Ceremonia inaugurării Președinției României la Consiliul UE. PROTEST lângă Ateneul Român, în fața liderilor europeni: PSD, CIUMA ROȘIE!

Ceremonia inaugurării Președinției României la Consiliul UE. PROTEST lângă Ateneul Român, în fața liderilor europeni: PSD, CIUMA ROȘIE!
Președinție Consiliul UE. Liderii români și europeni participă la Ateneul Român la ceremoniile inaugurării mandatului României la Președinția Consiliului UE.

Urmăriți ceremonia inaugurării Președinției României la Consiliul UE.

Iohannis: Primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a UE

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, că primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a Uniunii Europene, iar printre probleme sunt migrația și Brexit.

„La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România preia un rol de prim-plan la nivel european. Dacă privim puțin în urmă, întoarcerea țării noastre în familia europeană a reprezentat un deziderat de o importanță aparte, pentru care am depus toate eforturile la nivel național și pentru care am lucrat cu dedicație și profesionalism, având convingerea fermă că proiectul european este o construcție unică în lume de pace și prosperitate și singura cale de a asigura progresul comun al statelor europene. Astăzi, cu aceeași convingere preluăm exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, cu obiectivul principal de a contribui la consolidarea unei Europe mai coezive, mai unite și mai puternice”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a vorbit și despre provocările României.

„Primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a Uniunii Europene. Uniunea se confruntă în prezent cu diverse provocări, atât interne, cât și externe, precum procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune, migrația și securitatea în vecinătatea sa imediată și dincolo de continentul european. Construirea Uniunii Europene de astăzi a fost posibilă pentru că părinții fondatori au crezut în proiectul european, în idealurile și valorile sale. Noi credem astăzi, mai mult ca oricând, că Uniunea Europeană este în mod incontestabil un proiect de succes, puternic și viabil. Cei peste 60 de ani de pace de care s-a bucurat cea mai mare parte a continentului nostru stau mărturie forței, temerității și încrederii tuturor în capacitatea noastră de a coopera în mod eficient și sustenabil”, a mai spus Iohannis.

Șeful statului spune că printre priorități se află viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, iar contextul Președinției României va fi marcat de alegerile pentru viitorul Parlament European.

„După cum spuneam, pe parcursul mandatului nostru de Președinție a Consiliului Uniunii Europene vor avea loc momente marcante pentru evoluția Uniunii Europene și avem încrederea că reuniuni de o semnificație aparte, precum Summitul de la Sibiu, vor oferi noi perspective Europei de mâine. Îmi exprim dorința și speranța ca 9 mai 2019 să rămână în istoria proiectului european ca un moment de reafirmare a narativului unei Uniuni puternice și unite. Astăzi avem plăcerea de a marca împreună începutul unei perioade de șase luni importante pentru țara noastră și pentru Uniune. Ne propunem să reușim împreună pe parcursul acestor luni să consolidăm unitatea și coeziunea, într-un moment cu teste și mize importante pentru Uniunea noastră”, a mai spus peședintele.

Tăriceanu: Câteva instituții păstrează metode trecute. Vom arăta care sunt aspectele ce deranjează

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, că anumite instituții din România își păstrează metodele învechite, de aceea trebuie arătate și mai mult aspectele care deranjează referitor la acestea.

„Înainte de 1990 obișnuiam să visez la Europa. Atât familia mea și rudele mele m-au învățat ce înseamnă Europa, civilizație și cultură, inițiativă și mai presus libertate. După căderea comunismului, visul la Europa a devenit unul pe care îl puteam spune public. Românii au privit europenitatea lor ca o parte importantă a identității lor naționale. Trebuie să mărturisesc că visul meu la Europa s-a transformat atunci când, ca premier, am contribuit la integrarea României în Uniunea Europeană, în 2007”, a declarat, joi seară, președintele Senatului.

Tăriceanu a precizat că sunt însă în România unele instituții ale căror metode sunt „trecute” și „care își păstrează obiceiurile”.

