EXCLUSIV VIDEO | Vor reconfigura ALEGERILE scena politică? Politolog: „Comasarea prezidențialelor cu locale sau parlamentare avantajează PNL”

Publicat: 25/12/2023, 08:00
Actualizat: 25/12/2023, 17:50

Românii sunt chemați la urne anul viitor și nu o dată, ci de cinci ori. Începem cu alegerile europene, singurele care au data stabilită pe 9 iunie, ele desfășurându-se la nivelul tuturor statelor membre UE. Pe plan național, lucrurile sunt mai complicate. Liderii coaliției par să propună calendare diferite, în funcție de calculele electorale pe care consultanții partidelor le fac la foc continuu în ultima perioadă. Pentru a desluși avantajele și dezavantajele fiecărei variante de alegeri vehiculate în spațiul public de PSD și PNL, Gândul a discutat cu politologul Cristian Pîrvulescu.

„O stafie umblă prin Europa” spuneau, la 1848, Karl Marx și Friedrich Engels în celebrul Manifest al Partidului Comunist. Anul 2024 poate fi un an în care democrația învinge sau, din contră, stafia poate să bântuie din nou Europa.

Însă vorbim azi de o nouă „stafie” care virează la polul opus, spre dreapta, reprezentată la nivel european de premierul Italiei, Georgia Meloni, de Marine Le Pen în Franța sau de AfD, în Germania.

Noua „stafie” suveranistă nu a ocolit nici România, având în vedere trendul partidelor extremiste, dar și pandemia de COVID-19, care a propulsat avansul acestor formațiuni politice.

De cealaltă parte, partidele mainstream sau sistem, cele care produc mult râvnita „stabilitate” așa cum spun la unison liderii coaliției de guvernare PSD-PNL, încearcă să domolească „stafia” mânată de George Simion.

Liderul AUR, susține politologul Cristian Pîrvulescu, are potențial de prezidențiabil care ar intra în turul doi, asta în condițiile în care PNL-ul nu reușește să mobilizeze partidul prin rețeaua de aleși locali pe care o are.

Varianta dorită de social-democrați, în frunte cu Marcel Ciolacu, este reiterarea alegerilor din 2000 dintre Ion Iliescu și Vadim Tudor, deși situația este diferită afirmă profesorul Pîrvulescu.

Varianta PSD: Alegeri generale, între prezidențiale

Un calendar preliminar a fost făcut din tabăra social-democrată, chiar de premierul Marcel Ciolacu, atunci când a fost în vizită la Washington. El spunea atunci că alegerile prezidențiale se vor face „pe lege”.

„Parlamentul își termină activitatea pe 21 decembrie. Tot pe 21 decembrie se termină și mandatul președintelui, pe legislația actuală. În luna anterioară, are loc primul tur pentru alegerea președintelui. În 20 de zile maximum de la alegerile generale, președintele trebuie să convoace noul parlament. Asta înseamnă că la sfârșitul lunii noiembrie și la începutul lunii decembrie vor avea loc atât alegerile prezidențiale, cât și alegerile generale”, a spus liderul PSD.

Varianta PNL: Comasarea alegerilor locale cu un tur de prezidențiale

De cealaltă parte, ideea comasării rămâne în picioare în tabăra liberală a coaliției. Pe 4 decembrie, președintele PNL afirma că „este și legal și benefic și economic” să comaseze alegerile. Asta pentru că este obositor să mergem de 5 ori la vot, ne dă de înțeles liderul din Modrogan.

În acest moment, știu că au fost discutate mai multe elemente de calendar electoral pentru anul viitor, existând mai multe opțiuni. Analiza noastră, absolut generală, fără să ne ducem pe date și termene, ne-a relevat faptul că pentru orice om aproape cinci rânduri de alegeri sunt cât se poate de obositoare. (…) Este și legal și benefic și economic, în același timp, a spus Nicolae Ciucă, într-o conferință de presă.

Gândul l-a contactat pe Ionuț Stroe pe 19 decembrie, purtătorul de cuvânt al liberalilor, care a confirmat faptul că PNL susține „pre-simplificarea procesului electoral”.

Totul în contextul în care UDMR a depus un proiect de lege în Parlament, astfel încât alegerile prezidențiale să poată fi desfășurate „cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de președinte”. (detalii AICI)

„Cinci scrutine ar putea fi obositoare, dar în general, democrația este obositoare” 

Cristian Pîrvulescu explică pentru Gândul că deși, cinci tururi de scrutin ar putea fi obositoare și vor genera, cel mai probabil, o prezență scăzută la vot, totuși, există o recomandare a Adunării Parlamentare a Consiliului European, bazată pe un raport al Comisiei de la Veneția, care nu recomandă comasarea alegerilor, deoarece creează confuzie în rândul electoratului.

În șase luni de zile sunt concentrate cinci scrutine. Cinci scrutine ar putea fi obositoare, dar în general, democrația este obositoare și mulți dintre români sunt oricum plictisiți de democrație, așa probabil nu ar fi neapărat foarte dornici se prezinte la alegeri… .

