Prima pagină » Știri politice » Decizia prin care Camera declară vacant locul de deputat al lui Becali, publicată miercuri în MO

Decizia prin care Camera declară vacant locul de deputat al lui Becali, publicată miercuri în MO

Decizia prin care Camera declară vacant locul de deputat al lui Becali, publicată miercuri în MO
Hotărârea prin care Camera Deputaților ia act de încetarea mandatului de parlamentar al lui George Becali și declară vacant locul de deputat al acestuia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, ceea ce contrazice afirmația de joi a lui Valeriu Zgonea conform căreia locul încă nu este vacant.

Hotărârea prin care Camera Deputaților ia act de încetarea mandatului de parlamentar al lui George Becali și declară vacant locul de deputat al acestuia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, ceea ce contrazice afirmația de joi a lui Valeriu Zgonea conform căreia locul încă nu este vacant.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi, la Craiova, că postul lui George Becali în Parlament nu este vacant, el arătând că, potrivit Statutului deputaților și senatorilor, în forma nemodificată, luarea unei astfel de decizii trebuie supusă la vot.

„Postul domnului Becali nu este vacant, a fost trecut pe proiectul de hotărâre, el trebuie supus la vot în votul final și votat de către parlamentari. Și voi vota săptămâna viitoare ambele decizii”, a spus Zgonea.

Hotărârea Camerei Deputaților privind constatarea încetării mandatului de deputat al lui Becali a fost publicată în 29 mai în Monitorul Oficial, aceeași zi în care a fost adoptată.

Articolul 1 al Hotărârii consemnează că instituția ia act de de decizia numărul 124 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 20 mai 2013 prin care s-a hotărât condamnarea inculpatului Becali George pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de Articolul 26, raportat la Articolul 248 din Codul Penal, raportat la Articolul 41, alin. 2 din Codul Penal.

„Camera Deputaților ia act de încetarea de drept a calității de deputat a domnului George Becali și declară vacant locul de deputat deținut de acesta în circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal nr. 25”, se mai arată în Hotărâre.

În act se mai arată că hotărârea a fost adoptată de Camera Deputaților în 29 mai 2013.

George Becali a fost condamnat definitiv, pe 20 mai, de instanța supremă, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme