Prima pagină » Știri politice » Cea mai veche organizație patronală îi cere premierului Bolojan să elimine „personajele toxice” din Executiv, în urma scandalul ANASTASIU

Cea mai veche organizație patronală îi cere premierului Bolojan să elimine „personajele toxice” din Executiv, în urma scandalul ANASTASIU

Cea mai veche organizație patronală îi cere premierului Bolojan să elimine „personajele toxice” din Executiv, în urma scandalul ANASTASIU

Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903” îl critică pe Dragoș Anastasiu și arată că există serioase îndoieli asupra faptului că oamenii lui Ilie Bolojan pot gestiona cu adevărat situația României. Aceștia cer revizuirea de urgență a întregii echipe de specialiști care a fost coordonată de Anastasiu, dar și „o analiză a tuturor celorlalți membri ai actualului Executiv care au reușit să dea cele mai proaste soluții pentru salvarea economiei”.

„Confederaţia Naţională Patronală «Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903», cea mai veche organizație patronală din Europa continentală, cere Guvernului României să elimine personajele toxice care au ajuns la conducerea țării fără să fie votate și care și-au demonstrat corupia, incompetența și mai ales incapacitatea de a genera soluții benefice pentru economia acestei țări. Cazul Anastasiu a reușit să descalifice actuala formulă guvernamentală.

UGIR-1903 își exprimă îngrijorarea în legătură cu reala capacitate a actualului Executiv de a gestiona corect situația economică a țării, după ce exact vicepremierul care s-a exprimat în favoarea sacrificării tuturor categoriilor de antreprenori și de angajați din România, impunând măsuri fiscale draconice pentru noi toți, a devenit subiectul principal al discuțiilor, la nivel national, ca om de afaceri care «fentează» legislația, dă mită la ANAF, în formă continuată, dar nici măcar nu este anchetat și condamnat pentru faptele sale”, arată Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903” într-un comunicat oficial.

Confederația menţionează că este îngrijorată, de asemenea, de „campania care s-a făcut, cu ajutorul unor influenceri, pentru susținerea vicepremierului Dragoș Anastasiu – cel care s-a autoproclamat «onest și intregru», imediat după ce ne-a explicat că a dar «șpagă pentru supraviețuire»”.

„Nu ne dorim să fim conduși de un guvern care se sprijină permanent pe campanii de manipulare a opiniei publice, în situații critice. Am mai văzut această formă de guvernare în perioada de început a pandemiei, când Executivul lua decizii distructive pentru economia României, pentru mediul de afaceri și pentru populație, iar opinia publică era informată că în spatele acelor decizii există «o echipă de specialiști» pe care nu-i cunoștea nimeni.

Ulterior s-a aflat că nu erau chiar cei mai buni specialiști în comunicare. Acum observăm implementarea unei strategii similare: ni se spune că există o echipă de specialiști care propune «tăierile», dar temerea noastră este că nici aceștia nu sunt atât de pricepuți cum ni se prezintă. Dorim să cunoaștem și noi – toți românii, nu doar mediul de afaceri – membrii acestei noi echipe conduse până acum de vicepremierul Dragoș Anastasiu, cel care deja a intrat în istorie cu definiția «șpăgii pentru supraviețuire».

Dragoș Anastasiu este reperul care ne atrage atenția. Prezentat ca expert, nu a putut demonstra nici că se pricepe, realmente, la strategii economice pentru salvarea României, iar în plus, ne-a demonstrat că nu are limite în privința demagogiei, a ipocriziei și a încălcării flagrante a legislației, pe care o și ignoră, în timp ce noi toți suntem obligați să o respectăm”, transmite sursa citată. 

Sursa citată s-a referit şi la relația lui Anastasiu cu Nicu Gheară.

„Dragoș Anastasiu ne-a surprins cu un discurs de o ipocrizie incredibilă, prin care și-a luat singur apărarea, sfidându-ne pe toți și sfidând Justiția, explicându-ne că «reflectoarele» s-au pus pe el doar pentru că Executivul a luat măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar. Implicarea lui «într-un dosar mai vechi, care era public și acum cinci ani» ne-a prezentat-o ca și cum ar fi o bagatelă, ceva «despre care nu este vorba în context». Noi cunoaștem contextul, așa cum îl cunoaște mare parte din populație, cum îl cunosc și jurnaliștii de investigații care au scris despre relația lui Dragoș Anastasiu cu un alt personaj binecunoscut în spațiul public – Nicu Gheară.