Dar ăsta nu este un motiv să confundăm între tipurile de alegeri… .

Trebuie spunem simplu: Adunarea Parlamentară a Consiliului European, plecând de la un raport privind unele practici electorale pe care Comisia de la Veneția l-a realizat, nu recomandă, nu o interzice, dar nu recomandă comasarea alegerilor, pentru acesta creează confuzie, spune politologul.

Cristian Pîrvulescu nu exclude posibilitatea ca o eventuală comasare a alegerilor prezidențiale cu cele locale sau parlamentare să dezavantajeze partidele care au o rețea de aleși locali și primari în teritoriu.

Comasarea nu le-ar garanta liderilor de partid accesul  în turul doi, deoarece lumea va fi tentată să se orienteze mai degrabă spre două personalități, decât spre liderii partidelor sistem, asta ținând seamă de politica personalizată din țara noastră.

Asta deși nu exclude posibilitatea ca această variantă să fie și cea câștigătoare pentru liderii coaliției de guvernământ, care ar putea ajunge față în față în turul 2 de prezidențiale.

„Comasarea prezidențialelor cu localele sau parlamentarele va bipolariza viața politică. Altfel spus, oamenii se vor orienta în special înspre două personalități, nu neapărat liderii partidelor sistem, așa cum probabil cred unii. Altfel spus, nu înseamnă în mod obligatoriu partidele care au cel mai mare număr de aleși primari, în primul rând, vor avea neapărat și candidați în turul doi, deși se poate”, susține Pîrvulescu.

Cristian Pîrvulescu: „Marcel Ciolacu îl vrea pe George Simion în turul 2”

Analistul politic explică și scenariul cel mai favorabil pentru social-democrați, asta în cazul în care Marcel Ciolacu va fi candidatul PSD. Se cunoaște intenția premierului de a candida la prezidențiale, însă decizia nu este încă luată, explică Cristian Pîrvulescu.

Cele mai favorabile calcule pentru social-democrați, par să îl includă pe George Simion, liderul AUR, ca o repetare a alegerilor prezidențiale din anul 2000, dintre Corneliu Vadim Tudor și Ion Iliescu, atunci când românii au fost nevoiți să aleagă „răul cel mai mic”.

Totuși, Pîrvulescu spune că stilul premierului Ciolacu este diferit de stilul fostului președinte Ion Iliescu, și un tur 2 cu George Simion nu i-ar garanta deloc victoria șefului PSD. Mai mult, Marcel Ciolacu nu va reuși să capitalizeze voturile PNL.

Primul ministru Ciolacu intenționează candideze, n-a luat încă decizia, va face toate calculele necesare, dar intenționează candideze, însă și-ar dori la turul doi aibă totuși un adversar e care îl poate învinge cu ușurință, cum este George Simion. Crede George Simion este un astfel de adversar. Eu nu sunt deloc convins de acest lucru, și asta pentru nu suntem în 2000, iar stilul Ciolacu este diferit de stilul Iliescu.

Nu cred că reușește să mobilizeze electoratul PNL, spune Pîrvulescu.

PNL, avantajat de comasarea alegerilor prezidențiale cu cele locale

Cristian Pîrvulescu explică că, în opinia sa, în România nu există electoral de dreapta sau de stânga, asta ținând cont și de lipsa unei coerențe ideologice la nivelul partidelor politice și a maselor. În schimb, există un masiv electorat conservator cu nuanțe diferite.

Acesta atrage atenția asupra nuanțelor extremiste ale electoratului conservator din România, care se situează undeva în jurul valorii de 30%, susține politologul.

Eu nu cred există electorat de dreapta și de stânga în România, ci există un masiv electorat conservator cu nuanțe diferite și un electorat liberal undeva la 30%, iar în cadrul electoratului conservator vorbim despre electoratul spre extremist sau care sprijină partidele extremiste, care ajunge la 30%.

Deci asta ne arată în turul doi se poate orice. Totul depinde de candidat, dar cu siguranță partidul va conta și calendarul va avea și el rolul său. PNL-ul ar fi avantajat dacă alegerile locale și cele prezidențiale ar putea avea loc în același timp, conchide Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din SNSPA.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Când și cum ne alegem președintele? / Ciolacu propune parlamentare între prezidențiale/ Ciucă vrea comasare / Ce spune Opoziția

EXCLUSIV | UDMR propune comasarea alegerilor locale cu un tur de prezidențiale / Stroe: Vorbim de pre-simplificarea procesului electoral

EXCLUSIV VIDEO | Se unește PNL cu PSD în 2024? Cristian Pîrvulescu: Este firesc ca PNL să meargă singur, mai ales la alegerile europene

EXCLUSIV VIDEO | Cum va arăta anul politic 2024? Politolog: O victorie a AUR la europarlamentare ar reseta toate tendințele electorale din România

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?