Prin intermediul unui mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, Cristela Georgescu, soția fostului prezidențiabil, vorbește despre argumentele procurorilor care au dus la prelungirea cu încă 30 de zile a arestului preventiv în cazul soțului său: Acuzația că ar fi încercat să perturbe, să distrugă camere video și microfoane de supraveghere din casă. Cristela Georgescu spune însă că, potrivit motivării Curții de Apel București, ajunsă pe surse în presă vineri, 6 noiembrie, mandatul de supraveghere autoriza interceptarea și fotografierea soților Georgescu numai în spațiul public, nu în locuința acestora. Mesajul a fost postat e pagina sa de Facebook chiar în timp ce Tribunalul București analizează cererea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură.
”Știți care a fost argumentul principal al procurorilor pentru decizia de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv al deținutului politic Călin Georgescu, soțul meu?
Mandatul de supraveghere autoriza interceptarea și fotografierea noastră numai în spațiul public, nu în locuința noastră.
Vă arăt ce nu v-a arătat și ce nu v-a spus presa.
Dacă a fost intenționat sau nu, asta vă las să judecați singuri.
Să recapitulăm.
Mâine, 9 noiembrie, Tribunalul București judecă cererea de înlocuire a arestării preventive a lui Călin cu arest la domiciliu sau control judiciar.
Doamna judecător a solicitat săptămâna trecută acest nou termen pentru a putea primi și studia motivarea Curții de Apel legată de prelungirea arestării cu 30 de zile.
Până acum, așa cum am mai spus, nici avocații noștri, nici noi, familia, nu am primit documentul în mod oficial, doar presa.
Dacă presa are acces la documente judiciare înaintea apărării și a celor implicați, are și minima obligație de bună-credință de a prezenta întreaga imagine, nu doar o versiune selectivă în care un om nevinovat e prezentat ca infractor”, a transmis Cristela Georgescu.
Cristela Gergescu subliniază că, potrivit motivării apărute în presă, supravegherea audio-video și fotografierea au fost autorizate în baza unui mandat exclusiv în mediul public, nu în casa în care aceștia trăiesc. Soția fostului candidat la prezidențiale spune că nu își dorește privilegii pentru soțul său, ci doar ”o justiție corectă, independentă și egală pentru toți”
Cu alte cuvinte, nu sunt indicii raportat la noul dosar. Nu s-a prelungit arestarea în baza noilor acuzații atât de intens mediatizate, zile în șir, ci în baza temeiurilor anterioare. Atunci, de ce această concluzie a judecătorilor nu primește aceeași atenție în presă cum primesc acuzațiile procurorilor?
Sunt soție și mamă. În spatele acestei motivări, pe care, repet, am fost nevoită să o citesc din presă, nu se află doar un nume într-un dosar.
Este vorba de libertatea lui Călin, de viața familiei noastre, de drepturile copiilor noștri și, nu în ultimul rând, de precedentul periculos care se poate institui pentru fiecare cetățean al acestei țări, care se pretinde un stat democratic, un stat de drept. Toate aceste împrejurări îmi întăresc convingerea că soțul meu, Călin Georgescu, este supus unei persecuții politice, prin presiune mediatică și politică, are un dosar politic unic după 1989 și este, cu adevărat, deținut politic în democrația anului 2026.
Repet, noi nu cerem privilegii. Cerem o justiție corectă, independentă și egală pentru toți.
O justiție care examinează cu aceeași rigoare probele apărării cum examinează acuzațiile procurorilor, pentru fiecare om, fără excepție”, a explicat Cristela Georgescu.