Prima pagină » Știri politice » „Cel mai iubit dintre liberali”, sărbătorit la 98 de ani cu foștii PDL-iști în spate. Quintus: „Am fost pe front cinci ani, sunt general, dar nu am atâtea stele ca Oprea”

„Cel mai iubit dintre liberali”, sărbătorit la 98 de ani cu foștii PDL-iști în spate. Quintus: „Am fost pe front cinci ani, sunt general, dar nu am atâtea stele ca Oprea”

Mircea Ionescu Quintus a împlinit 98 de ani, la petrecere fiind prezent Vasile Blaga. Iohannis i-a trimis lui Quintus o mașină de flori și l-a sunat, dar Crin Antonescu nu i-a telefonat

Mircea Ionescu Quintus, seniorul liberal, s-a născut în Crimeea, în timp ce parlamentarii de Prahova, printre care și tatăl său, se refugiaseră cu familiile la aliații ruși. Nu a avut certificate de naștere până la cinci ani, când părinții și-au dat seama că din cauza războiului nu l-au înregistrat oficial și copilul nu putea fi înscris la grădiniță. Pe tatăl său nu l-a chemat Quintus, ci doar Ionescu, iar pe bunic Ioan. Quintus, în latină însemnând al cincilea, reprezenta pseudonimul sub care a publicat tatăl său un volum de epigrame. Născut în 1917, Mircea Ionescu Quintus a fost liberal din tată în fiu, părintele său având nouă mandate de parlamentar. A luptat în cel de-al doilea război mondial cinci ani, dar cu toate acestea glumește și spune că deși cum are gradul de general al Armatei Române, tot nu a ajuns la atâtea stele precum vicepremierul Gabriel Oprea.

„El are mai multe stele dar nu știu de unde le are”, își păstrează umorul Mircea Ionescu Quintus, care arată că și la 98 de ani tristețea sau amărăciunile din viață pot fi depășite cu zâmbetul pe buze.

„Domnul Manolescu mi-a sugerat să îmi scriu amintirile în note biografie, uitându-mă în urmă am spus că e aproape imposibil, deoarece nici nu am o memorie foarte și poate aș fi sărit peste niște momente care trebuiau menționate, mi-am spus că cel mai simplu este când suntem în marea noastră famillie , m-am gândit să vă dau câteva note biografice, punctate pe ici pe colo, viața nu m-a ferit nici de amărăciuni , nici de moemtne dramatice, nici acum spre final de mari satisfacții și bucurii”, dezvăluie sărbătoritul.

Seniorul revine la zi la rugămintea ziariștilor. Președintele Iohannis l-a sunat de la prima oră și i-a trimis și o „ditamai mașină cu flori” la Ploiești. Emil Constantinescu l-a uitat. Nici actualii sau foștii președinți nu i-au stat alături: Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, chiar și Alina Gorghiu lipsind de la eveniment, fiecare cu motivele sale.

„Domnul Constantinescu e mai bătrân, mai uită, Crin Antonescu din păcate aș fi vrut să fie aici. Alina Gorghiu m-a sunat de la Paris. Klaus Iohannis întâi mi-a trimis o mașină cu flori și apoi m-a sunat și mi-a spus că regretă că nu poate veni, sunteți al nostru dar sunteți mai sus, am o relație foarte bună cu dânsul și când pot să îi dau un sfat mă ascultă. Dar asta nu o spuneți că e secret de stat”, afirmă Mircea Ionescu Quintus.

„S-a dovedit că eu sunt cel mai rezistent fost președinte al PNL, restul nu mai pot”, spune cu oarecare urmă de dezamăgire seniorul liberal, întrebat despre foștii președinți ai partidului.

Petrecerea de aniversare și-a încheiat-o tot cu versuri. Îi stau alături câțiva colegi, cei 99 de trandafiri, în culorile tricolorului și tortul cu frișcă pe care scrie 98 de ani.

„Anii mi se adună/ Ca semeții brazi / Și s-or găsi destui să spună / Ce mai înseamnă suta azi” – Mircea Ionescu Quintus, senior liberal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?