„Câteva instituții păstrează metode trecute. Își păstrează obiceiurile. De aceea noi vom arăta și mai mult care sunt aspectele care deranjează și care sunt instituțiile care s-au transformat în spiritul european. Aceste clarificări trebuie lămurite și cu oficialii europeni, statele membre, pentru a îndepărta aceste neînțelegeri asupra vieții sociale din România. Le cer tuturor partidelor să țină cont și să fie atente la ce au spus fondatorii UE acum 7 decenii, să fim o reuniune a statelor care trebuie să fie o comunitate a guvernelor, societăților, bazate pe solidaritate, încredere și respect reciproc”, a completat președintele Senatului.

Iordache: Accentele electorale exprimate contondent se vor resimți și în următoarele 6 luni

Florin Iordache a spus, în discursul cu ocazia lansării oficiale a Președinției României la Consiliului UE, că țara noastră este în an electoral și discursurile aferente, exprimate „mai contondent”, se vor resimți și în următoarele 6 luni, însă a asigurat liderii europeni că nu vor afecta mandatul.

„Încep prin a vă asigura prin faptul că majoritatea parlamentară va sprijini Guvernul în toate acțiunile sale la Președinția Consiliului UE. Vreau să vă asigur de deschiderea noastră totală, proeuropeană și de dorința noastră sinceră ca România să își consolideze statutul în cadrul acestei Uniuni. A fost decizia suverană a poporului român de a parcurge drumul european și de a ajunge aici în cea mai onorantă postură, cea de a conduce Președinția Consiliului UE. Vrem să fim europeni și ne dorim să fim tratați pe deplin ca cetățeni europeni. Nu îmi pot imagina ca să ne plasăm în afara UE. Cred că țara mea merită să fie respectată ca un partener al unui proiect atât de ambițios care se numește UE. Chiar dacă rolul țării mele este de a prelua prioritatea agendei europene față de cea națională, suntem constienți că România are datoria de a fi un mediator. Vă pot garanta că la București există voința politică foarte clară ca România să își îndeplinească mandatul la Președinția Consiliului UE. Am tratat cu toată seriozitatea recomandările de a avea un consens politic pe perioada Președinției. Doamna premier a avut un discurs în Parlamentul României către toate partidele politice de a avea un consens”, a spus Florin Iordache.

Vicepreședintele Camerei Deputaților a mai subliniat că România se află în an electoral și discursul „contondent” specific se va resimți și în următoarele 6 luni, însă mandatul României la Președinția Consiliului UE nu va fi afectat.

„Deci, accentele electorale care au fost exprimate mai contondent se vor resimți și în următoarele 6 luni. Vă asigur că majoritatea parlamentară are înțelepciunea de a sprijini Guvernul în misiunea pe care o va avea Guvernul la Președinția Consiliului UE. Vă pot asigura că vom manifesta echilibru, cumpătare, astfel încât disputele politice interne să nu afecteze mandatul la Președinția Consiliului UE”, a mai spus Iordache.

Tusk, discurs în limba română: În familia mea, prima mașină a fost o Dacia 1300 a socrului meu

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a ținut, joi seară, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, un discurs în limba română, menționând că prima mașină din familia sa a fost o Dacia 1300, a socrului său, iar acum fiul socrului său conduce un Duster.

„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dumneavoastră acest semestru al Președinției Consiliului UE. Sunt convins că în aceste șase luni veți interpreta cu energie și înțelepctiune o adevărată rapsodie română. Sunt convins că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică precum rapsodia lui George Enescu. Cred că sub bagheta dumneavoastră va găsi sunetul potrivit și veți face tot ce vă este în putință pentru a apăra interesele europene. Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului – omul sfințește locul”, a declarat, joi seară, Donald Tusk.

Președintele Consiliului European a amintit, în limba română, că prima mașină din familia sa a fost o Dacia 1300 care a aparținut socrului său.

