Prima pagină » Știri politice » Coaliția ar putea ajunge la o DECIZIE pe reforma pensiilor magistraților săptămâna viitoare

Coaliția ar putea ajunge la o DECIZIE pe reforma pensiilor magistraților săptămâna viitoare

Coaliția ar putea ajunge la o DECIZIE pe reforma pensiilor magistraților săptămâna viitoare

O decizie pe reforma pensiilor magistraților ar putea veni săptămâna viitoare, a menționat în briefing-ul de după Ședința de Guvern de joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu. Până atunci însă, reforma pensiilor magistraților rămâne una dintre problemele care generează puternice tensiuni în coaliție.

Săptămâna viitoare ar urma să fie luată o decizie în privința acestui proiect, atât pe formă cât și pe fond, cât și în privința formei de adoptare, spune Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a spus luni în Parlament că va cere din nou formarea unui grup de lucru, chiar dacă a fost refuzat de două ori deja de ceilalți membri ai coaliției.

Grupul are ca scop dialogul cu magistrații

Grupul, după cum explică Grindeanu, are ca scop dialogul cu magistrații, care să vină cu o lege pe care coaliția poate să o accepte sau nu, „fiindcă e o decizie politică”.

Cred că mâine, dacă nu chiar azi, se împlinesc două săptămâni de la decizia CCR de respingere a acelei legi și de două săptămâni batem pasul pe loc. În schimb, termenul de 28 noiembrie rămâne”, a afirmat el.

28 noiembrie este termenul impus de Comisia Europeană până la care trebuie să fie adoptată reforma pensiilor magistraților. Oficiali ai Guvernului au încercat să prelungească termenul, dar nu au reușit.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avem IMAGINILE momentului! Apropiații lui Bolojan fac strategii într-un restaurant discret din București, în toiul crizei politice
Digi24
Doi pensionari au devenit milionari în euro după ce au dat statul în judecată în urma unor lucrări împotriva inundațiilor
Cancan.ro
A murit Lucian Isar, fostul concurent de la Românii au talent. Avea doar 44 de ani 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție incendiară! Costumul de baie i-a scos în evidență formele generoase
Adevarul
Cum justifică parlamentarii liberali anti-Bolojan susținerea pentru Guvernul Veștea: „PNL nu mai vorbește despre interesul național, ci despre interes de partid”
Mediafax
VESTE BUNĂ pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu facturile la gaze naturale de la 1 iulie
Click
Andreea Aradits, mesaj sfâșietor pentru fiul său, Eric: „Sper că într-o zi te voi vedea din nou”
Digi24
„Benzinăria Moscovei” este în flăcări. Ucraina a atacat una dintre cele mai mari rafinării din Rusia. Mesajul lui Zelenski
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Mariei, tânăra de 21 de ani care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță. Și-ar fi prevestit moartea 😲
Ce se întâmplă doctore
Care a fost, de fapt, cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Armele secrete ale Ucrainei: Tancurile vechi devin letale cu „creier” UE
Descopera.ro
O planetă potențial locuibilă la doar 10 ani-lumină de Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Domnule doctor, eu tot văd capre negre!
Descopera.ro
Geniul său a propulsat România! Invențiile prețioase pe care Aurel Vlaicu le-a dăruit lumii