De ce nu avem un Emmanuel Macron în România? „Partidele mainstream nu și-au epuizat încă electoratul”

Societatea românească se plasează, încă, departe de modelul politic pe care francezii l-au ales pe 7 mai, în persoana lui Emmanuel Macron, noul și cel mai tânăr lider de la Élysée, care a câștigat în fața contracandidatei sale de extremă dreapta, Marine Le Pen, alegerile prezidențiale cu 66,06% din voturi. De ce nu avem, însă, și în politica românească un „Emmanuel Macron”? 

„Teoretic am avut, doar că unul s-a stricat, unul s-a pierdut și unul nu iese la socoteală. Victor Ponta ar fi trebuit să demonstreze ce poate tânăra generație în politică în aceeași abordare pragmatic-centristă. Însă seria lui de gafe și eșecuri, incompetențe și trădări a cam compromis conceptul. L-am mai avut o dată prin Dacian Cioloș, un aproape-om-politic cu profil similar: tehnocrat, fost ministru, ba chiar prim, pro-european. L-am pierdut în negocieri de culise. Avem sau am mai avut tot felul de aspiranți cărora nu le corespunde fie anvergura, fie competența, fie ideologia: de la moștenitorii fără tron ai domnului Băsescu – Papahagi, Neamțu – la tinerele speranțe – Tianu Burduja din PACT sau Nicușor Dan”, a declarat, pentru Gândul, Vlad Tăușance, consultant strategie și comunicare.

FLASH NEWS Reuters: SUA continuă cu vânzarea de motoare cu reacție în valoare de 700 de milioane pentru avionul de luptă KAAN al Turciei

19:55

FLASH NEWS Garda de Mediu și IGSU au descoperit nereguli grave la cele 50 de gropi de gunoi ecologice din România. Ce amenzi au fost date

19:38

În aceeași linie se menține și Antonio Momoc, conf. univ. dr la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și specialist în comunicare, care îl aduce în discuție și pe Mugur Isărescu, comparat în spațiul public, la rândul său, cu Macron, dar care, la fel ca Dacian Cioloș, spune el, nu a trecut de „testul votului popular”.

„Întrebarea este dacă România are într-adevăr nevoie de un „Emmanuel Macron” și dacă un asemenea personaj ar fi popular”, a mai afirmat, pentru Gândul, Antonio Momoc.

În plus față de cele menționate mai sus, prezența unui eventual „Emmanuel Macron” în politica românească pare puțin probabilă și pentru că „partidele din România încă nu și-au epuizat capacitatea de relaționare cu publicul”, însemnând că acestea „încă au electorat”, potrivit analistului politic, Andrei Țăranu, care subliniază, în același timp, că „noi nu am avut și nu avem subiectele franțuzești ca să poți să ai același tip de politician”.

Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că „Emmanuel Macron este oricum un caz particular și în politica franceză”, conform politologului Cristian Pîrvulescu, care a explicat, pentru Gândul, ce a susținut candidatura lui Macron la prezidențialele din Franța. Concret, o „conjunctură favorabilă”, redată de „multiplicarea numărului de candidaturi atât în partea dreaptă, cât și în partea stângă ceea ce a permis unui candidat de centru, cu un discurs pozitiv, să atragă acea parte a electoratului, majoritară până la urmă”, care nu se regăsea în celelalte oferte, dar și „ideea interesantă” care „a particularizat candidatura lui Macron”, respectiv campania pro-europeană.

Așadar, ce le lipsește până la urmă politicienilor noștri pentru a se apropia de profilul politic al lui Emmanuel Macron? Antonio Momoc consideră că factori precum credibilitatea, mesajul, soluțiile, dar și mecanismul mediatic de susținere în spate și-au spus cuvântul de-a lungul timpului, în timp ce Cristian Pîrvulescu este de părere că actualul context dâmbovițean nu este favorabil „personalităților moderate”, având în vedere modul în care se poartă dezbaterea publică. Nu în ultimul rând, un alt factor care a făcut diferența în cazul lui Macron și care nu se poate regăsi, încă, în peisajul politic de la București este investiția financiară făcută în construcția imaginii politice.

„Macron a avut o campanie pe care și-a pregătit-o trei ani de zile, discursul lui, imaginea lui au fost promovate trei ani de zile. Statisticile arată că între 2014 și 2017 a avut 10.000 de articole care au apărut în presă. A fost o campanie de marketing puternică. Și-a cheltuit averea pe această campanie de marketing parțial. Cine poate în România să facă acest lucru și cine crede că are o reușită în urma acestei situații? Deci problema este mediul politic român care este viciat și care nu poate să accepte o astfel de… încă. Dar, dacă în Franța este loc pentru a treia forță, ar putea fi și în România”, a explicat, pentru Gândul, Cristian Pîrvulescu.