„În familia mea, prima mașină a fost Dacia 1300 a socrului meu. Întâmplarea face că fiul socrului meu conduce astăzi o Dacia Duster”, a completat Tusk.

Președintele PE, apel la țările care blochează aderarea României la Schengen: Să își modifice poziția

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a făcut, joi, un apel către statele membre UE care blochează aderarea României la spațiul Schengen, susținând că trebuie să își modifice poziția. Acesta a afirmat că adeziunea României și Bulgariei la Schengen este importantă pentru securitate.

„Principiul solidarității va fi aplicat de România și în adeziunea sa la spațiul Schengen. Parlamentul European a susținut întotdeauna țările în curs de aderare la acest spațiu. Fac un apel la statele membre care blochează această aderare să își modifice poziția”, a declarat Antonio Tajani, la ceremonia oficială de lansare a Președinției Consiliului UE.

Acesta a susținut că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen „va fi benefică pentru securitatea statelor membre UE. „Sper că va fi îndeplinită în timpul Președinției dumneavoastră”, a adăugat Tajani.

Juncker: UE nu e completă fără România. Locul natural al României este în Schengen

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a declarat din nou că este un susținător al României ca membru al spațiului Schengen și trebuie ca țara să adere, Uniunea Europeană nefiind completă fără țara noastră.

„Simt că această zi este una de hotar. Deschidem prima președinție română a Consiliului UE. Ne aducem aminte că în 2007 România s-a alăturat familiei europene. În acea zi ne-am adus aminte de un decret care a înclinat istoria Europei, dar istoria și geografia europeană au fost marcate în bine, în Luxembourg, în 2007, în timpul Consiliui European am decis aderarea României. Apărarea valorilor noastre comune, care trebuie respectate mereu fără îndoieli și fără să ne slăbim. UE nu face compromisuri, chiar dacă e vorba de respectarea statului de drept, democrației. Nu există loc de compromisuri. UE nu e completă fără România. Locul natural al României este în Schengen. Am pledat în PE pentru ca România să facă parte din zona Schegen. Rămân fidel acestei chestiuni – România trebuie să facă parte din Spațiul Schegen”, a declarat președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Președintele CE a făcut referire și la summitul de la Sibiu.

„Din istoria noastră comună care scrie că la Sibiu, vom acorda o perspectivă de viitor. La alegerile europene vor fi alese generațiile care vor prelua ștafeta generațiilor care i-au precedat și trebuie să arătăm ca o Europă care își protejează cetățeni are ocazia să își respecte toate mijloacele în reprezentare. În cursul acestor luni în care România va fi la Președinția Consiliului UE multe țări vor fi lângă dvs. Astfel vom face ca Președinția Consiliului UE să fie un mare moment”, a mai spus Juncker.

Dăncilă: Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Românii au fost și vor rămâne un popor proeuropean

Premierul Viorica Dăncilă a făcut, joi, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, apel la unitate și a spus, în fața liderilor UE, că țara noastră va demonstra că este „pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre”.

„Astăzi românii se bucură de Președinția Consililui UE, ocupă un loc meritat în Europa, unde să primească același respect, beneficii de care se bucură toți cetățenii Europei. România va conduce cu demnitatea Președinției Consiliului UE. Văd că aici se află parte din arhitecții UE, dintre cei care au contribuit la aquis-ul comunitar. Le mulțumesc pentru contribuția lor. Privind în urmă cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost când poporul român a adoptat, prin referendum, Constituția României. Atunci a vut loc actul de voință al poporului român de a se alinia și de a își însuși valorile UE. Constituția noastră este garanția cea mai puternică că țara noastră a pornit pe drumul ireversibil al UE. Constituția a reprezentat linia de start în procesul de integrare euroatlantică. Azi putem spune cu toate convingerea că tot ce constituțional este și european, iar tot ce este european este în acord cu covingerile și valorile constituției.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a făcut și apel la unitate. „Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Cei mai slabi trebuie să fie ajutați să fie mai puternici. Dacă vrem ca Uniunea să fie respectată la nivel internațional atunci trebuie ca noi să ne respectăm între noi”.

„Vom demonstra că România și-a câștigat pe deplin rolul ca stat membru al UE. Vom demonstra că România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre și vom demonstra că România e bine pregătită să gestioneze dosarele și să fie un mediator imparțial care să poată genera consens pe plan european. Îndrăzniți să credeți în România, în capacitatea României de a conduce cu cinste și onoare Consiliului UE. Astăzi putem demonstra că poporul român e atașat valorilor europene și spațiului comunitar. Vreau să vă spun că românii au fost și vor rămâne un popor proeuropean. Dimpotrivă, ne dorim să participăm activ la deciziile majore ale UE și iată că astăzi o facem. Ne dorim să fim respectați și iată că astăzi România se așază la masa unde se discută viitorul UE”, a mai spus premierul.

19:20 Câteva zeci de persoane se află, la ora transmiterii știrii, lângă statuia lui Carol I din Capitală, pentru a protesta în fața liderilor europeni, care participă la ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul UE. Protestatarii strigă „PSD, ciuma roșie!”.

Oamenii protestează față de Jandarmerie și față de PSD și au adus cu ei tricolorul României. Fostul prim ministru al României, Petre Roman, a trecut printre protestatari și a fost huiduit de aceștia.

„Nu vrem o nație de hoți!”, „PSD, ciuma roșie!” și „România cere fără grațiere” sunt doar câteva dintre mesajele pe care protestatarii le strigă la eveniment.

„Sunt alături de acest protest, pentru că acest protest aduce mesajul României decente. E mesajul românilor care s-au săturat să aibă o țară al cărei Guvern și Parlament sunt casa de avocatură ai lui Dragna. Anul acesta trebuia să fie cel mai minunat an al nostru. România e în cea mai prestigioasă poziție de poltiică externă. (…) În loc de asta, avem o societate polarizată, o societate revoltată și oameni în stradă când această zi ar fi trebuit să fie o zi a bucuriei”, a declarat Dan Barna, lider USR, prezent și el la protest.

De asemenea, mai mulți protestatari au întâmpinat, pe traseul liderilor europeni spre Ateneul Român, cu pancarte pe care sunt scrise mesaje privind corupția.

„Vor fi prezenți Donald Tusk (Președintele Consiliului), Antonio Tajani (Președintele Parlamentului European), Jean-Claude Juncker (Președintele Comisiei). Alături de toți ceilalți decidenți ai Uniunii Europene. Vrem să fim alături de ei. Vrem să fim văzuți de ei. Vrem să se înteleagă că, în ciuda politicilor guvernării actuale, românii sunt cetățeni ai Europei, care cred în valorile care stau la baza UE: libertate, stat de drept, justiție independentă, solidaritate, transparență în decizii și în cheltuirea banului public. (…) Te așteptăm în Piața George Enescu (lângă Ateneu și Palatul Regal), joi 10 ianuarie, de la ora 19, pentru a spune: „Românii sunt cetățeni ai Uniunii Europene și luptă pentru valorile europene, pentru libertate, stat de drept, justiție independentă!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Potrivit programului oficial, ordinea în care liderii polici vor susține discursuri este următoarea:

– Klaus Iohannis, președintele României

– Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului

– Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților

– Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

– Donald Tusk, președintele Consiliului European

– Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene

– Viorica Dăncilă, prim-ministrul României

Florin Iordache va susține discursul ca reprezentant al Camerei Deputaților, deoarece președintele acestui for legislativ, Liviu Dragnea, este în concediu și a plecat din țară.

Cadrul financiar multianual, Brexit-ul și problema migrației cunt considerate de premierul Viorica Dăncilă drept dosarele cele mai dificile ale mandatului României la Președinția Consiliului UE.

