Prima pagină » Știri politice » Directorul ROMATSA și directorul de operațiuni și-au dat demisia. Frâncu: Nu am nimic să-mi reproșez

Directorul ROMATSA și directorul de operațiuni și-au dat demisia. Frâncu: Nu am nimic să-mi reproșez

Directorul ROMATSA și directorul de operațiuni și-au dat demisia. Frâncu: Nu am nimic să-mi reproșez
Directorul ROMATSA și-a dat demisia.

Directorul ROMATSA, Aleodor Frâncu, și-a dat demisia din funcție la doar câteva ore după ce premierul Ponta a anunțat că va cere ministerului Transporturilor destituirea sa. 

Conducerea Romatsa a fost considerată vinovată pentru întârzierea operațiunii de salvare a victimelor. De asemenea, și-a prezentat demisia și directorul de operațiuni al ROMATSA, Bogdan Donciu, au declarat pentru gândul surse guvernamentale. 

„ROMATSA București NU a manifestat  un rol activ în conformitate cu competențele prevăzute de lege, NU a luat măsurile necesare în vederea stabilirii zonei de căutare a aeronavei dispărute și NU a declanșat operațiunile de căutare, conform Regulamentului aprobat prin HG 471/2008”, se arată în raportul făcut de vicepremierul Gabriel Oprea.

Un alt reproș făcut de la Palatul Victoria companiei este că nu a cerut sprijinul armatei. „De asemenea, ROMATSA nu a solicitat, potrivit competențelor, sprijinul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Ministerului Apărării Naționale în vederea furnizării unor date și informații relevante identificării coordonatelor de localizare a epavei aeronavei”.
Directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că și-a înaintat demisia Consiliului de Administrație, „pentru liniștea și stabilitatea instituției”, dar că nu are nimic să-și reproșeze.

„Demisia este un act unilateral. În atmosfera creată, nu mai puteam să-mi exercit funcția de manager. ROMATSA are nevoie de stabilitate”, a spus Aleodor Frâncu.

Întrebat dacă are ceva să-și reproșeze, Frâncu a răspuns: „Nu am nimic să-mi reproșez. Am demisionat numai pentru liniștea și stabilitatea instituției”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!