În schimb, Andrei Țăranu adoptă o poziție ceva mai radicală considerând că politicienilor români le lipsește „tot” pentru a se apropia de profilul politic al lui Emmanuel Macron, în condițiile în care „avem alte probleme, nu suntem conectați la problemele europene”, iar „discuțiile noastre rămân în continuare interne, de cele mai multe ori lipsite de conținut”.

Cu toate că unii comentatori au comparat mișcarea „En Marche!” a lui Emmanuel Macron cu Uniunea Salvați România (USR), condusă de Nicușor Dan, experții consultați de Gândul consideră că atât orientarea ideologică neclară în cazul celui mai tânăr partid din România, cât și lipsa unei personalități la conducerea sa, asemenea lui Macron, face imposibilă situarea celor două formațiuni pe același plan.

„En Marche este un partid de lider, En Marche nu există decât dacă există Macron, pe când USB-USR ar fi existat foarte probabil și fără Nicușor Dan. Nicușor Dan nu este un lider charismatic. El a fost „din întâmplare” un catalizator al unor nevoi și unor interese sociale care oricum existau în societatea bucureșteană, și apoi românească. El a fost un catalizator și nu un lider de partid, pe când Macron este liderul acestei formațiuni, care se regăsește în acest lider. Nu avem aceleași situații”, a detaliat Andrei Țăranu.

Am putea spune, însă, că cele două au în comun mișcarea „civică îndreptată împotriva partidelor tradiționale, cu origine la firul ierbii în societatea civilă”, dar și critica la adresa corupției, conform lui Antonio Momoc.

Pe de altă parte, în fața scenariului ca PNL să dețină în structurile sale un astfel de politician, ca Emmanuel Macron, rezervele se mențin în primă linie și asta pentru că, explică Andrei Țăranu, „ce s-a votat în Franța a fost împotriva partidelor mainstream”, iar „PNL, încă, nu și-a epuizat electoratul și tocmai pentru că este partid mainstream, nu poate să aibă așa ceva”, respectiv un politician ca noul lider de la Élysée.

„Dacă nu îl pregătesc de pe acum, nu. Dacă nu renunță la orgolii, niciodată. PNL-ul are nevoie de o școală de partid, trebuie să-și susțină și promoveze talentele interne. Sunt mulți politicieni talentați trași pe linie moartă în provincie, sunt câțiva lideri tineri la București care încearcă de mult să se impună, sunt nou-veniți promițători precum Ciprian Ciucu. Degeaba sunt”, a declarat, la rândul său, Vlad Tăușance.

În ceea ce privește posibilitatea ca, în viitorul apropiat, în România, să vedem o asemenea ascensiune politică ca aceea înregistrată de Emmanuel Macron, părerile sunt împărțite, pe fondul evoluției contextului internațional, însemnând că va „depinde foarte mult de amenințarea căreia îi va răspunde” acel politician, susține Vlad Tăușance, care consideră că „Macron este învingător în fața extremismului, nu grație programului sau a charismei”, iar „contrastul cu Le Pen i-a crescut, de fapt, valoarea și imaginea”.

„Crizele politice, financiare sau economice dau naștere politicienilor Salvatori, a populiștilor. Oamenii, alegătorii au nevoie să creadă mai ales când lucrurile par a aluneca în haos politic sau degringoladă. Important e ca acel lider popular cu ascensiune meteorică să fie moderat, nu extremist”, a mai spus, la rândul său, Antonio Momoc.

În schimb, Andrei Țăranu exclude din start această posibilitate, criticând, în acest context, și modul în care mass-media din România tratează subiectele politice.

„Media din România este extrem de obedientă, ea merge pe subiect, ce îi oferă politicianul discută și media respectivă. În timp ce, invers, media nu reușește ea însăși să provoace publicul la idei sau perspective noi”, a mai spus Andrei Țăranu.

Cu toate acestea, „este greu de prevăzut în contextul dat”, susține politologul Cristian Pîrvulescu, „câtă vreme nu știm ce va face președintele Iohannis”. 

„Hollande i-a creat lui Macron culoarul pentru a se manifesta și pentru a câștiga. Președintele Iohannis pare în continuare candidat la propria succesiune în 2019. Trebuie să privim toate aceste lucruri. Macron este o construcție. Cine vrea să construiască un Macron român? Asta e întrebarea”, a conchis Pîrvulescu.