„Un dosar complex și foarte important, cu relevanță pentru continuitatea și viitorul politicilor Uniunii Europene este, cu siguranță, Cadrul Financiar Multianual, dosar în care ne propunem să avansăm cât mai mult posibil, în spiritul mandatului Consiliului European din iarnă din 2018,” a declarat Viorica Dăncilă, într-un interviu pentru Radio România Actualități. „Sper să facem pași importanți, dar nu vom obține un acord politic pentru că există o dirijare a părerilor legate de acest aspect între statele membre.”

Fostul președinte Traian Băsescu e sceptic că mandatul României va reuși să iasă din cenușiul președințiilor anterioare, în contextul unei Europe debusolate și fără curaj.

„La sfârșitul mandatului românesc, aceeași listă va fi transferată următoarei președinții cam în același stadiu de la preluare, iar calificativul primit de România va fi „decent” și țara se va așeza țanțoșă pe lista lungă a țărilor în a căror președinție nu s-a înregistrat nici un progres în crearea unei viziuni legată de viitorul Uniunii Europene,” scrie Băsescu pe Facebook, unde sugerează trei mari proiecte care ar putea zgudui din temelii Europa, dintre care cel mai îndrăzneț este anularea acordului Brexit.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a susținut astăzi prima videoconferință cu președinții și vicepreședinții grupurilor de lucru de la Bruxelles, experți din cadrul Unității pentru Pregătirea Consiliului Președinției UE, precum și secretari de stat și directori generali din structurile implicate în procesul de exercitare a Președinției Consiliului UE. Practicile comerciale neloiale și Regulamentul privind băuturile spirtoase au fost două din temele discutate cu o serie de oficiali europeni, informează MADR.

Videoconferința a avut ca scop analiza activității desfășurate până în prezent pe baza programului lunar și stadiul în care se află acestea, în etapa premergătoare Consiliului AgriFish, care va avea loc in data de 28 ianuarie.

În cadrul Pachetului legislativ Politica Agricolă Comună – post 2020, s-au analizat dosarul privind Planurile Strategice, Regulamentul nr.1306/2013 privind Finanțarea, Managementul și Monitorizarea PAC și Regulamentul 1308/2013 privind Organizarea Comună de piață a produselor agricole (OCP, precum și corespondența cu Secretariatul General al Consiliului.

Următoarea videoconferință a fost programată pe 14 ianuarie 2019, pentru a analiza subiectele ce se vor afla pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Special pentru Agricultură (CSA).

Ce cred aproape 80% dintre români despre deținerea Președinției Consiliului UE

Aproape 80% dintre români consideră că deținerea Președinției Consiliului UE este un lucru bun pentru țara noastră, iar 70% cred că România va avea mai mult de câștigat în urma deținerii acestei președinții rotative. De asemenea, 68% dintre cei chestionați cred că șansele ca România să intre în Schengen sunt mici.

68% dintre respondenți au auzit despre faptul că România deține, în 2019, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar 60% știau că durata va fi de 6 luni, în timp ce 20% au răspuns că va fi pentru o perioadă de un an, iar 14% de 4 ani, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și dat, joi, publicității. 

De asemenea, 78% dintre respondenți cred că deținerea președinției UE este un lucru bun pentru România, iar 70% dintre ei spun că țara noastră va avea de câștigat de pe urma acestui lucru. În același timp, 19% cred că va avea mai mult de pierdut.

Intrarea României în UE este evaluată ca un aspect pozitiv de către 81% dintre români, în timp ce 12% consideră că a fost un lucru rău.

Pe de altă parte, cei chestionați sunt mai sceptici în ceea ce privește intrarea în Schengen. Întrebați ce șanse cred că are România să adere la Spațiul Schengen în 2019, 68% dintre cei intervievați sunt convinși că acest lucru nu se va întâmpla.

Sondajul a fost realizat în perioada 7- 9 ianuarie 2019 pe un eșantion de 1.356 de subiecți, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) și are o eroare maximă de plus/ minus 2,7%.

Inchide