udrea, înaintea ca ea să iasă de la DNA.

El a făcut aceste precizări după ce a participat la ședința Comisiei juridice a Camerei, unde ar fi urmat să se discute cererea DNA privind arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzații în dosarul „Gala Bute”.

„Comisia a decis, la solicitarea noastră, să amâne procedura pentru ora 14.00. Din câte am înțeles, este limita maximă temporală la care se poate judeca această chestiune. Sperăm ca până la ora 14,00 și doamna Udrea să ajungă în Parlament”, a precizat Striblea.

El a arătat că a spus, la început, că va cere amânare pentru ca Udrea să fie prezentă și personal să-și spună punctul de vedere și „asta a și făcut”.

Întrebat dacă a discutat cu avocatul care se afla la DNA cu Elena Udrea, Marius Triblea a răspuns: „Nu avem posibilitatea de a comunica, fiindcă au telefoanele jos și doamna Udrea și avocatul. Am încercat, dar nu am putut să intrăm în contact, asta înseamnă că sunt încă la declarații”.

El a arătat că la ședința Comsiei juridice „au fost doar chestiuni de procedură” și nu de fond. „Au fost doar chestiuni de procedură și au fost supuse la vot mai multe chestiuni tehnice”, a adăugat Striblea.

„În măsura în care va putea ajunge va fi prezentă și va susține un punct de vedere și personal. În cazul în care până la ora 14.00 nu ajunge, va fi reprezentată de avocat”, a mai spus Striblea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mită de 450.000 de euro pentru unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România. Doi directori au fost arestați
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
„Vampirul din Niterói”. Criminalul care a vânat copii vulnerabili și a susținut că îi trimite în Rai
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!