În discurusul demagogic din această seară, vicepremierul Dragoș Anastasiu a uitat să explice și această relație specială pe care a avut-o cu Nicu Gheară, în ultimii 25 de ani. Tot ce a povestit în această seară domnul Anastasiu despre numărul de bilete din plicurile firmei lui și evidența de la Poliția de Frontieră se referă la o chestiune pentru care orice altă firmă de transport ar fi fost amendată și poate i s-ar fi retras licența, iar regulile rambursării de TVA afectează în egală măsură toți transportatorii, în situații similare. Dintre toate firmele de transport, numai a lui a putut trece peste probleme cu metode «speciale», în relația cu ANAF.

Toate explicațiile domnului Anastasiu, legate de procurori și începerea urmăririi penale împotriva lui sunt nule, din punct de vedere legal. Orice jurist, orice avocat și orice procuror ar fi știut că o astfel de speță se rezolvă doar în instanță, nu cu șpagă la ANAF. Toate firmele au astfel de probleme și nu le rezolvă «neortodox». Iar domnul Anastasiu ne-a mai demostrat încă o data că nu dă doi bani pe legi, pe reguli sau pe Justiție. Un astfel de antreprenor care a operat cu metode ilegale în propriile afaceri, care acum vine să conducă România și să «taie» de la ceilalți, nu ne poate aduce decât prejudicii. La fel și echipa lui de «specialiști» – iar asta am putut vedea cu toții, în pachetele de măsuri de austeritate care distrug pe toată lumea.

Atunci când a avut de ales între falimentul prorpriei firme și o metodă ilegală prin care să iasă din impas, a ales să-și închidă propriul dosar de urmărire penală prin fraudă. Acum ne-a explicat, cu subiect și predicat, de ce a ales această cale, ca și cum ar trebui să înțelegem că numai unii oameni de afaceri – recte el și partenerul lui – pot să încalce legea, în timp ce alții trebuie să se supune legii. Mai mult decât atât, domnul Anastasiu ne-a demonstrat că după ce nu a fost capabil să-și gestioneze corect propria afacere, a devenit cel care ia decizii pentru Guvernul României, în gestionarea unei situații de criză economică majoră”, mai scrie îm comunicat.

De asemenea, Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903” cere revizuirea echipei de „specialiști” de la Guvern.

„Cerem Guvernului României revizuirea de urgență a întregii echipe de «specialiști» care a fost coordonată de vicepremierul Dragoș Anastasiu, dar și o analiză a tuturor celorlalți membri ai actualului Executiv care au reușit să dea cele mai proaste soluții pentru «salvarea economiei» – soluții care nici măcar pe termen scurt nu vor aduce banii necesari la bugetul statului, iar pe termen mediu și lung vor genera cel mai grav fenomen al migrației forței de muncă spre vestul Europei, vor lăsa școlile și spitalele fără profesori și fără medici, vor distruge companiile de stat, chiar și pe cele productive, care au profit consistent, iar ce ne doare mai tare – vor falimenta mediul de afaceri din România. Încă mai avem experți – în firmele românești care găsesc soluții de autosalvare fără să încalce legea, în universități. Cerem Guvernului României să apeleze la adevărații experți pentru a scoate țara din această criză care ne poate aduce la statutul de «junk». Nu avem nevoie de un antreprenor care vine să se apere în fața opiniei publice după ce a recunoscut în fața instanței că a dat șpagă la ANAF. Nu avem nevoie de ipocriți și demagogi care să ne distrugă economia, prin poziții politice obținute fără votul populației! Statul va fi partenerul tuturor companiilor și nu dușmanul economiei românești doar atunci când nu va fi condus de pseudoexperți care nu-și pot gestiona nici măcar propriile afaceri, care încalcă legea, în formă continuată, dar nu sunt condamnați, deci se autoproclamă „negustori cinstiți!»”, adaugă Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903”.

Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIFAX 

AUTORUL RECOMANDĂ:

Guvernul, zguduit din temelii! Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat DEMISIA

Dragoș Anastasiu: Există șpăgi de supraviețuire, și altele de îmbogățire. În ’90 era cu plicul și geamantanul. Din 2000 – contracte de consultanță

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un fost director Microsoft, impresionat de transformarea României din ultimii ani